Halele uriașe ale târgului au fost, zilnic, pline cu public, de la octogenari la foarte, foarte mulți tineri și copii. În ciuda vremii de iarnă, cu ninsoare, vânt și ger, publicul vizitator părea un șuvoi ce nu se oprea. Peisajul era colorat nu numai prin cărțile prezente, cu design atrăgător, dar și prin fantezia costumelor purtate de tineri interpretând diferite personaje din cărți, filme, benzi desenate, într-o exuberantă atmosferă de carnaval.
La standul României, extrem de inspirat creat, asemenea unui mic amfiteatru confortabil discuțiilor, au fost prezente titluri în limba română aparținând majorității editurilor din România, și mai mari și mai mici, precum și traduceri în limba germană, ale unor scriitori din generații diferite, de la Nora Iuga, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Doina Ruști până la Filip Florian, Bogdan Alexandru Stănescu și Ioana Nicolae, totalizând peste 40 de titluri din autori contemporani, dar și clasici. La deschiderea oficială, directorul târgului, Oliver Zille a făcut o recomandare specială publicului neamț: să-l descopere pe I.L. Caragiale într-un volum de proză scurtă proaspăt tradus în germană.
Dezbaterile susținute la standul României au avut ca teme de discuție exilul, emigrantul de ieri și de azi, refugiați versus plimbăreți, destine evreiești și problema antisemitismului, România în Europa, ce pot face muzeele pentru promovarea literaturii române contemporane, 100 de ani de la fondarea României moderne etc. Recitaluri de poezie sau lecturi publice din scriitori români s-au desfășurat în galerii și cafenele din oraș sau din spațiul expozițional.
Standul românesc, fie că a fost vorba de dezbateri susținute de Norman Manea, Herta Muller, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameșteanu, Nora Iuga, Dinu Flămând, Doina Ruști ori de Ioana Nicolae, Lavinia Braniște, Florin Lăzărescu, Filip Florian, Bogdan Alexandru Stănescu, Matei Vișniec, Cătălin Torsan a fost continuu plin cu un public german interesat, participativ.
Cum au perceput scriitorii români prezenți la Târgul Internațional de Carte de la Leipzig standul României, dar și cum se vede literatura română la Leipzig aflăm de la câțiva dintre ei.
Ioana Nicolae: “Partea plină a paharului ține și de toate personalitățile care au ajuns zilele acestea să vorbească despre România”
Faptul că Herta Muller apare în programul țării noastre la Leipzig înseamnă foarte mult. Iar concertul de aseară, în care a fost prezentă alături de Ada Milea, a fost impresionant prin performanță și acuratețe estetică. Mi-am adus aminte cum, acum vreo două decenii, scriitoarea germană sprijinea toți autorii români care candidau la vreo bursă în Germania. Pentru că veneau de după niște gratii pe care ea le știa prea bine. Iar libertatea avea și încă are, în ciuda amenințărilor cu legea defăimării, o altă culoare. Apropo, jurnaliștii germani sunt foarte interesați ce-i asta cu defăimarea. Cumva vreo șira spinării a dictaturii? Partea plină a paharului ține și de toate personalitățile care au ajuns zilele acestea să vorbească despre România. De asemenea, are legătură și cu standul mare, generos, cum n-a mai avut țara noastră de ceva vreme, cât și de o echipă sudată: o mână de oameni, sub presiuni de toate felurile, a făcut să se miște acest mare angrenaj de reprezentare a unei țări.
Dinu Flămând: “Toată lumea zice că nu se mai citește și aici se calcă oamenii pe picioare”
Din câte îmi dau seama, suntem totuși răsfățați, suntem în pavilionul marilor case de editură, a oamenilor care fac literatura în Europa, care o editează. Eu personal sunt într-o senzație de stupoare permanentă, toată lumea zice că nu se mai citește și aici se calcă oamenii pe picioare! Nu avem decât să aplaudăm cu toate mâinile efortul de a aduce carte într-o hală uriașă și într-un spațiu atât de generos, unde vedem că oamenii vin la acțiunile românești, unde standul este atât de eficient din punct de vedere al amenajării, unde lumea se uită la cărți, le consultă, vine la dezbateri. Am în minte de unde am pornit și, chiar dacă mai există momente de imperfecțiune, mi se pare un efort extraordinar.
