A iniţiat programele de implicare socială Lecturi Urbane şi Civika şi face totul din convingerea că poate transforma România într-un loc mai bun.
Sunteţi în metrou, cu lume în jur şi, deodată, vine cineva şi vă dă o carte. Gratis. Dacă vă uitaţi mai bine în jur, observaţi că vagonul e plin de oameni, unii care primesc, alţii care dăruiesc cărţi. Ce e descris mai sus nu e ficţiune, ci o realitate desprinsă din lumea lui Adrian Ciubotaru. El e un visător. Un filosof fără acte. Un om care vrea să schimbe lumea, oamenii, contextul. Un om cu idei. O astfel de idee stă la baza Lecturilor Urbane, un proiect pe care l-a început acum un an, alături de Dan Dumitrescu. Factorul declanşator a fost „zvonul” conform căruia în restul Europei se citeşte mult mai mult decât la noi. Ei au vrut să arate că nu e aşa, şi că totul ţine de situaţie. „Am vrut să facem mici experimente sociale în care să citim în locuri publice şi să-i încurajăm şi pe ceilalţi să citească. Un fel de voluntariat premium – doar vii şi citeşti, adică faci ce ai face şi în mod normal, doar că cititul tău este şi un semnal social pentru ceilalţi. Iar a citi într-un spaţiu public este un semn de normalitate, înseamnă că ai încredere că nimic rău nu ţi se poate întâmpla acolo. Aşa ne-a venit ideea să ne adunăm să citim şi după aceea să împărţim cărţile”.
Prima ediţie de Lecturi Urbane a avut loc în iunie anul trecut, dar nu a ieşit atât de bine precum îşi doreau ei. Au învăţat din greşeli şi au reluat totul în noiembrie, când pe traseul Unirii – Dristor, zeci de voluntari au împânzit metroul, citind şi dăruind cărţi pasagerilor. De atunci, pe lângă ediţiile din Bucureşti, iniţiativa s-a desfăşurat şi în Cluj şi în Târgu-Mureş, în autobuze, fără nici un fel de organizare „de la centru”. „Ideea e să creezi un context social anume, care automat schimbă şi comportamentul oamenilor. De exemplu, erau oameni care intrau în metrou şi văzând atât de mulţi călători citind, îşi modificau comportamentul, îşi asumau contextul ăla: vorbeau mai încet, ca într-o sală de lectură”. Cărţile donate vin de peste tot: de la Adrian, de la voluntari sau din cutiile amplasate special în librăria Cărtureşti şi la sediul British Council. Cu cât proiectul a căpătat mai multă amploare, cu atât a fost mai multă lume interesată de el, şi cărţile au început să curgă şi de la edituri.
Înainte de a fi implicat în proiecte civice, Adrian lucra pentru o agenţie de publicitate, unde muncea pentru alţii şi era nefericit. Şi mai înainte, era student în Iaşi, la Filosofie. Pentru el, proiectul Lecturi Urbane nu e neapărat unul despre cărţi, care promovează cititul, ci e un simplu model de implicare socială care poate fi extrapolat pe orice alt domeniu, ecologie, drepturile omului, sănătate. Totul ţine de context, în funcţie de care comportamentele umane se pot schimba: „nouă ne lipsesc contextele care să schimbe balanţa de la bine la rău, de la a privi viitorul cu neîncredere sau cu încredere. Există mici semnale sociale care pot îmblânzi un loc, e de ajuns să ne gândim la sentimentul dat de un metrou pictat cu graffitti spre deosebire de unul cu garnituri noi”. Adrian mai crede şi în progresul de jos în sus, în metoda „do-it-yourself”, în absenţa unui singur centru. După el, cel mai bun sistem politic se află în Germania, unde orice regiune e un centru în sine. Asta ar vrea şi în România, să educe oamenii şi să îi înveţe că ei înşişi pot schimba lucrurile din jur, fie că sunt mentalităţi, comportamente sau peisaje.
Dacă speraţi să-l întâlniţi pe Adrian, acum că a venit vara aveţi toate şansele să-l găsiţi prin parcuri, unde va ieşi alături de voluntari, cu tot cu cărţi. În mediul virtual, îi puteţi găsi proiectele, enervările sau ideile la www.adrianciubotaru.ro.
