7.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInternaționalTrei spoturi publicitare, pentru Nivea, Făgăraş şi Always, interzise de la difuzare...

Trei spoturi publicitare, pentru Nivea, Făgăraş şi Always, interzise de la difuzare de către CNA

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să interzică de la difuzare trei spoturi publicitare pentru produse Nivea, Făgăraş şi Always, pe motiv că respectivele clipuri încalcă legislaţia audiovizualului, informează Mediafax.

Deşi spoturile nu mai sunt difuzate în acest moment, preşedintele CNA, Laura Georgescu, a precizat că măsura a fost luată de Consiliu pentru a împiedica o eventuală difuzare a acestora în viitor, în forma actuală.

În legătură cu cele trei spoturi, CNA a primit şi un punct de vedere din partea Consiliului Român pentru Publicitate (RAC). Astfel, instituţia a analizat spoturile publicitare şi a decis că acestea încalcă prevederile articolului 1, alineatul 2 din Codul de practică în publicitate, potrivit căruia „comunicarea trebuie să nu exploateze credulitatea, lipsa de experienţă sau lipsa de cunoştinţe a consumatorilor”, a articolului 1, alineatul 3, conform căruia „comunicare trebuie să se evite orice afirmaţie sau reprezentare care ar putea înşela consumatorii, inclusiv prin omisiune, sugerare, ambiguitate ori exagerare”, dar şi a articolului 5, alineatul 1, text ce prevede că „anunţătorul trebuie să fie în măsură să probeze veridicitatea datelor, descrierilor, afirmaţiilor, ilustrărilor şi testimonialelor folosite în comunicare. Probele trebuie să fie actuale, relevante şi documentate”.

În urma discuţiilor, membrii CNA au decis, marţi, să aplice o decizie de intrare în legalitate în privinţa celor trei spoturi, fapt care presupune că acestea nu mai pot fi difuzate pe posturile TV până când nu vor fi modificate astfel încât să respecte prevederile legislaţiei audiovizualului.

Deciziile au fost luate în baza articolului 93 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, conform căruia „comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale”.

În plus, în cazul spotului publicitar Always, CNA a considerat că acesta încalcă şi articolul 94 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, care prevede ca „în scopul unei informări corecte, orice informaţie sau avertizare conţinută într-o comunicare comercială audiovizuală se difuzează astfel încât aceasta să fie clar percepută de public, în special prin asigurarea următoarelor măsuri: să fie prezentată static, lizibil şi pe o durată suficientă, în cazul informaţiei difuzate sub formă de videotext; dimensiunea caracterelor trebuie să fie de minimum 17 puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 32 în format HD, înaltă definiţie; să fie redată la viteză normală de citire”.

Cele mai citite

Pensia medie lunară a crescut cu 22% în T3, numărul pensionarilor scade ușor

Pensia medie lunară din România a ajuns în trimestrul al treilea al anului 2024 la 2.582 de lei, marcând o creștere de 22% comparativ...

Chiriile au crescut cu 15% în 2024: Cluj-Napoca, cel mai scump oraș

Conform raportului anual realizat de Storia, platforma de imobiliare a OLX, chiriile au înregistrat o creștere medie de 15% față de anul trecut, în...

Nuclearelectrica semnează un contract de aproape două miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă

Proiectul vizează prelungirea duratei de viață operațională a Unității 1 cu 30 de ani, contribuind astfel la atingerea obiectivelor de decarbonizare ale României Nuclearelectrica și...
Ultima oră
Pe aceeași temă