George Iacobescu ne-a explicat, în 2007 – cu patru ani înainte de a primi titlul de „Sir” de la regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a – cum a ajuns din poziţia de inginer angrenat în economia socialistă la cea de preşedinte şi director executiv al grupului Canary Wharf.
Sfătuit de părinţi să nu îi urmeze
„Regimul comunist a avut o influenţă importantă în alegerea carierei. Bunicul meu care mi-a fost un far călăuzitor a fost avocat şi ziarist la Adevărul. A trăit în mizerie mulţi ani, până când unul din foştii săi studenţi, ajuns ministru, i-a dat o pensie. Tatăl meu a fost medic hematolog şi unul dintre inventatorii trombinei. Când a murit, la 56 de ani, din averea agonisită reuşise să îşi cumpere o Dacie.” Sfătuit de familie, tânărul George va deveni inginer pentru că „în lume se va construi mereu şi va fi nevoie de ingineri constructori”.
Pasul spre libertate, în 1975
Îşi aminteşte că a reuşit să plece din ţară după ce a fost răscumpărat de la statul român contra unei sume de bani. „Prin anii ‘70 exista un sistem prin care oamenii erau vânduţi. Dacă ar fi să mă exprim mai elegant, aş spune că li se oferea posibilitatea să emigreze în schimbul unei sume de bani. O mătuşă din Canada a strâns 5.000 de dolari, bani care nu au fost însă suficienţi pentru a plăti şi libertatea logodnicei mele. După patru ani de aşteptare pe acea listă, în 1975 am părăsit România”, ne-a povesitit Iacobescu. Prima slujbă în lumea liberă a avut-o la o firmă canadiană din Montreal. „Intr-o seară, la un dineu, am întâlnit un domn care, aveam să aflu mai târziu, era vicepreşedintele celui mai mare dezvoltator de proiecte imobiliare din America – Olympia&York. Am stat puţin de vorbă şi peste câteva zile mi-a trimis oferta de a deveni asistentul lui.” În următorii ani va contrui imobile în Dallas, Boston, Huston şi prima fabrică modernă de granit din America de Nord, la Toronto.
„Fără îndoială că sunt bine plătit”
A ajuns la Londra în 1987 atunci când premierul Thatcher a anunţat că vrea să demareze un proiect de reconversie şi reabilitare a fostei zone a docurilor londoneze. Proiectul „Canary Wharf” a fost încredinţat firmei pentru care lucra Iacobescu. Acesta va deveni unul dintre cei doi responsabili cu construcţia viitorului centru financiar. L-am întrebat de ce presa britanică îl plasează printre cei mai bine plătiţi manageri ai Europei. „Fără îndoială că sunt bine plătit pentru că ar fi stupid să nu plăteşti şefii de companii. Salariile trebuie legate de realizări. Practic, ţi se spune: atâta vei primi dacă, de exemplu, valoarea acţiunilor se dublează. Pentru că tu ai creat valoare pentru acţionari. Blocurile astea nu sunt goale, sunt închiriate, se fac contracte cu companii mari şi noi le construim. Este vorba de o afacere şi sunt plătit în funcţie de competitivitatea ei.”
„Cavalerul” român
George Iacobescu, cetăţean român, ” a primit titlul de Cavaler (Knight Bachelor) pentru aportul său în slujba activităţilor caritabile, comunităţii şi industriei serviciilor financiare, devenind astfel primul român distins de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu un astfel de titlu, care dă dreptul la folosirea apelativului „Sir” înaintea prenumelui”.
Mina de aur din „insula câinilor”
Canary Wharf este un faimos district din Londra, construit pe o peninsulă, pe locul vechilor docuri ale capitalei Marii Britanii. Centrul financiar, al doilea ca importanţă din Europa, este recunoscut pentru faptul că aici îşi au sediul cele mai mari bănci din lume. In cifre seci, Canary Wharf este format din 34 de clădiri, printre care sunt şi primele trei dintre cele mai înalte blocuri zgârie-nori din Anglia. Cel mai înalt dintre acestea este „One Canada Square”, care are 244 de metri înălţime şi nu este deschis publicului, fiind sediul unor firme. In Canary Wharf sunt 24 de imobile de birouri, cinci mall-uri, un magazin universal, două centre de conferinţe, teatre, cinematografe, cluburi de întreţinere şi sport. Construcţia acestui veritabil „Wall Street” londonez a început la sfârşitul anilor ‘80, iar primii chiriaşi
s-au mutat în 1991. Acum peste 100 de mii de oameni muncesc în fosta „Insulă a Câinilor”, după cum era cunoscut districtul în secolul al XVI-lea.
