De curând, a avut loc în Deşertul Iudeii, pe platoul de la poalele Muntelui Masada situat în apropiere de Marea Moartă, una dintre cele mai spectaculoase puneri în scenă a operei „Carmen” de Bizet. Opera Naţională a Israelului a ales să plaseze trista poveste de dragoste a triunghiului amoros Carmen, Don José, Escamillo în acest copleşitor decor natural.
Un număr uriaş de artişti, nu mai puţin de 800, incluzând soliştii, orchestra, baletul operei, dansatori de flamenco aduşi special din Spania şi corul operei, căruia i s-a adăugat un cor de copii. Pe lângă artişti, în cadrul montării au apărut zeci de figuranţi, dar şi 7 măgari şi 10 cai. Pe platoul de la Masada s-a construit un teatru în aer liber cu 50.000 de locuri, dotat cu o parcare pentru 200 de autocare, sute de toalete şi baruri. În seara premierei, deşertul a fost populat brusc de zecile de mii de oameni, iubitori de operă sau simpli turişti cu dare de mână, dornici să vadă cu ochii lor minunea. Văzând atâta puhoi de lume, aveai impresia că intri pe un stadion, la un meci de fotbal, şi nicidecum la un spectacol de operă. Doar toaletele superelegante, bijuteriile scumpe şi dâra de parfum lăsată în urmă de doamne îţi schimbau prima impresie. La fiecare intrare se distribuiau gratuit sticle cu apă, organizatorii neuitând nici o clipă că totul se petrecea în plină vară, ba mai mult, în plin deşert.
Numai în seara premierei s-au împărţit 300.000 de litri de apă. Intrând în amfiteatrul construit special pentru acest eveniment, priveliştea te lăsa fără grai. Întreg Muntele Masada era luminat, iar „scena” naturală pe care urma să se interpreteze opera „Carmen” punea complet în umbră orice decor, oricât de măreţ, făcut vreodată în sălile operelor din întreaga lume din carton, lemn şi alte materiale. Până la urmă, tot Bunul Dumnezeu rămâne cel mai inspirat „scenograf”.
Înainte de începerea show-ului (căci un show total avea să fie până la urmă), în jur era o foşgăială plăcută. Se auzeau discuţii în diverse limbi, vecinii de scaun intrau în vorbă între ei, unii povesteau că veniseră tocmai din America să vadă acest spectacol, în timp ce alţii se prezentau ca originari din diverse ţări europene. Când dirijorul Daniel Oren şi-a făcut apariţia şi reflectoarele au scos la iveală fosa orchestrei, murmurul de voci din public s-a oprit brusc. Cum au început să se audă acordurile imnului Israelului, cei 50.000 de spectatori s-au ridicat în picioare, unii dintre ei cântând versurile imnului.
A urmat apoi un discurs al preşedintelui Shimon Perez, aplaudat de cei prezenţi. Introducerea oficială fiind făcută, un gong adevărata fost adus pe scenă de doi domni îmbrăcaţi în frac şi după cele trei bătăi regulamentare a început „nebunia”. Dansatorii de flamenco au fost introduşi din prima scenă şi cu „bunăvoinţa” captată de ei a început să curgă „povestea”.
O operă cu două Carmen
Pentru o producţie de o asemenea amploare era normal să fie invitaţi să cânte solişti de top. „Garnitura” aliniată la start (ca să folosim termeni fotbalistici ,că tot părea că ne aflăm într‑un uriaş stadion) de regizorul Giancarlo del Monaco-Zukerman era formată din mezzosoprana Nancy Fabiola Herrera în Carmen, tenorul Marco Berti în Don José, baritonul Marcin Bronikowski în Escamillo şi soprana Maria Agresta în Micaela (un amănunt interesant pentru noi este că în cea de-a doua distribuţie în rolul Micaelei figura o interpretă originară din România, şcolită la Conservatorul din Cluj, Brigitta Kelle, pe care însă nu am avut şansa să o ascultăm). Din păcate însă, după trei luni de repetiţii asidue în condiţii grele, de deşert, „printre şerpi şi scorpioni, pe caniculă, cu nisipul intrându-ţi în gât”, după cum declarase Nancy Fabiola Herrera la conferinţa de presă de dinaintea premierei, vocea divei a cedat. Ea a putut cânta doar primele două acte, după care, pentru a nu compromite premiera, a intrat în scenă mezzosoprana israeliană Na’ama Goldman, aceasta după ce „rezerva” numărul unu, mezzosoprana Anna Malavasi, nu a vrut să-şi asume răspunderea de a continua spectacolul. Na’ama Goldman, care nici măcar nu figura pe afiş, a intrat în scenă cu o încălzire sumară de voce şi a încântat pur şi simplu publicul.
Dat fiind decorul natural, regizorul Giancarlo del Monaco-Zukerman a decis să mute cumva acţiunea operei din Sevilla în Vestul Sălbatic,reuşind acest lucru cu ajutorul scenografului William Orlandi. Aşa se face că totul părea că se petrece într-un film western. Din „decor” nu lipseau cowboys înarmaţi până-n dinţi ce călăreau pe cai falnici. Ţiganii din opera lui Bizet erau aici nu doar hoţi la drumul mare, ci şi jefuitori de trenuri. Printre urmare, pe uriaşa scenă ce avea 3.500 de metri pătraţi a fost adusă o locomotivă de epocă. Şi pentru că tot era vorba de ţigani (aici vine un amănunt ce ar trebui să ne umple de „mândrie” patriotică), aceştia furau până şi fire electrice. Un bun prilej pentru cascadorii din distribuţie de a se cocoţa pe stâlpi înalţi şi a provoca mici focuri de artificii în timp ce desprindeau fire pe care le făceau sul şi fugeau apoi cu ele sub braţ.
Târgul prăfuit din Vestul Sălbatic era populat de sute de „gură-cască” (corul, baletul şi figuranţii), care comentau cum ştiau mai bine povestea din prim-plan. O montare-mamut care, din fericire, nu a impresionat doar prin dimensiuni, ci şi prin calitatea interpretării. După patru ore de spectacol cu 3 pauze de hidratare şi pentru public (care deja din a doua pauză a renunţat la apă şi a trecut pe bere) şi pentru artişti, „Carmen” de Masada (dacă putem să-i spunem aşa), a luat sfârşit în aplauzele publicului care parcă nu mai voia să plece acasă deşi era trecut binişor de miezul nopţii. Bineînţeles că, în mod pe deplin meritat, curajoasa mezzosoprană Na’ama Goldman, datorită căreia premiera a putut avea loc, a luat caimacul aplauzelor. Zecile de mii de spectatori au părăsit încântaţi teatrul improvizat, lăsând în urmă Muntele Masada pe care mai bântuie încă nu doar umbra regelui Irod, cel care acum mai bine de 2000 de ani şi-a ridicat acolo o fortăreaţă, ci şi a sutelor de rebeli iudei refugiaţi pe vârful muntelui, care au preferat să se sinucidă în masă decât să se predea romanilor. Spectatorii nu şi-au luat la revedere cu celebra expresie iudaică „La anul la Ierusalim!”, ci cu „La anul, la Turandot!”, pentru că în 2013 Opera Naţională a Israelului va reveni la Masada cu o nouă montare.
