Ada Milea şi Alexandru Andrieş vor susţine concerte în cadrul primei ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi (FILIT), eveniment care se va desfăşura între 23 şi 27 octombrie. Acestea sunt doar primele nume anunţate, dintr-o listă mult mai lungă de muzicieni care se vor afla pe scenele FILIT în zilele de festival.
La FILIT, Ada Milea şi Bobo vor prezenta un spectacol-concert pe texte de Gellu Naum, Ion Mureşan, alături piese mai vechi şi mai noi din repertoriu.
Ada Milea este o artistă şi compozitoare cunoscută pentru inventivitatea şi prospeţimea cu care a reinventat genul muzicii folk începând cu a doua parte a anilor ‘90. Bobo BURLĂCIANU este un interpret, actor şi compozitor cunoscut pentru activitatea sa în trupa Fără Zahăr şi pentru colaborările cu Ada Milea în spectacolele-concert Quijote, Nasul şi Insula.
Alexandru Andrieş revine la Iaşi alături de alţi trei artişti de excepţie – Maria Ioana Mântulescu (voce), Sorin Romanescu (chitară) şi Berti Barbera (muzicuţă, percuţii).
Alexandru Andrieş este unul din cei mai cunoscuţi cantautori români şi unul dintre cei foarte puţini care au reuşit să fie vizibili în peisajul muzical autohton, atât înainte, cât şi după 1989. Primul disc, Interioare, a apărut în 1984 la Electrecord şi a fost urmat de peste 70 de discuri până în prezent, care însumează atât albumele personale, cât şi diferitele compilaţii sau DVD-uri în care au apărut piese semnate Alexandru Andrieş.
Concertele FILIT vor prilejui zilnic publicului întâlnirea cu muzica de calitate, mari artişti în dialog cu mari scriitori atât în cadrul spaţiilor tradiţionale, dar şi în cele alternative.
Cele cinci zile de FILIT vor cuprinde întâlniri cu liceenii şi studenţii, ateliere profesionale, lecturi încrucişate cu autorii români şi străini, evenimente principale în fiecare seară cu marii autori (main event), concerte cu unii dintre cei mai cunoscuţi artişti şi trupe, întâlniri informale în care publicul poate socializa cu vedetele literare preferate.