În satul global în care trăim, multe dintre tradiţiile locale au devenit evenimente internaţionale. O astfel de tradiţie din Irlanda este „Bloomsday“, care se sărbătoreşte pe 16 iunie. Prima ediţie a „Bloomsday în Bucureşti“ s-a sărbătorit în 2012. Cea de-a doua ediţie va fi prezentată de Ambasada Irlandei sâmbăta aceasta, pe 15 iunie.
Permiteţi-mi să încep prin a răspunde la câteva întrebări. Ce anume este „Bloomsday“ şi de ce 16 iunie? Este ziua în care Dublinul îl sărbătoreşte pe autorul său, James Joyce. Iar 16 iunie este ziua în care are loc acţiunea romanului său, „Ulise“. Romanul prezintă o zi în oraş, iar acest oraş este Dublin. Dar de ce se numeşte „Bloomsday“? Face referire la personajul principal al romanului, Leopold Bloom, un evreu cu un caracter profund dublinez.
Ceea ce este special la „Ulise“ este că autorul a realizat lucruri noi şi provocatoare cu acest roman. A dezvoltat aşa-numita tehnică a „fluxului conştiinţei“ prin prezentarea gândurilor interioare dezorganizate ale personajelor. A reprezentat o revoluţie în literatura de ficţiune şi a avut influenţă majoră asupra romanului secolului XX din Europa şi din lume.
Ceea ce poate părea surprinzător este că romanul european a fost revoluţionat de un scriitor irlandez, care a trăit şi a scris pe marginea unei limbi cosmopolite. La începutul secolului XX, Dublinul era departe de centrul de elită al limbii engleze. Mediul cultural din Irlanda era în esenţă provincial, iar Joyce era produsul acestuia. Explicaţia este că Joyce era în postura de a observa de la distanţă capriciile şi manierismul limbii engleze. Irlandezii, în special cei din Dublin, şi-au însuşit, până la Joyce, această limbă şi, într-o anumită măsură, au colonizat-o.
În termeni culturali, Joyce era un outsider, ca mulţi dintre cei care au contribuit cu o dimensiune nouă la istoria literaturii. Unii se gândesc la Kafka în contextul literaturii germane sau la Camus în cazul celei franceze.
„Ulise“ este şi un roman al memoriei. O trăsătură esenţială a scriitorului Joyce a fost aceea că a trăit în exil. La vârsta de 22 de ani a părăsit Irlanda pentru a-şi petrece restul vieţii în Europa continentală. Totuşi, el a fost un exilat care nu a putut să-şi scoată din suflet Dublinul. Era mai mult decât nostalgie: Dublinul din imaginaţia lui continua să-l atragă cu o forţă puternică. După cum spune unul dintre personajele sale din „Ulise“: „Gândeşte-te că evadezi şi că te loveşti de tine însuţi“. Pentru „Ulise“ el a refăcut topologia Dublinului, dar cu o precizie a detaliului obsesivă.
Experimentarea lingvistică a lui Joyce şi reprezentarea gândurilor interioare care curg liber fac din „Ulise“ o mare provocare pentru traducător. Cu toate acestea, unele traduceri au devenit clasice, cu drepturi depline. Textul tradus în limba română de Mircea Ivănescu este un adevărat succes.
Recunosc că „Ulise“ nu este cel mai accesibil text pentru cititor. Dar continuu să le reamintesc prietenilor mei români că nu este necesar să înţeleagă absolut tot. Cel mai important lucru este ca textul să prindă viaţă când este citit cu voce tare. Tradiţia s-a dezvoltat sărbătorind „Bloomsday“ în Dublin prin lecturi publice din „Ulise“, care uneori durează şi 24 de ore. Cititorii, costumaţi în ţinuta începutului de secol XX, se deplasează prin oraş, oprindu-se în locurile menţionate în roman. Ulterior tradiţia s-a răspândit în multe oraşe din lume. Bucureştiul ia parte acum la această tradiţie.
Anul acesta „Bloomsday în Bucureşti” se va desfăşura sâmbătă, 15 iunie, la ora 19.00, în Piaţa Sfântu Anton din Centrul Vechi. Vor fi lecturate pasaje scurte din „Ulise“ de către actori români cunoscuţi, ca Ilinca Goia, Dorin Andone şi Dan Tudor. Vor fi, de asemenea, cântece asociate cu opera lui Joyce, interpretate de tenorul de renume internaţional Florin Ormenişan.
Intrarea este liberă şi toată lumea este binevenită. Va fi un eveniment diferit. Va fi distractiv.
În încheiere, ar trebui să menţionez că James Joyce a fost unul dintre prietenii sculptorului român Constantin Brâncuşi. De la acesta a învăţat unele cuvinte în limba română, care apar într-o altă operă (mult mai dificilă) a lui Joyce, „Veghea lui Finnegan“ („Finnegan’s Wake“).
