2.6 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăSpecial1% din populaţie deţine 50% din averea globală

1% din populaţie deţine 50% din averea globală

Cei mai bogaţi 1% dintre oameni vor deţine mai mult din averea globală decât restul de 99% în 2016, se arată într-un raport al organizaţiei Oxfam relatează Bloomberg, conform Mediafax

"Nivelul inegalităţii globale este uimitor. În pofida problemelor care apar pe agenda globală, diferenţa dintre cei mai bogaţi oameni şi restul se măreşte", a afirmat Winnie Byanyima, director executiv al Oxfam.

Cei mai bogaţi, din ce în ce mai bogaţi

Astfel, avuţia celor mai bogaţi oameni din lume va depăşi 50% din averea globală. Anul trecut, cei mai importanţi miliardari ai lumii deţineau 48% din averea mondială, în creştere faţă de anul 2009, când această cotă se situa la 44%.

O cincime dintre cei mai bogaţi oameni la nivel global "au afaceri în sectoarele financiar şi de asigurări". Averea acestora a avansat cu 11% anul trecut. Miliardarii din domeniile farmaceutic şi îngrijirea sănătăţii au avut chiar mai mult de câştigat în 2014, activele acestora urcând cu 47% faţă de anul precedent.

Byanyima va fi unul dintre preşedinţii care vor conduce dezbaterile Forumul Economic Mondial, care se va desfăşura între 21 şi 24 ianuarie la Davos, în Elveţia, potrivit AFP. La eveniment vor participa peste 300 de lideri politici importanţi, printre care se numără cancelarul german Angela Merkel, președintele francez François Hollande, liderul italian Matteo Renzi, premierul chinez Li Keqiang și secretarul de stat al SUA John Kerry.

Studiul Oxfam se bazează pe datele primite de la Forbes şi Credit Suisse. 

Cele mai citite

Călin Georgescu vrea schimbarea Constituției

Candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu, a afirmat, miercuri, că în cazul în care ar deveni şef al statului, ar lua în calcul un...

Avertisment dur de la Departamentul de stat al SUA: Parteneriatul Strategic cu România este în pericol

Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri noaptea, un avertisment dur în legătură cu alegerile din România. SUA sunt îngrijorate că alegerile ar...

Propunerea lui Trump pentru pace în Ucraina. Ce se întâmplă cu aderarea la NATO

În public și în privat, consilierii lui Donald Trump fac propuneri pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Din afirmațiile lor, reiese că autoritățile...
Ultima oră
Pe aceeași temă