Teatrul În Culise sărbătoreşte un an de existenţă! Între 30 Noiembrie şi 2 Decembrie vă aşteptăm la casa din Str. Ştefan Mihăileanu nr. 53 să vă bucuraţi de un maraton al spectacolului, unde veţi putea viziona cele mai bune producţii ale teatrului. Intrarea la eveniment este liberă şi se va face pe bază de rezervare.
În numai un an de existenţă, Teatrul În Culise a reuşit să se afirme în lumea spectacolului printr-un număr mare de producţii de calitate (peste 15 titluri de spectacol), atestate de cele mai importante festivaluri de teatru din Bucureşti şi din ţară (Festivalul Internaţional de Teatru Scurt Oradea, Maratonul Teatrului Independent – Bucharest Fringe, Festivalul Teatrelor de Buzunar, Noaptea Teatrului Independent).
Actorii care au devenit un brand. Cristian Bajora (regizor) şi Ştefan Nistor (actor) sunt cei care, prin fonduri proprii, au pus bazele Teatrului În Culise – un teatru „altfel”, cu spectacole neconvenţionale şi actuale, care nu oferă spectatorului o simplă poveste spusă pe scenă, ci o experienţă de neuitat, pe care nu o regăseşti în alt spaţiu independent. Spectacolele din Culise aduc aproape de public noţiunea de „happening” şi urmăresc acelaşi traseu promovând un gen original de teatru, foarte bine conturat de către directorii teatrului. Deşi foarte tânăr, regizorul Cristian Bajora a reuşit să constituie şi să menţină constantă o trupă de actori talentaţi (pe care îi regăsiţi în producţiile În Culise).
Fără nume mari şi fără bani mulţi, tinerii actori din Culise au reuşit să-şi pună amprenta pe fenomenul teatral independent din Bucureşti devenind un brand cunoscut în rândul consumatorilor de teatru („nebunii frumoşi din Culise”). De remarcat şi comunitatea artistică formată în acest spaţiu, care oferă posibilitatea spectatorilor de a interacţiona cu artiştii într-un cadru informal, în pub-ul de la parterul teatrului.
Vă invităm călduros la o călătorie teatrală originală, plină de umor şi atât de actuală! Între 30 Noiembrie şi 2 Decembrie sărbătoreşte împreună cu noi UN AN DE TEATRU CUM N-AI MAI VĂZUT! Intrarea la eveniment este liberă şi se va face pe baza de rezervări. Locuri limitate.
Programul integral îl puteţi regăsi mai jos. Rezervarile se fac la telefon 021/320.20.59 sau 0735 026 762 sau pe site http://teatru.inculise.ro/rezervarionline.html.
Mulţumim partenerilor media: Şapte Seri, Zile şi Nopţi, România Liberă, Modernism, Webcultura, Oraşul Meu, ArtWe, Port.ro, Metropotam, Teatral.ro, Ciao.ro, HypeStreet.ro, ArtAct Magazine.
PROGRAMUL EVENIMENTULUI
Vineri, 30 Noiembrie
Ora 18:00
Frumoasa Călătorie a Urşilor Panda – Romatic-Filosofic-Drama-Comedie
De Matei Vişniec
Regia Cristian Bajora
Cu: Ştefan Nistor, Cosmina Soare
Ora 21:00
Impro-Show ÎnCulise
Cu: Paul Alexandru, Ionuţ Iftimiciuc, Laura Marin, Alexandru Minculescu, Florin Frăţilă, Ştefan Nistor
Sâmbătă, 1 Decembrie
Ora 15:00
Insula Femeilor – Comedie
De Valeriu Butulescu
Regia: Cristian Bajora
Cu: Cristina Moldoveanu, Ioana Chelmuş, Cosmina Soare, Dana Cojan, Florin Frăţilă, Paul Alexandru
Ora 18:00
Trei Piese Scurte Fără Sex – Tragicomedie
Texte: Theo Herghelegiu, Rodrigo Garcia, Aldo Nicolaj
Regia: Cristian Bajora
Cu: Ionuţ Iftimiciuc, Alexandru Minculescu, Alex Vlad
Ora 21:00
Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu – Comedie
După texte de Matei Vişniec
Regia Cristian Bajora
Cu: Ştefan Nistor, Alexandru Minculescu, Florin Frăţilă, Ionuţ Iftimiciuc, Maria Popovici, Ioana Chelmuş
Ora 24:00
Scrisori către Rita – The Show – Comedie Erotică
De Ştefan Caraman
Regia: Cristian Bajora
Cu: Ştefan Nistor, Maria Popovici
Duminică, 2 Decembrie
Ora 15:00
Dublura – Spectacol Invitat
Text şi Regie: Petru Ionescu
Cu: Silvia Codreanu, Virgil Constantin, Gabriela Hamzescu
Ora 18:00
Cum se zice – Comedie
De Roberto Mazzucco
Regia: Cristian Bajora
Cu: Ştefan Nistor, Maria Popovici, Alexandru Minculescu, Ionuţ Iftimiciuc.
Ora 21:00
Spectatorul Condamnat la Moarte – Comedie
De Matei Vişniec
Regia: Cristian Bajora
Cu: Ştefan Nistor, Alexandru Minculescu, Florin Frăţilă, Maria Popovici, Laura Marin, Ioana Chelmuş, Paul Alexandru, Alexandru Banciu.