Alpinistul Alex Găvan va încerca să escaladeze în primavara acestui an vârful Kangchenjunga din Himalaya, al treilea ca înălţime din lume. Situat undeva la graniţa dintre Nepal şi India, Kangchenjunga are o înălţime de 8586 m şi este considerat unul dintre munţii care pun cele mai mari probleme alpiniştilor.
Este sfârşitul musonului de iarnă în Nepal, iar ploile zilnice fac ca expediţia lui Alex şi a celor trei colegi ai săi – începută în urmă cu zece zile – să fie şi mai palpitantă decât s‑au aşteptat. Într-o convorbire telefonică pe care am avut-o joi, Alex îmi spunea că tocmai trecuseră de satul Yampudin, undeva la aproximativ 2.000 de metri de nivelul mării. Este o zonă de sate arhaice răzleţe, fără curent electric, la care se ajunge exclusiv pe poteci înguste de munte. Localnicii trăiesc în condiţii aspre, practică agricultura pe terase montane şi vorbesc o engleză de bază. Şcolile cu câteva sute de copii nu au geamuri la ferestre şi podelele sunt direct pe pământ.
Drum de două săptămâni către tabăra de bază
„Tot trek-ul ăsta spre tabăra de bază este o combinaţie de deal şi vale, ceea ce este destul de solicitant. Am făcut multe expediţii până acum, dar pot să-ţi spun că marşul ăsta se califică în top ca spectaculozitate”, spune Alex.
Potecile au în jur de doi metri lăţime, iar dacă pe partea stângă este peretele muntelui, pe partea dreapta râul din vale se vede la câteva sute de metri mai jos. Drumul spre tabăra de bază a Muntelui Kangchenjunga, poate cel mai izolat optmiar din lanţul himalayan, va dura aproximativ două săptămâni. Altitudinea la care alpiniştii vor urca, alături de grupul de 45 de porteri care transportă butoaiele cu echipament şi provizii, va creşte cu aproape 4.000 de metri faţă de punctul de plecare.
„Drumul este o experienţă în sine”
Deşi localnicii califică peisajul ca pe unul deluros, cu zone împădurite (banani, bambus) şi văi care-ţi taie respiraţia, cele mai înalte vârfuri din regiune depăşesc liniştit 3.000 de metri.„Satul pe care tocmai l-am lăsat în urmă este unul de şerpaşi. Acum câteva minute am trecut pe lângă nişte steaguri budiste de rugăciune, pe care sunt scrise diverse mantre. Atunci când bate vântul, steagurile sunt fluturare şi, conform credinţei, rugăciunile sunt transmise la zei”, spune Alex, care face trekkingul cu sacul în spate şi echipamentul video, pe care îl foloseşte cât de mult poate.
Alpiniştii s-au oprit miercuri pe la jumătatea drumului, iar joi au mers ceva mai mult, pentru a recupera distanţa pierdută din cauza ploii. „Drumul este o experienţă în sine”, spune Alex.
„Chiar dacă nu urci pe un munte de 8.000 de metri, ci numai până în tabăra de bază, faptul că poţi comunica cu localnicii în mediul lor este o experienţă incredibilă.”
Kangchenjunga este un munte mai puţin vizitat de alpinişti, care uneori nu are nici o expediţie în tot sezonul. Anul acesta însă sunt deja trei expediţii în afară de cea a românului. Vor mai sosi şi alţi alpinişti, printre ei şi rusul Alexey Bolotov, alături de care Alex a urcat pe Muntele Annapurna în 2008, când amândoi au făcut parte din echipa de salvare a alpinistului spaniol Inaki.
Munţii de 8.000 de metri de aici sunt mai puţini accesibili din punct de vedere uman decât cei din Pakistan. Acolo, din ultimul sat, care se numeşte Askole, mergi 14 zile pe gheţar ca să ajungi în tabăra de bază. Aici mergem de peste o săptămână şi am întâlnit permanent sate, pentru că geografia locului permite acest lucru.
Deşi laptopul şi aparatura video funcţionează perfect, Alex nu a putut folosi modemul prin satelit şi nu a reuşit să ne trimită fotografii şi material video din locurile pe care le-a văzut până acum. Sperăm însă că până data viitoare conexiunea se va relua şi vom avea noi înregistrări.
