DEZAMAGIRE. Trupa U2 nu va mai concerta la Bucureşti pe data de 9 august, la inaugurarea Stadionului Naţional „Lia Manoliu”, a anunţat vineri primarul general Sorin Oprescu.
„U2 este la sfârşitul turneului în Africa de Sud şi ar fi însemnat eforturi foarte mari. Cei care au negociat îmi vorbeau de 120 de tiruri care transportă componentele scenei. Ori fără scenă cred că am pierde complet spectacolul”, a explicat Oprescu, citat de Agerpres.
El a dat asigurări că la inaugurarea stadionului va concerta o trupă celebră, fără însă a preciza care este aceasta.
La începutul lunii martie, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, şi-a exprimat speranţa ca celebra formaţie irlandeză U2 să accepte să concerteze în luna august pe Stadionul Naţional „Lia Manoliu”, la inaugurarea acestuia, după disputarea meciului de fotbal România-Argentina.
Concertele trupei U2 din 2011 au început pe 13 februarie cu un show la Johannesburg, în Africa de Sud, şi se va termina pe 26 iulie la Pittsburgh, SUA, potrivit datelor disponibile pe site-ul oficial al formaţiei. La data la care Primăria Capitalei dorea să aducă U2 în Bucureşti, aceştia nu se află în turneu.
Formaţia irlandeză de rock s-a înfiinţat în 1976 la Dublin şi îi are în componenţă pe Bono – voce şi chitară, The Edge – chitară, claviaturi şi voce, Adam Clayton – chitară bas şi Larry Mullen Jr. – baterie şi percuţie. Una dintre cele mai apreciate trupe de gen, cu precădere în cea de-a doua parte a anilor ’80, U2 a rămas printre puţinele formaţii celebre care nu au concertat încă la Bucureşti.