Milionarul arădean, stabilit la „pensie” în Monaco, fondatorul companiei Luxten, îşi dedică acum timpul în totalitate scrisului. De curând şi-a lansat în România cel de-al doilea roman, intitulat, poetic, „Trupul molatical nopţii”.
Zoltán Böszörményi nu numai că a publicat două romane, dar însăşi viaţa sa ar merita propria carte. De altfel, acest ultim volum are o puternică tentă autobiografică, după cum mărturiseşte chiar autorul: „Viaţa fiecăruia dintre noi este un roman. De ce ar fi a mea diferită? Dacă cineva va citi cărţile mele, va găsi toate informaţiile de care are nevoie. Pentru că scriitorul nu scapă de ispita de-a se furişa în propria-i carte”.
Milionarul „sărac”
Existenţa sa se încadrează în categoria reţetelor de succes din atăgătoarele „basme” capitaliste ce au făcut, de-a lungul timpului, deliciul Hollywood-ului: cu una bucată erou sărac şi cinstit ce porneşte în lumea largă şi care accede, prin muncă şi isteţime, lovit însă şi de câte un noroc neaşteptat, în clubul exclusivist al milionarilor. Aceasta este povestea pe care o aveau în minte când au pornit la drum milioanele de emigranţi europeni ce au populat America. Realitatea, mai puţin sensibilă la literatură, a dovedit însă că foarte puţini dintre ei au şi reuşit să vadă vreodată cum arată un milion de dolari.
Dar biografia lui Zoltán Böszörményi nu iese din „reţetă” şi este „povestea de succes” tipică. S-a născut la Arad, pe 18 dec. 1951, într-o familie sărmană, având un tată ziarist (acum, nu ştim exact cât de sărac era un jurnalist în anii ’50) şi o mamă ce lucra la uzina de vagoane. La 7 ani este dus de mână de părinţi şi înscris la Şcoala de Balet din Cluj, unde studiază vreme de şapte ani. „Nu am apucat însă să primesc diploma de artist dansator pentru că tatăl meu m-a retras cu doi ani înainte de absolvirea şcolii. De atunci, din 1968, nu am mai dansat pe nici o scenă. Am rămas doar un admirator pătimaş al acestei arte”, a declarat actualul scriitor.
Fuga în Canada
Încă din anii de şcoală a cochetat cu scrisul. A şi publicat, la 11 ani, în revista pentru copii „Napsugár” poezie şi proză scurtă. „Încă de pe atunci mă pregăteam pentru profesia de scriitor”, spune peste ani Zoltán Böszörményi. „A fost cam lungă perioada de pauză, recunosc. A durat ceva până mi-am prezentat «opera», dar nu m-am agitat. Nu am simţit nevoia să mă grăbesc.”Cât a locuit în România, tânăr fiind, a scris versuri care i s-au şi publicat. Cel de-al doilea volum al său de poezie nu a fost însă deloc bine primit de autorităţile comuniste şi, drept urmare, la mai bine de 30 de ani, a fugit din ţară, dorindu-şi să ajungă în Australia. Prima escală a făcut-o însă în Austria, în lagărul de la Traiskirchen, „staţie” aproape obligatorie pentru refugiaţii din Europa de Est. A părăsit în scurtă vreme acel spaţiu de tranzit cu destinaţia Canada. A aterizat în Toronto fără să ştie limba şi având doar 25 de dolari în buzunar. (Acest „ingredient” nu putea lipsi cu nici un chip din „reţetă”.) Odată ajuns acolo, s-a pus pe treabă. A absolvit Facultatea de Filosofie la Universitatea York, dar, în paralel cu studiul sistemelor de gândire, a intrat în lumea mult mai practică a afacerilor, deschizându-şi propria firmă.
În centrul unuia dintre primele scandaluri de privatizare
În 1990 a revenit în ţară, aducând cu sine „ceva mai mult decât bani, şi anume „arta de a face bani”, adică „nasul” cu care mirosea de la o poştă posibilităţile unei afaceri de succes. „Iar în anii ’90, banii creşteau aproape la fiecare pas, pe trotuare, în Europa de Est”, declara el într-un interviu mai vechi. Profitând de această piaţă virgină, a cumpărat de la statul român, pe mai puţin de un milion de dolari, fabrica Electrofar şi a înfiinţat în 1993 celebra companie Luxten, al cărei acţionar majoritar a rămas până în 2003. A fost una dintre primele privatizări din România, provocând la vremea ei destul de mult scandal. În 2004 şi-a vândut acţiunile pentru suma de 15 milioane de dolari. După ce a ieşit din afaceri s-a retras la luxoasa sa reşedinţă de la Monaco, locuită cândva de Claudia Schiffer. „La începutul anilor ’80, eram un refugiat. Acum nu mă mai simt aşa. Din 1999 locuiesc în Monaco, dar nu pentru că am vrut să mă eschivez de taxe, cum s-ar putea crede. Eu şi firmele mele, cât am fost la cârma lor, inclusiv Luxtenul, am fost cei mai buni plătitori de taxe. Vă rog să întrebaţi Ministerul de Finanţe. Deşi locuiesc la Monaco, nu sunt posesorul unui yacht. Soţiei mele nu-i place nimic din ceea ce se mişcă pe apă.”
„Afacerile sunt nişte virusuri”
De la „înălţimea” milioanelor adunate în cont, poate privi acum cu detaşare lumea afacerilor, emiţând chiar cugetări pe această temă: „Afacerile sunt nişte virusuri. Dacă cineva se molipseşte de ele, cu greu se mai vindecă. Depinde de voinţa şi de priorităţile fiecăruia. Cât timp am fost în afaceri, nu am putut scrie un rând. Am fost dedicat sută la sută lucrului pe care mi l-am propus să-l fac. Luxtenul a fost cea mai frumoasă aventură, cea mai excitantă excursie a vieţii mele. Şi cum nu cred în jumătăţi de măsură, de şapte ani încoace mă dedic sută la sută scrisului”.
Spre deosebire de alţi confraţi însă, nu foloseşte alcoolul ca pe o „vitamină” dătătoare de inspiraţie (poate pentru că e mai proaspăt în branşă), deşi pe coperta cărţii sale tronează, promiţător, un pahar cu whisky: „Nu sunt în stare să scriu sub influenţa alcoolului. Acest stupefiant mă blochează, mă inhibă, mă imobilizează. Deci la mine are un efect negativ. Dar îmi place să beau cu prietenii. Paharul de pe coperta cărţii are o altă poveste. Este un simbol, dacă vreţi, al vieţii. Paharul de whisky cu gheaţă, precum viaţa, este rece la început, dar, pe măsură ce bei mai mult din el, treptat, te va încălzi, precum o pasiune. Oare existenţa noastră nu este înfierbântată de mari pasiuni?”.
Zoltán Böszörményi îşi petrece din când în când timpul şi în România. „Aici m-am născut, e firesc să revin în locurile natale. Am o vilă la Predeal, o clădire cu o istorie deosebită, deţinută cândva de generalul Cartianu, prieten al mareşalului Antonescu. Verile mi le petrec acolo. Am construit un centru cultural maghiar la Arad şi finanţez două ziare, un cotidian, „Nyugati Jelen” („Prezentul în Vest”), şi o publicaţie literară, „Irodalmi Jelen” („Prezentul literar”). În ciuda vieţii sale pline de „sclipici”, Zoltán Böszörményi a ajuns la concluzia că nu este un om fericit. „Dar asta este o altă poveste”, spune el, pregătindu-şi probabil „marfa” pentru un viitor roman.
