2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăEconomieBulgaria construiește un gard la granița cu România. Ce rol va avea

Bulgaria construiește un gard la granița cu România. Ce rol va avea

Procedurile de pregătire a terenurilor pentru construirea gardului pe segmente ale frontierei Bulgariei cu România au început luni, informează publicaţia Sofia Globe.

Prin această măsură, autoritățile de la Sofia urmăresc să blocheze răspândirea pestei porcine africane.

Ministrul bulgar al Agriculturii, Rumen Porojanov, a confirmat că sunt luate o serie de măsuri pentru oprirea transmiterii pestei porcine africane în Bulgaria, explicând însă că acest lucru nu va fi uşor.

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentară din România a anunţat, sâmbătă, două noi cazuri de infectare cu virusul pestei porcine africane, în comuna Giurgeni din judeţul Ialomiţa, autorităţile intervenind de urgenţă. ANSVSA a precizat că cele două gospodării au fost puse sub supraveghere oficială şi au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport, animalele au fost sacrificate, iar carcasele ecarisate.

Lungimea frontierei României cu Bulgaria este de 631,3 km, dintre care 139,1 km este frontieră terestră, 470,0 km frontieră fluvială şi 22,2 km frontieră maritimă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Volodimir Zelenski: Rusia a lansat atacuri „inumane” în ziua de Crăciun

Loviturile au rănit cel puțin șase persoane în orașul de nord-est Harkov și au ucis unul în regiunea Dnipropetrovsk, au declarat guvernatori ucraineni Rusia a...

Volodimir Zelenski: Rusia a lansat atacuri „inumane” în ziua de Crăciun

Loviturile au rănit cel puțin șase persoane în orașul de nord-est Harkov și au ucis unul în regiunea Dnipropetrovsk, au declarat guvernatori ucraineni Rusia a...

Efectul Schengen: Prețurile locuințelor din zonele de graniță explodează

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie, aduce schimbări și pe piața imobiliară, în special în zonele de graniță....
Ultima oră
Pe aceeași temă