Un puhoi de melomani din toate colţurile ţării şi chiar ale lumii a pus stăpânire luni şi marţi pe Sala Palatului pentru a vedea regalul simfonic oferit de Israel Philharmonic Orchestra având la pupitru un adevărat vrăjitor al baghetei, pe unicul Zubin Mehta.
Curată nebunie era în faţa Sălii Palatului chiar cu o oră înainte de începerea celor două concerte. Preţul unui bilet la bişniţari trecuse deja de orice prag psihologic. „Nu zău?”, întreba un tânăr ce avea în mână o cutie de vioară. „Chiar atât de mult cereţi? Daţi cumva biletele şi în leasing?”, făcea el glume amărui cu întreprinzătorul tuciuriu care se blindase din timp cu bilete la cele mai căutate concerte.
„Păi, domnule, da’ matale ştii cât am investit eu la festivalul ăsta? Trebuie să-mi scot investiţia”, vorbea bişniţarul ca un om stăpân pe un business în toată regula. Cu inima tristă şi cu lacrimi pe obraz au rămas pe afară şi o bună parte din jurnaliştii acreditaţi, care au descoperit cu stupoare că degeaba au legitimaţii eliberate de organizatori că tot nu pot intra dacă nu au şi locuri. Aşa se face că au rămas să privească Sala Palatului pe din afară înghiţind în sec ziariştii, artiştii de la Filarmonică şi studenţii la Conservator, adică exact cei pe care îi interesa cel mai tare muzica ce urma să se interpreteze. M-am simţit ca un trădător de neam şi ţară că aveam loc şi am intrat ruşinată în sală, sub privirile dezamăgite ale colegilor mai puţin norocoşi, simţindu-mă vinovată de parcă aş fi luat nota zece la socialism ştiinţific sau de parcă aş fi primit vreun premiu de la Fundaţia „Dan Voiculescu”. Dar am intrat totuşi, iar concertele dirijate de Zubin Mehta vor rămâne stocate în memoria mea la capitolul „amintiri de povestit strănepoţilor”.
În prima seară, Israel Philharmonic Orchestra a interpretat un program format integral din compoziţii semnate de Ceaikovski: Andante Cantabile pentru violoncel şi orchestră opus 11, Concertul în re major pentru vioară şi orchestră opus 35, avându-l ca solist pe reputatul violonist rus Vadim Repin, şi în final Simfonia numărul 4 în fa minor opus 36. Pentru că aplauzele, chiotele şi tropotelile de încântare nu mai conteneau, publicul a primit drept recompensă şi un bis, tot de Ceaikovski, pentru a nu strica „simetria” serii, şi anume un fragment din „Lacul lebedelor”. Cea de-a doua seară a început cu un omagiu adus „patronului” festivalului, lui George Enescu, din a cărui operă s-a interpretat Uvertura de concert pe teme în caracter popular românesc în la major opus 32. A urmat apoi concertul numărul 2 pentru pian şi orchestră în si bemol major opus 83 de Brahms, care a beneficiat de sublima interpretare a pianistului Yefim Bronfman. Punctul de maximă forţă al serii a fost marcat de simfonia numărul 5 în do diez minor de Gustav Mahler. Cum concertul s-a încheiat mult după ora 10 noaptea, deşi publicul a aplaudat în delir minute-n şir nu a mai „pupat” nici un bis. Dar ar fi fost curată lăcomie, zău aşa, ca după un astfel de ospăţ pantagruelic să mai primeşti încă un desert în plus.
„Se vede mâna de maestru a lui Mehta. Cred că aşa cum au sunat orchestra asta şi Staatskapelle din Berlin, dirijată zilele trecute de Daniel Barenboim, nu s-a mai auzit prin Bucureşti de la Celibidache încoace”, comenta un bătrân „connaisseur”. „Lasă că sâmbătă seară Vasily Petrenko a mai avut nişte sincoape care ar fi bulversat o orchestră românească. Dar englezii ăia super- profesionişti din orchestra de la Liverpool s-au ţinut tare”, spunea un instrumentist din Orchestra Radio. „Ştii ce m-a şocat? Că instrumentiştii ştiau concertul pe de rost. Cântau, cântau şi-i vedeai că dădeau după aia câte trei-patru pagini odată. Ăştia joacă-n altă ligă decât noi. Ei sunt în Liga Campionilor!”, zicea admirativ muzicianul . „Lasă, frate, nu te întrista, că sunt pline orchestrele astea mari de românaşi de-ai noştri”, i-a replicat bătrânul său amic. Cu sentimentul patriotic ridicat de această remarcă pe care am auzit-o fără să vreau pe drumul spre ieşirea din Sala Palatului am plecat acasă, unde primul lucru pe care l-am făcut a fost să şterg de praf un DVD deja învechit şi să-mi pun un film: „Mahler” de Ken Russell.
>>Gustav Mahler a fost „personajul” principal al celui de-al doilea concert dirijat de Zubin Mehta.
