2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialSecuritatea energetică, ameninţată. Filmul unei şedinţe din Parlament care a compromis producţia...

Securitatea energetică, ameninţată. Filmul unei şedinţe din Parlament care a compromis producţia de gaze din Marea Neagră

Câteva modificări ale Legii energiei şi a gazelor naturale aprobate marţi, pe fugă, în Comisia pentru Industrii din Camera Deputaţilor, ar putea bloca proiectele de explorare şi producţie de gaze naturale din Marea Neagră. 

Comisia pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, controlată de majoritatea PSD-ALDE şi condusă de Iulian Iancu, a aprobat marţi pe fugă, într-o şedinţă cu uşile închise, mai multe amendamente la Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, care sunt contestate vehement de participanţii la piaţă. Mai mult, inclusiv reprezentanţii opoziţiei au criticat modul în care s-a aprobat proiectul legislativ, fără o discuţie aplicată pe fiecare punct al proiectului.

Mai exact, este vorba despre amendamente la proiectul de Lege privind aprobarea OUG nr. 64/2016 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012. Aşa cum arată înregistrarea şedinţei de marţi, în nici cinci minute, comisia a luat decizii care afectează o industrie care plănuieşte investiţii de miliarde de euro.

O singură bursă de gaze

Cele mai importante modificări aprobate marţi se referă la obligaţia ca toate tranzacţiile angro cu gaze naturale să se realizeze de către un singur operator, OPCOM, care e de stat, dar şi la obligarea producătorilor de gaze să comercializeze întreaga producţie pe piaţa centralizată. Asta în condiţiile în care inclusiv alte instituţii ale statului, cum ar fi Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a contestat astfel de măsuri. În plus, potrivit informaţiilor noastre, inclusiv Comisia Europeană a trimis un punct de vedere negativ pe modificările la OUG 64 propuse de comisia condusă de Iulian Iancu. 

Miza o reprezintă mai ales gazele care urmează să fie extrase din Marea Neagră, care vor asigura securitatea energetică a României, în condiţiile unui declin tot mai mare al producţiei locale. Obligarea producătorilor de a vinde 100% pe bursă cantităţile extrase le încurcă planurile, fiindcă pentru a lua decizia finală de investiţie şi a începe astfel producţia, companiile au nevoie de contracte bilaterale multianuale semnate înainte. În plus, producătorii vor fi discriminaţi în raport cu furnizorii, care vor avea dreptul de a încheia contracte bilaterale cu clienţii finali. De asemenea, aşa cum arată lucrurile acum, producătorii nu vor avea voie nici să încheie contracte de livrări intracomunitare sau de export. Aceste prevederi încalcă dreptul liberei circulaţii a mărfurilor, iar România ar putea atrage din nou o investigaţie din partea Comisiei Europene.

Amendamente la foc continuu

Pe de altă parte, modul în care s-a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea OUG 64/2016 stârneşte multe semne de întrebare. Înregistrarea video a şedinţei din 16 mai arată cum, de pe ultimul loc al ordinei de zi, proiectul a fost mutat pe primul loc, fără votul celor prezenţi, ci doar prin simpla consultare. În nici cinci minute, preşedintele Comisiei, deputatul Iulian Iancu, a trecut la foc automat peste toate cele 27 de amendamente, care se întind pe 49 de pagini, şi supunea deja la vot aprobarea proiectului, fără nicio dezbatere pe fiecare amendament. Deputatul PNL Virgil Popescu a ajuns la şedinţă cu circa 6 minute întârziere, dar deja proiectul era aprobat. Iar de aici începe circul. Deputatul PNL îi reproşează preşedintelui comisiei că a schimbat fără vot ordinea de zi şi îi cere reluarea procedurii. “Eu ţin seama de atitudinea lui de azi, n-am s-o uit”, spune, în replică, Iancu, care decide reluarea votului.

Amendamente pe email

Reprezentanta USR, Cristina Prună, s-a plâns, la rândul ei, că nu s-a analizat pe rând fiecare amendament şi că “majoritatea decide”, fără să fie ascultată opinia celor prezenţi. “Este a treia şedinţă la care particip, am avut diverşi invitaţi, dar la nici una nu am dezbătut amendamentele, care au trecut în viteză”, a susţinut Cristina Prună.

În replică, Iulian Iancu a spus că de trei luni se discută pe amendamente cu diverşi invitaţi, aşa că “în faza asta nu le citim”. Însă tot el recunoaşte mai încolo că lista amendamentelor a fost trimisă pe e-mail membrilor comisiei abia săptămâna trecută. “Una e discuţia în comisie pe amendamente, alta e că le trimiteţi pe e-mail. Asta nu înseamnă că le şi discutăm”, a replicat reprezentanta USR. Până la urmă, cu toate aceste discuţii în contradictoriu, proiectul a fost aprobat de majoritatea PSD-ALDE, la circa 20 de minute de la începerea şedinţei.   

USR cere înlocuirea lui Iancu

Ca reacţie la cele întâmplate marţi, partidul Uniunea Salvaţi România a solicitat grupului parlamentar al PSD şi liderului partidului, Liviu Dragnea, să îl înlocuiască pe social-democratul Iulian Iancu de la şefia Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor. „Motivul de fond este că de trei luni de zile domnul Iulian Iancu încearcă din răsputeri să blocheze adoptarea OUG 64/2016, care este o ordonanţă ce prevede liberalizarea pieţei gazelor din România, prevede transparentizarea pieţei de gaze”, a declarat, ieri, deputatul Claudiu Năsui. El a mai susţinut că Iulian Iancu a venit la şedinţa Comisiei pentru industrii cu zeci de amendamente la ordonanţă cu scopul de a o face neoperabilă şi a avut “un comportament nedemn”.

Bursa de mărfuri: Naţionalizare în dispreţ faţă de legislaţia europeană

Bursa Română de Mărfuri (BRM) a reacţionat foarte dur într-un comunicat la deciziile de ieri din comisia parlamentară. „BRM îşi exprimă consternarea în legătură cu decizia Comisiei de Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor, care în şedinţa sa din data de 16.05.2017, la propunerea domnului deputat Iulian Iancu (preşedintele în exerciţiu al Comisiei), a adoptat un amendament la Proiectul de Lege privind aprobarea OUG nr. 64/2016, amendament prin care, practic, naţionalizează serviciile oferite de organizaţia noastră, într-un profund dispreţ faţă de legislaţia europeană şi naţională pe baza căreia compania noastră a fost licenţiată”, a transmis compania, într-un comunicat.

Cele mai citite

Rusia, printre liderii globali în producția criptomonedelor. Metoda de a evita sancțiunile occidentale

Într-un context economic marcat de sancțiunile occidentale, Rusia a început să utilizeze bitcoin și alte criptomonede pentru plăți internaționale. Modificările legislative recente au facilitat adoptarea...

Serviciile de la Kremlin susțin că au dejucat comploturi ucrainene vizând ofițeri de rang înalt din Rusia

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat joi că a prevenit o serie de comploturi ale serviciilor de informații ucrainene care aveau...

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă