Daniel Domscheit-Berg, vreme de câţiva ani mâna dreaptă a lui Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a devenit la rândul său, un „whistleblower”, ajungând şi el să „dea din casă” secrete legate de fostul său „loc de muncă”. El a publicat mărturiile sale în cartea „Inside WikiLeaks” care a apărut de curând şi în româneşte, la Editura Pandora M, din cadrul grupului editorial Trei, sub titlul „WikiLeaks. Mărturisirile purtătorului de cuvânt al celui mai periculos website din lume”.
Motivul despărţirii sale de WikiLeaks a fost transformarea acestui site menit iniţial să promoveze transparenţa şi să lupte împotriva abuzurilor politice în locul personal de joacă al lui Julian Assange, care s-a transformat şi el într-un minidictator, după mărturiile lui Daniel Domscheit-Berg.
„Când m-am alăturat în 2007 lui WikiLeaks, m-am implicat într-un proiect care urmărea înainte de toate un scop: să controleze puterea care se exercită în spatele uşilor închise. O idee pe cât de simplă, pe atât de genială: o platformă care să creeze transparenţă acolo unde aceasta este refuzată”.
Haiducii internetului
Înainte de a intra în echipa de la WikiLeaks, unde a ajuns să ocupe chiar funcţia de purtător de cuvânt, Daniel fusese un „computer geek” foarte periculos, fiind de profesie hacker la Chaos Computer Club, o asociaţie germană care lupta pentru libertatea de informaţie, transparenţă guvernamentală şi respectarea drepturilor omului. Pe scurt, un soi de WikiLeaks nemţesc. Aflând de acţiunile celor de la WikiLeaks, la început hackerul german nu a fost prea încrezător, suspectând site-ul lui Assange ca făcând jocurile anumitor organizaţii secrete.
„Iniţial, multă lume a crezut că în spatele lui WikiLeaks se află un serviciu secret internaţional şi că ar fi vorba despre un aşa-numit honeypot – că se oferea, aşadar, o platformă celor care voiau să divulge anumite secrete, pentru a-i taxa apoi drept trădători, de îndată ce încărcau pe pagină un material exploziv. La început, şi eu am privit cu neîncredere proiectul. Însă în noiembrie 2007, au apărut pe wikileaks.org manualele operaţionale din Guantanamo Bay, aşa-numitele Camp Delta Standard Operating Procedures, care demonstrau că SUA încalcă în închisoarea din Cuba drepturile omului şi Convenţia de la Geneva. Trei lucruri am priceput atunci. Primul: Bănuiala că WikiLeaks ar fi fost înfiinţat de vreun serviciu secret era absurdă. Al doilea: Proiectul avea potenţialul de a ajunge mult, mult mai mare decât Cryptome. Al treilea: WikiLeaks era un lucru bun.”
Perioada petrecută la WikiLeaks a fost una cu adevărat glorioasă pentru tânărul geniu computerist, Daniel Domscheit-Berg. Faptul că marile puteri ale lumii ajunsesesră să se teamă de ei, că un grup de băieţi ochelarişti puteau să ţină în şah doar din câteva apăsări de taste ditamai Pentagonul, gândul că prin dezvăluirea unor atrocităţi teribile organizate de guvernele ţărilor aşa-zis democratice au pus umărul la crearea unei lumi mai bune, toate acestea l-au umplut de mândrie pe Daniel Domscheit-Berg: „Am trăit atâtea, la naiba!
Am privit în abisuri şi m-am jucat cu pârghiile puterii. Am înţeles cum funcţionează corupţia, cum se spală bani şi cum se trag sfori în politică. Am vorbit numai la criptofoane care nu pot fi ascultate, am călătorit prin lume şi am fost îmbrăţişat pe stradă de către oameni recunoscători. WikiLeaks a făcut din noi nişte băieţi palizi, care-şi petreceau timpul în faţa calculatorului şi a căror isteţime ar fi trecut altfel neobservată, nişte persoane publice, care au ajuns să inspire teamă politicienilor, şefilor de firme şi ştabilor militari din lumea întreagă. Probabil am apărut în coşmarurile lor. Probabil nu puţini dintre ei şi-ar fi dorit să nu existăm. Acesta a fost cândva un sentiment grozav”.
Fenomenul pop numit WikiLeaks
Daniel Domscheit-Berg a dezvoltat în timpul lucrului cu Assange sentimente extreme. Admiraţia făţişă faţă de geniul lui Assange s-a transformat treptat în dezamăgire, văzând cum acesta se lasă zi de zi corupt de putere. În loc să lasă „la liber” informaţiile primite de la „whistleblowers”, Assange a creat în timp o reţea de jurnalişti cărora le acorda cu prioritate şi în exclusivitate materiale incendiare care ar fi trebuit lăsate la îndemâna publicului. Aşa se face că Domscheit-Berg împreună cu alţi oameni din echipa WikiLeaks şi-au simţit trădate idealurile: „În perioada petrecută la WikiLeaks am aflat, în mod nemijlocit că puterea şi confidenţialitatea corup pe nesimţite. În decursul câtorva luni, WikiLeaks a evoluat într-o direcţie care a devenit îngrijorătoare pentru o mare parte a echipei sale şi ne-a determinat să părăsim proiectul în septembrie 2010. Eu nădăjduiam că observaţiile mele critice, făcute publice pe un ton diplomatic, ba chiar reţinut, vor ridica întrebări în legătură cu puterea lui WikiLeaks şi astfel în legătură cu puterea unui singur om, aşa cum se întâmplă în cazul altor organizaţii. Însă lucrurile s-au petrecut tocmai invers. Deşi câteva voci publice au început să-şi pună întrebări privind evoluţia WikiLeaks, întrebările acestea au fost înăbuşite de vâlva creată în jurul platformei de dezvăluiri şi al fondatorului ei. Julian şi WikiLeaks, uniţi într-un tot inseparabil, s-au transformat într-un fenomen al culturii pop. Cauza este, înainte de toate, vidul informaţional care înconjoară această organizaţie secretă, care şi-a propus să lupte pentru transparenţă”, declară Daniel.
De la Assange geniul la Assange megalomanul
Dezamăgirea lui Daniel a fost cu atât mai mare cu cât Assange i-a fost foarte apropiat: „Cândva am fost cei mai buni prieteni, Julian şi cu mine, sau ceva de genul acesta – astăzi nu mai sunt sigur dacă în modul lui de gândire există această categorie. De fapt, nu mai sunt sigur de nimic în ceea ce-l priveşte. Uneori îl urăsc în asemenea măsură, încât mi-e teamă să nu recurg la violenţă fizică, de-ar fi să-l reîntâlnesc vreodată. Alteori mă gândesc că are nevoie de ajutorul meu. Un lucru absurd, după tot ce s-a întâmplat. Nu am întâlnit niciodată o personalitate atât de extremă cum e cea a lui Julian Assange. O gândire atât de liberă. Atâta energie. Atât de genial. Atât de paranoic. Atât de obsedat de putere. Megaloman”.
Neştiind să lupte decât cu armele pe care le cunoaşte, Daniel Domscheit-Berg s-a hotărât să facă el însuşi dezvăluiri complete în cartea sa „Inside WikiLeaks” motivându-şi gestul astfel: „Ca atâţia alţii cărora le-am oferit o platformă pentru dezvăluiri, m-am decis să fac publice chestiuni interne. Nu mi-a fost uşor să iau această decizie, multă vreme m-am zbătut între loialitatea şi principiile mele morale. Noi, cei de la WikiLeaks, obişnuiam să spunem că, pentru a putea înţelege lumea, este necesară o cronică istorică corectă. Eu am decis să-mi aduc propria contribuţie sub forma acestei cărţi.
În plus, Daniel Domscheit-Berg a deschis o platformă paralelă şi chiar concurentă cu WikiLeaks unde informaţiile circulă liber, site numit în consecinţă, OpenLeaks.