Și totuși, fac o mică paranteză – încă nu am sentimentul că pentru oamenii politici cultura României este importantă. Aș fi vrut să fie președintle României aici, la deschidere, cu o carte românească în mână, chiar cu Eminescu, să arate cum o ține la suflet. Nu se poate așa ceva! Ăsta nu este un bal al Operei, nu este balul vienez de la sfârșitul anului, este momentul în care vii cu un pașaport românesc. Și avem atât de puține pașapoarte valide… Identitatea românească se exprimă prin cultură înainte de a se exprima prin industrie, dacă va fi vreodată să o avem, sau prin agricultură unde se exprimă ezitant. Dar prin cultură se exprimă. De ce acești oameni nu vin aici să se fălească că avem reprezentanți și ai culturii române?! Am închis paranteza. Important este că sunt o mulțime de editori la acest târg. Unii sunt români, dar alții sunt nemți. Eu sunt editat de un neamț, care m-a publicat vreo 3-4 ani, a văzut că-i plac cărțile respective și încearcă și această aventură de nișă. Pentru că încă suntem o nișă, încă nu ne definim bine, avem autori care sunt traduși, dar încă nu facem valuri. Pentru că am venit târziu, pentru că limba română este una de mică circulație, pentru că nu ne-am integrat încă bine în familia limbilor romanice. Dar trebuie să bagi bani în cultură dacă vrei să ai identitate.
Florin Lăzărescu: “Există un interes enorm din partea presei germane”
La modul concret, am fost aici acum 10 ani, când erau două-trei cărți, traduceri, acum vedem rafturi întregi, cred că vorbim de 50 de cărți traduse recent. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, asta nu înseamnă însă că toată lumea vorbește de autori români acum în Germania, dar e un pas uriaș. De fapt, e pasul firesc pentru consacrarea literaturii române în spațiul german deoarece ele intră în librării, adică într-un circuit normal, pe o piață normală. Interesul pentru scriitorii români e enorm. Eu am văzut zilele acestea cum toată presa mare germană i-a intervievat pe Cătălin Mihuleac, Filip Florian, Ioana Nicolae, Mircea Cărtărescu. Există un interes enorm din partea presei germane. Eu am dat ieri un interviu la ZDF și dimineața recepționerul german mi-a spus: V-am văzut aseară la televizor! E un lucru important pentru cultura noastră. Sunt mirat, ne tot plângem că nu suntem băgați în seamă, România este invitată la marile târguri ale lumii, însă nu prea văd vreuna din televiziunile noastre pe aici. Eu, care nu sunt prea cunoscut și am dat interviuri pentru media germană, or, îmi imaginez cum a fost cu Mircea Cărtărescu care chiar e foarte cunoscut în spațiul german! E un moment foarte important pentru România și din România nu prea văd pe cineva interesat de ceea ce se întâmplă aici.
Trebuie să recunoaștem că proiectul ICR de finanțare a traducerilor este unul foarte bun, dă un imbold editurilor străine pentru a risca. E o subvenție pentru traduceri, un proiect european foarte important. Așa fac toate culturile, așa fac toți din jurul nostru pentru a-și impune cultura.
După cum spuneam, mi se pare firesc ce se întâmplă, am intrat în normalitate.
Nora Iuga: “Literatura română în afară nu cred că se vede foarte bine”
Am venit de curând și până acum, dacă mă credeți, nu am făcut decât să dau autografe și am avut acum această întâlnire foarte agreabilă cu foarte multă lume, unde l-am avut moderator pe Ernest Wichner ceea ce a fost într-adevăr o imensă șansă. Am avut trei ani la rând, în Berlin primele mele burse, și cine m-a primit în minunata casă pe care o conducea? Ernest Wichner. Și cred că el mă cunoaște mai bine decât băiatul meu, pentru că noi, cel puțin de trei ori pe săptămână stăteam la un pahar de vin roșu și o țigară și vorbeam despre literatură.
Literatura română în afară nu cred că se vede foarte bine, eu trebuie să fiu cinstită. Adică, avem într-adevăr niște scriitori care și merită să fie extrem de apreciați. Dacă spun Mircea Cărtărescu, sunt absolut convinsă că omul acesta ar trebui neapărat să ia Premiul Nobel, deși azi acesta se dă la unii care mai mult te coboară decât te ridică. Dar Mircea Cărtărescu este un scriitor extraordinar. Adică el, pentru mine, face parte dintre acei foarte mari scriitori, cum este de pildă un Thomas Mann. Cărțile lui Mircea Cărtărescu nu am senzația că le citesc, am senzația că le învăț. Adică, el se mișcă extrem de natural în multe domenii de cunoaștere. Am observat chestia asta și la lecturile sau conferințele lui din Germania, unde sălile sunt arhipline și germanii au pus toți această întrebare: Cum e posibil ca un singur om, un scriitor, să stăpânească atâtea domenii ale cunoașterii, adică fizică, astronomie, muzică etc. Și, din punctul acesta de vedere eu nu am alt exemplu decât Thomas Mann, de unde eu învăț, învăț, învăț. Mie mi se pare că marea literatură trebuie să aibă această dimensiune de a te îmbogăți intelectual, nu numai sentimental. Culmea este că acum în toată lumea nu mai este așa. Dar este un pericol îngrozitor pentru că literatura trebuie să te și instruiască, nu numai să te distreze. Instruirea scade din ce în ce mai mult. Mai ales la noi! Depinde și de cine te conduce.
