5 C
București
miercuri, 29 ianuarie 2025
AcasăInternaționalPremii pentru Mircea Mihăieş şi Brînduşa Armanca, în Ungaria

Premii pentru Mircea Mihăieş şi Brînduşa Armanca, în Ungaria

Scriitorului Mircea Mihăieş i-a fost decernată diploma omagială a Fundaţiei colecţionarilor de artă contemporană ungară, împreună cu o plachetă de bronz, drept recunoaştere a activităţii sale excepţionale ca om de cultură, în special pentru stimularea relaţiilor culturale între ţări în perioada când a ocupat funcţia de vicepreşedinte ale ICR.

Fondatorii Maté Csák, preşedintele Secţiunii Arhitectură a Uniunii Jurnaliştilor Maghiari, şi Anna Körmendi, colecţionar de artă, au subliniat vizibilitatea şi deschiderea ICR în perioada 2005-2012 şi rolul instituţiei în relaţiile culturale dintre România şi Ungaria.

Aceeaşi distincţie a fost înmânată şi Brînduşei Armanca, pentru spiritul european şi bunele servicii aduse relaţiilor culturale româno-ungare în perioada directoratului la Institutul Cultural Român din Budapesta şi filiala din Szeged.

Fundaţia premiază din doi în doi ani, de Ziua Culturii Ungare – 24 ianuarie, ziua imnului – personalităţi cu o contribuţie semnificativă în consolidarea legăturilor culturale transfrontaliere. Placheta de bronz este opera artistei Emma Egyed.

Cele mai citite

Cel puțin 14 răniți într-un atac israelian în sudul Libanului

Cel puțin 14 persoane au fost rănite marți într-un atac israelian în sudul Libanului, în pofida încetării focului în vigoare de la sfârșitul lunii...

Cel puțin 14 răniți într-un atac israelian în sudul Libanului

Cel puțin 14 persoane au fost rănite marți într-un atac israelian în sudul Libanului, în pofida încetării focului în vigoare de la sfârșitul lunii...

Emmanuel Macron „o mută” pe Mona Lisa într-o cameră „specială” de la Muzeul Luvru

Mona Lisa, cel mai faimos tablou din lume, va avea propria sa cameră la Muzeul Luvru, după renovările care vor avea loc în clădirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă