Iced Earth, formaţia condusă de chitaristul Jon Schaffer, va ajunge pentru prima oară în România într-un concert prezentat de Medien Holding Events şi recomandat de revista Maximum Rock în cadrul turneului european care va avea loc în toamna acestui an.
Evenimentul va avea loc la The Silver Church Club din Bucureşti în data de 22 noiembrie 2011, începând cu ora 19.30. În deschiderea americanilor vor evolua alte două formaţii care vor fi anunţate în perioada următoare. Este posibil ca una dintre aceste formaţii invitate în deschidere să fie din România.
Concertul Iced Earth este primul eveniment de club organizat de către Medien Holding Events şi se desfăşoară sub deviza Rock la Maximum, care va include în perioada următoare alte concerte cu formaţii mult-aşteptate de către publicul amator de sonorităţi rock.
Iced Earth a reuşit în 26 de ani de activitate să lanseze 23 de materiale, dintre care 9 albume de studio, anul 2011 aducând un nou album discografic intitulat „Dystopia” ce va fi lansat spre sfârşitul anului prin intermediul casei de discuri Century Media Records. Noul albumul va marca debutul în formaţie al vocalistului Stu Block (Into Eternety).
Biletele, limitate la 600 de bucăţi, se pot achiziţiona din reţeaua Eventim şi de pe www.eventim.ro la următoarele preţuri:
>75 lei pentru primele 150 bucăţi
>85 lei pentru următoarele bilete, până la data de 21 noiembrie 2011
>90 lei pentru biletele achiziţionate în ziua concertului, 22 noiembrie 2011.
Acestea se achiziţionează doar la intrarea în locaţia evenimentului, în limita biletelor disponibile.