-2.3 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSpecialSecta bolnavă din mintea lui Nick Cave

Secta bolnavă din mintea lui Nick Cave

„Şi a văzut asina pe înger”, romanul de debut al lui Nick Cave, preia teme şi personaje din cântecele sale, spunând povestea unui mut care locuieşte într-un orăşel de sectanţi demenţi, conduşi de un fost puşcăriaş.

Leonard Cohen nu este singura figură-cult a under­ground-ului muzical care şi-a încercat norocul în literatură; Nick Cave îl urmează îndeaproape. În „Frumoşii învinşi” şi „Joaca preferată” ale lui Cohen, melancolia grea din melodii se simte mai puţin; e drept că „Frumoşii învinşi” a fost scris în tinereţea hippiotă a cântăreţului – spre deosebire de Nick Cave, care şi-a scris cele două romane după ce şi-a construit universul artistic.

Crow Jane migrează din cântec în roman

„Şi a văzut asina pe înger”, romanul de debut din 1989, pune în scenă acelaşi univers apăsător şi gotic din muzică – mai mult decât atât, în „Şi a văzut asina pe înger” cititorii vor avea surpriza să descopere personaje din melodii migrând în roman, cum ar fi Crow Jane, un personaj dintr-unul din cele mai violente cântece ale lui (cu titlu omonim), inserat în roman ca femeia diavol care dă naştere nefericitului personaj principal, Euchrid Crow. Romanul este înţesat de referinţe biblice, dar mesajul său ambiguu este totuşi unul antireligios, Ukolore, satul ploios şi întunecat în care care creşte eroul, este plin de bigoţi demenţi, aparţinând unei secte stranii; credinţa creştină pare a se hrăni din aceeaşi forţă malefică misterioasă care planează asupra satului.

De ce dublul sens al cuvântului „ass” face titlul intraductibil în româneşte

Romanul este o cronică poetică a treizeci de ani derulaţi într‑un sat din sud, Ukolore, relatată prin ochii lui Euchrid Crow, un mut din naştere, devenit un paria al comunităţii. Acesta îşi spune povestea într-un limbaj extrem de personal (plastic redat de traducătoarea Alexandra Coliban), un melanj poetic alcătuit din cuvinte pe jumătate inventate, arhaisme, argou, cuvinte porcoase şi jargon biblic profetic. De altfel, titlul însuşi este bazat pe un joc de cuvinte intraductibil, „And The Ass Saw The Angel”, „Ass” având dublu sens – de „fund” şi de „măgar”, traducătorii optând, cum e firesc, pentru al doilea sens, în acord cu motto-ul din Biblie al cărţii (Numeri, 22).  Comunitatea în care trăieşte protagonistul are un aer fals – marquezian – plouă, de pildă, trei ani fără oprire, însă sensul acestui element de realism magic nu trimite spre miracolul vieţii şi fertilităţii, ci e o ploaie murdară, sordidă, corozivă, care îi obligă pe toţi să se închidă în case şi în propriul suflet.

Hobby-uri extreme: a pune capcane pentru plăcerea de a privi animalele murind

Dincolo de asta, sunt locuitorii psihopaţi ai comunităţii: Abe Poe, un pastor alcoolic, fost puşcăriaş, care-şi conduce turma de credincioşi pentru a lapida o prostituată locală; Sardus Swift, un fost stâlp al comunităţii şi soţ abuziv al unei femei sterile, care, exasperată, încearcă să se sinucidă, fapt care o expune batjocurii comunităţii şi finalmente o împinge spre izolare totală; Wilma Elridge, o babă sadică ţintuită într-un scaun cu rotile, specializată în a emite tot timpul judecăţi religioase veninoase. În acest context deviant creşte Euchrid. El este copilul unei mame alcoolice şi al unui tată dement şi sadic, a cărui plăcere este să pună capcane sofisticate animalelor şi să le privească cum agonizează. Aşa încât copilul creşte singur, ignorat de familie şi dispreţuit de ceilalţi membri ai comunităţii, singurii lui prieteni fiind măgarii.

Conducătorul umanoid al unei armate de câini mutilaţi

Băiatul îşi construieşte o lume autistă alcătuită din personaje biblice distorsionate, făpturi coşmareşti şi fiinţe de lumină. El ne vorbeşte din lumea sa foarte privată, locuită de creaturi magice şi iluminată de revelaţii angelice; finalmente, lumea lui devine atât de autistă încât pierde contactul cu realitatea. El aude voci divine care îi dictează lucruri – îi dictează, de pildă, să construiască un „zid” din resturi de mobilă şi fier ruginit şi încearcă să formeze o armată din câinii mutilaţi scăpaţi din capcanele tatălui său. Cu cât nebunia lui avansează, cu atât începe să se creadă purtătorul unei misiuni divine; însă, în contextul bigotismului malign şi agresiv al celorlalţi, credinţa sa naivă, ingenuă, devine purtătoarea unui mesaj credibil sub raport moral.

Cartea, redată din perspectiva unei conştiinţe bolnave şi creatoare a unui univers aproape fantastic prin poezie, nu este o lectură tocmai uşoară – însă pentru fanii dedicaţi ai lui Nick Cave o să ofere cu siguranţă satisfacţii, punând în scenă acelaşi univers tarat şi sumbru care face marca stilului Nick Cave.

Seminţele rele din muzica lui Nick Cave

Australianul Nick Cave (n. 1957) este o figură-cult a underground-ului muzical, devenit cunoscut după ce, în 1984, a înfiinţat formaţia „Nick Cave and The Bad Seeds”, cu care a construit un proiect muzical extrem de personal, care exprimă preponderent şi obsesiv partea întunecată a vieţii şi a sufletului: „Henry Lee”, „The Whipping Song „, „Where The Wild Roses Grow” (în duet cu Kylie Minogue). Pasiunea pentru muzică a moştenit-o de la mamă, o violonistă celebră, iar cea pentru literatură de la tatăl său, profesor de engleză. Acesta a murit într-un accident de maşină pe când Nick Cave avea 19 ani, eveniment tragic ce l-a marcat profund. În 1976, viitorul artist s-a înscris ca student la Arte la Caul­field Institute of Technology, dar a renunţat un an mai târziu, hotărând să se dedice muzicii (ulterior, în 2008, fosta sa universitate i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa). După 1980 a trăit o vreme la Londra, apoi, până în 1989, în Berlinul de Vest (unde a scris acest prim roman); în prezent locuieşte în Marea Britanie.  Este autorul a două romane – cel de-al doilea „Moartea lui Bunny Munro”, a apărut în 2009 şi a fost tradus în româneşte tot la Polirom.

„Şi a văzut asina pe înger”, romanul de debut din 1989, pune în scenă acelaşi univers apăsător şi gotic din muzica artistului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă