După ce Herta Muller şi Adam Michnik au vorbit despre rolul disidenţei în comunism, cardinalul Gianfranco Ravasi şi Horia-Roman Patapievici au tratat un subiect la fel de sensibil: situaţia creştinătăţii în Europa secolului XXI.
În martie anul acesta, Vaticanul a lansat un program de dezbateri numit „Curtea Neamurilor”. Prin acest proiect, Biserica Romano-Catolică a dorit să iniţieze dialoguri atât ecumenice, între confesiuni şi religii diferite, cât şi între Biserică şi societatea civilă şi între credincioşi şi atei. „În vechiul Israel, în templu puteau pătrunde doar credincioşii evrei, dar într-o curte separată de templu cu un zid aveau acces şi „păgânii” care puteau vedea şi auzi ce se petrece înăuntru. Acest loc se numea Curtea Neamurilor şi era un spaţiu de dialog interconfesional. Mai târziu, la venirea lui Iisus, după cum scrie Apostolul Pavel în Epistola către Efeseni, zidul dintre evrei şi neamuri a fost dărâmat de Mântuitorul”, a spus la începutul discuţiei cardinalul Ravasi. „E adevărat, dar măcar păgânii aceia credeau şi ei în ceva, credeau în zeii lor, pe când astăzi mulţi dintre contemporanii noştri nu mai cred deloc”, a replicat Patapievici. „Pe atunci se spunea ca în Psalmi: „Zis-a nebunul în sinea lui: nu este Dumezeu”, pe când azi este mai potrivit: „Zis-a ciudatul în sinea lui: este Dumnezeu.” Credincioşii au devenit o minoritate ciudată.” „Tocmai de aceea, în lumea secularizată de astăzi este oportun ca între credincioşi şi necredincioşi să se iniţieze un dialog într-o nouă Curte a Neamurilor, iar primul pas este acela de a-l asculta pe celălalt”, a fost de părere Cardinalul Ravasi. „Între un ateu sincer şi un credincios mediocru, îl voi respecta întotdeauna pe ateu. În Apocalipsă se spune: „Pe cel căldicel îl voi scuipa din gura mea”, deci cel care nu este nici rece, nici fierbinte, cel care modelează moralitatea după nevoile lui şi nu după învăţăturile Bisericii şi ale celor 10 porunci este mai rău decât un ateu”, a mărturisit teologul.
Cei doi parteneri de dialog au pus apoi semnul egalităţii între Europa şi religia creştină. Europa ca civilizaţie a fost creată de creştinătate şi creştinismul face parte din actul nostru de identitate, în plus, nimeni nu poate nega faptul că 90% din tot ceea ce înseamnă cultură este într-un fel sau altul legat de Biblie. Un viitor fără cunoştinţe religioase este unul complet acultural, au avertizat cei doi interlocutori. Dacă nu citim Biblia, nu vom avea codul de descifrare a culturii. Vom intra într-o pinacotecă şi nu vom înţelege picturile religioase ale maeştrilor, vom citi marile cărţi ale literaturii şi nu le vom înţelege. Şi ca un efect de bumerang, nu doar lucrările credincioşilor nu le vom mai putea pricepe, ci, paradoxal, nu vom mai avea acces nici la mesajul ateilor. Fără lecturile obligatorii din Biblie nu-i vom putea gusta pe Voltaire sau pe Cioran. Nu vom înţelege de ce era Nietzsche atât de supărat pe Dumnezeu încât îi dorea moartea.
„Iisus nu mai e cool”
După cum remarca Patapievici, deşi civilizaţia europeană este strâns legată de creştinism, în preambulul Constituţiei Uniunii Europene nu şi-a putut face loc nici măcar o singură referire la identitatea creştină a acestui continent. „Ce se întâmplă cu noi, europenii? Parcă am înnebunit! Am deviat de la valorile nostre, ne renegăm trecutul şi tradiţia, am ajuns să trăim, cum spun psihiatrii, „in denial“ şi într-o puternică ură de sine, parcă am vrea să murim”, a comentat eseistul. „La Dostoievski, Marele Inchizitor l-a pus în lanţuri pe Iisus, dar hai să facem un exerciţiu de imaginaţie. Cum am reacţiona noi astăzi dacă ar veni Mântuitorul? S-ar anunţa la televizor, breaking news la ştiri, că e un nebun în piaţă care pretinde că e Iisus. S-ar repezi cu camerele de filmat pe El şi L-ar chema la un talk-show. Şi hai să spunem că El s-ar duce. Ce s-ar întâmpla? Ei bine, nu ar face rating. După cinci minute, realizatorii L-ar arunca în stradă. Pentru că Iisus şi învăţăturile Lui nu sunt deloc pe gustul omului de azi. Iisus nu mai e „cool,” a glumit cu amar Patapievici. „Ca şi Iisus, creştinismul este astăzi alungat de peste tot, din învăţământ, din spaţiul public. Şi ce vom face cu toată tradiţia noastră creştină? Probabil vom face un muzeu, că la asta ne pricepem. Vom face un muzeu al creştinismului,” a spus eseistul român. „Foarte puternică metafora dvs cu muzeul. Dar, din păcate, vreau să vă anunţ că în Occident chiar avem astfel de muzee. Toate marile catedrale sunt deschise două ore dimineaţa pentru Sfânta Liturghie la care participă o mână de credincioşi, iar după aceea, tot restul zilei, până noaptea, bisericile primesc turişti. Superbele catedrale ale creştinătăţii occidentale au ajuns astfel nişte magnifice cochilii goale”, a remarcat trist teologul catolic. „Credincioşii se mai adună astăzi împreună doar la marile sărbători şi la ocazii excepţionale. La beatificarea Papei Ioan Paul al-II-lea, de pildă, la Vatican au fost zeci de mii de oameni uniţi doar de credinţă pentru că altfel erau de o diversitate lingvistică absolută. Dar în afară de aceste rare excepţii când mai vezi mulţimi de oameni ieşiţi în stradă? Vă spun eu: când se adună să strige că nu au ce mânca şi ce bea”.
Pentru ca seara să se încheie în notă nu idealistă ci, „măsurat optimistă”, prelatul de la Vatican a spus că singura şansă de redresare morală şi de recuperare a valorilor noastre este refacerea micilor comunităţi umane, pornind de la familie, şi că acest lucru se poate face doar dacă nu ne vom mai teme unul de celălalt, pentru că frica de aproapele este unul dintre motoarele violenţei care macină secolul nostru. Pentru asta trebuie doar să ne ascultăm şi să ne privim în ochi. Folosind ca „material didactic“ o parabolă orientală, părintele Ravasi a povestit cum un om mergea singur prin pustiu. Şi la un moment dat a văzut ceva mişcându-se spre el. „Precis e un animal! O să mă mănânce!”. Dar, neavând unde să se ascundă, a mers mai departe. Apropiindu-se a văzut că în faţa lui este de fapt silueta unui om. „Cu siguranţă este un tâlhar care o să-mi fure tot ce am şi pe mine o să mă omoare!”, s-a îngrozit şi mai tare omul gata să se lupte cu cel din faţa lui. Ajungând la doar la câţiva paşi de celălalt a realizat, privindu-l ochi în ochi, că este chiar fratele său pe care nu-l mai văzuse de mulţi ani. Aşa că vă îndemn pe toţi să vă faceţi călătoria prin deşertul lumii de azi fără să vă temeţi. Este posibil să daţi peste o bestie care să vă facă rău, este posibil să daţi peste un tâlhar ca cei care l-au bătut pe călătorul din parabola Bunului Samaritean, dar dacă vă veţi găsi faţă-n faţă cu fratele vostru, cu un om demn de a fi iubit, nu va fi o întâlnire minunată care să fi meritat drumul vostru prin deşert ?”
