Capul de afiş al celui dintâi concert rock din 2014 va fi susţinut de Iced Earth care se află în turneul “Worldwide Plagues Tour 2014”, de promovare a ultimului album – “Plagues of Babylon”, terminat la sfârşitul anului trecut.
Americanii vor veni la Bucureşti din Sarajevo, unde au concertat la finalul săptămânii trecute, următoarele destinaţii din apropierea României fiind Istanbul (Turcia), Atena şi Salonic (Grecia) şi Sofia (Bulgaria). La jumătatea lunii martie Iced Earth va zbura spre Australia, apoi în America de Sud şi Mexic, iar de la începutul lunii aprilie va urca pe scenele din Statele Unite şi Canada. Chitaristul Jon Schaffer, liderul grupului, împreună cu colegii săi vor reveni apoi în Europa pentru a fi prezenţi la trei mari festivaluri: Hellfest (în Franţa – Clison, pe 22 iunie), în Germania, la Legacy (Weismain, pe 13 iunie) şi la Waken, pe 31 iulie.
Al 11-lea album de studio al cunoscutei trupe heavy metal este primul realizat cu basistul Luke Appleton şi singurul la care şi-a dat concursul tânărul baterist de origine braziliană Raphael Saini, invitat special pentru realizarea acestui material discografic. Pentru turneul de promovare al “Plagues of Babylon”, cei de la Iced Earth l-au cooptat însă la tobe pe nimeni altul decât mastermind-ul Jon Dette, cunoscut pentru evoluţiile sale alături de Slayer, Testament sau Anthrax. Ceilalţi membri ai trupei care vor putea fi văzuţi la Bucureşti sunt Stu Block , la voce, şi Troy Seele, la chitară solo.
Albumul, care cuprinde 12 piese, s-a bucurat de succes încă de la primele apariţii, urcând pe locul 5 în topul realizat de presa de specialitate din Germania, cea mai bună poziţie ocupată până acum de trupa americană.
Pentru concertul de la Bucureşti americanii promit un show de excepţie, de altfel ei fiind renumiţi pentru prestaţiile deosebite din timpul concertelor. Jon Schaffer, liderul grupului, a promis că alături de piesele de pe noul disc în repertoriul de la Bucureşti se vor regăsi şi hiturile care au consacrat formaţia. „Este firesc să promovăm noul material, dar nu vom uita nici de iubirea pe care o poartă fanii cântecelor mai vechi. Le vom cânta şi pe acestea, pentru că ne dorim să oferim un concert memorabil”, a declarat chitaristul.
Rockerii americani, fascinaţi de istoria României
Mare iubitor de istorie, Jon Schaffer, atât conducătorul grupului cât şi producătorul ultimului album, a decis să vină cu o zi mai devreme în România pentru a avea timp să se plimbe prin cât mai multe locuri reprezentative din Capitală. “Am fost impresionaţi de ospitalitatea românilor şi am dorit de prima dată să cunosc cât mai multe despre acest popor”, a mărturisit Schaffer. “Îmi doresc să vizitez unele dintre locurile cele mai încărcate istoric din Bucureşti, Casa Poporului fiind una dintre destinaţiile mele. Apoi, aş vrea să văd alte locuri importante pentru istoria acestei frumoase şi curajoase ţări, care ne-a primit mereu cu braţele deschise”.
Heavy metal şi trash metal, în deschidere
Primii care vor urca pe scena clubului Silver Church vor fi tinerii componenţi ai formaţiei australiene Elm Street, a cărei medie de vârstă este de 21 de ani. Ei vor încerca să-i impresioneze pe fanii români cu un stil heavy metal, apropiat de cel al Judas Priest, Iron Maiden, Manowar sau Savatage, pe care îi admiră. Acordurile vor deveni “trash”, o dată cu apariţia americanilor din trupa Warbringer, “născută” în 2004. Cei de la Warbringer vor cânta o serie de piese de pe ultimul album, “IV: Empires Collapse” (2013), repertoriul fiind completat cu cele mai reuşite cântece de pe celelalte trei materiale discografice ale lor.
Bilete, la ultima strigare
Preţul biletelor rămase la vânzare pentru concertul Iced Earth de la Bucureşti, eveniment organizat de Promusic Events şi Maximum Rock Magazin, este de 75 de lei înainte de ziua concertului şi de 85 de lei în ziua concertului. Biletele se pot achiziţiona direct, cu card, sau din reţeaua Eventim.