Mircea Cărtărescu: “Literatura este un mod ieftin și sigur de a face reclamă”
Sper ca România să se vadă cât mai bine. Fiind și eu parte din problemă, întotdeauna mi-am dorit ca România să iasă în evidență și aici ea are o șansă care depinde de noi să o realizăm sau nu. Jurnalele germane și televiziunile și radio au arătat un mare interes pentru România. Toată presa a fost interesată de interviuri, filme despre România și, după cum e și normal, oamenii n-au făcut distincția între cultură și politică, au discutat despre ambele lucruri pentru că așa este și firesc. Când e vorba despre țară, aceasta se definește multivalent.
Cultura nu costă atât de mult. Orice altă reclamă făcută unei comunități, țări costă și presupune niște lucruri care în primul rând trebuie să fie oneste și adevărate. Literatura este un mod ieftin și sigur de a face reclamă. Prin artiști, o cultură poate pătrunde oriunde fără limite și fără granițe și de asta artistul ar trebui să fie un om foarte iubit în comunitatea din care face parte. Am vorbit până acum despre artiști, oameni, creatori individuali, să vorbim și despre instituții, pentru că ele sunt punțile acelea care permit artei unei națiuni să strălucească în afară, la valorile ei adevărate. Aici nu mai stăm așa de bine, pentru că instituțiile noastre, și prin organizare și prin latura politică nu au fost întotdeauna la înălțime, aș spune eu. Acum, în România, totul este politizat, din păcate. Până și floarea asta care este arta, totul este politizat, totul este îndepărtat de frumos și de adevăr. Din fericire, aici la Leipzig au venit scriitori adevărați, marea lor majoritate, pe cei mai mulți i-aș fi ales și eu. Sigur că foarte mulți alți scriitori adevărați nu au venit, dar niciodată nu pot veni toți, așa încât eu cred că România a venit cu stelele ei aici, nu a lipsit vreuna. Să o includem aici și pe Herta Muller, ea este deasupra tuturor. A fost Ana Blandiana, Norman Manea, scriitorii care sunt cunoscuți în lume și apoi, au fost scriitorii din toate generațiile. Cred că a fost o asezonare adecvată. Este foarte mult public, germanii sunt foarte interesați,
Matei Vișniec: “Din toate punctele de vedere literatura română are ferestre deschise”
În legătură cu standul României impresia este excelentă. O foarte bună concepție, un raport excelent între circulație și spațiul unde se desfășoară întâlnirile și lansările, un fel de miniteatru circular unde oamenii se pot așeza și unde există o anumită intimitate a dezbaterilor, dar în același timp spațiul este deschis spre cărți, spre standurile unde acestea sunt în liberă prezentare și consultare. Foarte multe cărți în română, dar și foarte multe traduceri. Mi-a făcut mare plăcere să descopăr inteligența acestui concept a standului ca atare și fluxul de oameni, de public. Aproape la fiecare dezbatere, la fiecare prezentare de carte a fost foarte multă lume, public curios, simpli vizitatori sau oameni veniți special să descopere literatura română. Cred că a fost foarte bine mediatizată de către presa germană prezența României la acest târg și de către organizatorii târgului. Sunt atâtea evenimente pe secundă în acest absolut imens târg, care cred că este de patru ori mai mare decât cel de la Paris, ca volum! Există și această disciplină germană a oamenilor care au răbdare să citească și mai ales să asculte autori citind. Mi se pare foarte interesant și promițător pentru literatura română. Îmi face mare plăcere să descopăr că există acest batalion de traducători care se luptă pentru transpunerea literaturii române în franceză și un alt batalion de traducători care se luptă pentru transpunerea literaturii române din română în germană. Sigur că România beneficiază foarte mult de acest sprijin empatic al traducătorilor germani plecați din România și care în continuare au nostalgii, bucuria de a continua relația cu România.
Din toate punctele de vedere literatura română are ferestre deschise. Ele nu sunt însă suficiente pentru ca ea să ajungă efectiv la marele public. Mai trebuie puțin marketing. Investițiile în traduceri există și ceea ce face ICR este foarte bine, ca și Ministerul Culturii, de altfel, și totuși mai sunt niște strategii care probabil trebuie puse la punct, spațiul literaturii fiind azi unul al competiției extreme, cu o enormă propunere pe cap de cititor care are de ales între foarte multe titluri, sensibilități.
