6.3 C
București
duminică, 8 decembrie 2024
AcasăSpecialPatronii din industria lemnului sunt revoltaţi: Avem cel mai mare preţ la...

Patronii din industria lemnului sunt revoltaţi: Avem cel mai mare preţ la masă lemnoasă din Europa

Dincolo de efectul benefic, măsurile luate în ultimii ani pentru combaterea defrişărilor ilegale au şi reversul medaliei: preţul lemnului pentru populaţie şi pentru industrie s-a dublat.

Urmărire prin GPS, posibilitatea ca orice cetăţean să semnaleze dacă i se pare suspect un camion încărcat cu buşteni, înregistrarea într-un sistem informatic a oricărui transport de masă lemnoasă şi alte reglementări introduse de autorităţi în ultimii ani au dus la o scădere substanţială a defrişărilor ilegale.

Potrivit ultimului raport al Greenpeace, tăierile ilegale reprezintă anual doar 150.000 de metri cubi, în condiţiile în care exploatările legale se ridică la 18 milioane de metri cubi. În aceste condiţii, se pare că suprareglementarea în domeniul forestier şi-a atins scopul.

Totuşi, aceste obligaţii introduse de autorităţile de la Bucureşti au şi efecte nedorite, după cum au semnalat reprezentanţii Consiliului Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Astfel, preţul lemnului de foc pentru populaţie a crescut toamna trecută în zonele de câmpie şi până la la 500 de lei metrul cub, ceea ce a reprezentat practic o dublare, susţine Cătălin Tobescu, vicepreşedintele Federației Proprietarilor de Păduri și Pășuni Nostra Silva.

Cinci descinderi pe teren pentru trei metri cubi de lemn

„Este o criză uriaşă de resurse în aprovizionarea populaţiei cu lemn de foc, care se va resimţi la toamnă, şi a industriei cu materie primă”, a spus Tobescu, care a precizat că, din cauza suprareglementării, pentru a tăia trei metri cubi de lemn trebuie să mergi de cinci ori pe teren. Tot el a adus în atenţie şi abuzurile care s-au săvârşit în domeniu, cum ar fi faptul că au fost confiscate camioane pentru o diferenţă de 0,07 mc între cantitatea declarată şi cea efectivă. În total, până acum au fost confiscate peste 1.200 de mijloace de transport, în urma suspiciunii că au fost utilizate pentru a duce dintr-un punct în altul masă lemnoasă tăiată ilegal.

Pe de altă parte, orice maşină care transportă lemn pe o distanţă de 30 km poate fi oprită în trafic, pentru a fi controlată şi verificată chiar şi de şapte ori. Acest cumul de factori a dus la o explozie a preţurilor în domeniu. „Preţul buşenilor de răşinoase este acum în România de 100 de euro metrul cub, faţă de numai 45 de euro în Finlanda. Cum să mai fie competitivă industria românească a lemnului?”, s-a întrebat retoric Cătălin Tobescu.

Sistemul SUMAL de centralizare a tăierilor şi Radarul Pădurilor nu vor rămâne însă singurele reglementări în domeniu. Reprezentanţii industriei şi ai proprietarilor de păduri spun că există o bombă cu ceas care va exploda la toamnă. Este vorba de Hotărârea de Guvern 1004/2016, care trebuia să producă efecte din aprilie, dar intrarea ei în vigoare a fost prorogată cu şase luni de zile. Aceasta prevede, printre altele, ca pentru fiecare copac care urmează să fie tăiat să fie stabilită poziţia GPS. Tobescu spune că această operaţiune va dura foarte mult – peste trei minute pentru fiecare arbore. metru cub. „Criza se va agrava dacă nu se adoptă măsuri de simplificare”, a mai spus el. 

Cele mai citite

Granturi de până la 300.000 EUR pentru microîntreprinderi din București-Ilfov

Linia de finanțare are un buget total de 37,6 milioane EUR, din care 15 milioane EUR reprezintă contribuția Uniunii Europene Antreprenorii care vor să acceseze...

Vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei în România. Prognoza pe următoarele săptămâni

Conform prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 9 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, vremea va fi mai caldă decât...

Record post-Revoluție: Dorinel Umbrărescu mobilizează 3.200 de muncitori pe Autostrada Moldovei

Constructorul român Dorinel Umbrărescu a reușit să mobilizeze un număr record de 3.200 de muncitori și 1.000 de utilaje pe tronsonul Buzău-Focșani al Autostrăzii...
Ultima oră
Pe aceeași temă