3.9 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăCulturăNedeie Târg’șor de vară: 20 - 22 iulie 2018

Nedeie Târg’șor de vară: 20 – 22 iulie 2018

Aveți ocazia să-i vedeți la lucru, să le admirați și să le târguiți lucrurile frumoase.

De vineri, 20 până duminică, 22 iulie 2018, la Muzeul Național al Țăranului Român vă așteptăm cu demonstrații de țesut, încondeiat ouă, modelaj cu ceară, împletituri din lavandă, sculptură în lemn, pictură pe ceramică, icoane, bijuterii, tors, cusut, pictură pe suport textil, pictură vitralii. 

Ca de fiecare dată, oferta gastronomică va fi bogată și îmbietoare. Producătorii tradiționali vor aduce pentru vânzare miere, țuică, prăjituri de casă, ceaiuri, cozonaci.

Prețul biletului este de 4 lei și 2 lei (elevi, studenți, pensionari). 

La Sântilie, patronul verii pastorale, se organizau la munte vestitele Nedei. 

Zeu al focului și Soarelui în Panteonul românesc, Sântilie a preluat numele și data de celebrare ale Sfântului Proroc Ilie, la 20 iulie.

Este apărătorul recoltelor, stăpânul ploilor, trăsnetelor și fulgerelor, patron al căruțașilor și cojocarilor. Numeroase credințe și legende spun istoria lui Ilie, care instigat de diavol își ucide soția și părinții. Pentru omor, Dumnezeu îl pune să-și ispășească păcatele în diferite moduri, ca în final să fie iertat și trecut în rândul sfinților, înălțat la cer într-o trăsură cu roți de foc, la care sunt înhămați doi cai albi înaripați. În cer aleargă printre nori, urmărește diavolii pe care îi tună, fulgeră și îi trăsnește cu biciul de foc.

Cele mai citite

Suportul pentru Windows 10 va înceta din toamna lui 2025

Începând cu 2025, Microsoft își intensifică eforturile de a încuraja utilizatorii Windows 10 să treacă la Windows 11, având în vedere că suportul pentru...

Ucraina are nevoie de o poziție „realistă” cu privire la problemele teritoriale, afirmă Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat recent că Ucraina trebuie să adopte o poziție mai realistă în privința problemelor teritoriale, ca parte a eforturilor...

Gigi Becali, afectat grav de un nou virus din China. „Am înțeles că nu prea e bine”

Starea de sănătate a lui Gigi Becali s-a agravat recent, iar patronul FCSB se confruntă cu simptome grave de răceală, provocate de un virus...
Ultima oră
Pe aceeași temă