8.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInternaționalTeleviziunea RTV îşi modifică denumirea în România TV

Televiziunea RTV îşi modifică denumirea în România TV

Televiziunea de ştiri RTV, controlată de Sebastian Ghiţă, îşi va modifica denumirea în România TV, potrivit unei decizii luate, marţi, de Consiliul Naţional al Audiovizualului, care a aprobat o solicitarea în acest sens primită de la societatea Ridzone Computers SRL, relatează Mediafax.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, o adresă primită de la societatea Ridzone Computers SRL, care a solicitat Consiliului modificarea denumirii televiziunii RTV în România TV. Potrivit dosarului depus la CNA, sigla televiziunii România TV va fi asemănătoare celei RTV.

Solicitarea a fost aprobată de membrii CNA. „Asta (modificarea denumirii televiziunii, n.r.) va mai rezolva din problemele în litigiu”, a spus Răsvan Popescu, preşedintele CNA. El a făcut referire la faptul că marca RTV a fost revendicată atât de societatea Realitatea Media SA, care deţine Realitatea TV, cât şi de Ridzone Computers SRL, care deţine licenţa postului RTV, controlat de Sebastian Ghiţă (fost manager al Realitatea TV).

Modificarea denumirii televiziunii RTV în România TV vine în contextul în care Realitatea Media SA a cerut în instanţă suspendarea utilizării mărcii RTV de către Ridzone Computers SRL. Dosarul a fost înregistrat pe 17 noiembrie la Tribunalul Bucureşti, având primul termen de judecată în 14 decembrie.

Pe de altă parte, Realitatea Media SA a dat în judecată şi Consiliul Naţional al Audiovizualului şi a cerut, printre altele, suspendarea Deciziei Consiliului din 9 iunie prin care a fost acordată o licenţă audiovizuală prin satelit televiziunii RTV, al cărei control a fost preluat ulterior de Sebastian Ghiţă. Dosarul a fost înregistrat pe 1 noiembrie, la Curtea de Apel Bucureşti. Următorul termen de judecată în acest proces este pe 16 decembrie.

Televiziunea generalistă RTV, deţinută de Ridzone Computers, cu sediul în Târgu Jiu, a primit o licenţă audiovizuală prin reţele de telecomunicaţii de la CNA în octombrie 2008. În 9 iunie 2011, CNA a aprobat modificarea licenţei audiovizuale prin reţele de telecomunicaţii a RTV în licenţă audiovizuală prin satelit, fapt care a permis transformarea televiziunii locale într-o televiziune care putea să emită la nivel naţional.

Ulterior, în luna septembrie, societatea RTV Satellite Net SRL, controlată de Sebastian Ghiţă, a devenit acţionar majoritar al societăţii Ridzone Computers SRL din Târgu Jiu, care deţine licenţa audiovizuală prin satelit pentru televiziunea RTV Gorj, potrivit reprezentanţilor societăţii. CNA a primit informaţiile că, potrivit unei adunări generale a acţionarilor Ridzone Computers SRL, din 30 septembrie, RTV Satellite Net SRL a preluat 95% din acţiunile Ridzone Computers SRL, în timp ce 5% din acţiuni au fost preluate de Radu-Mihai Tronaru. Acesta din urmă este şi administrator al societăţilor Ridzone Computers SRL şi RTV Satellite Net SRL.

În şedinţa CNA din 1 noiembrie, Sebastian Ghiţă – fost manager al Realitatea TV – s-a prezentat ca fiind director la Ridzone Computers şi împuternicitul lui Radu-Mihai Tronaru.

În schimb, Rovigo, administratorul judiciar al Realitatea Media – aflată în insolvenţă -, a cerut, pe 28 septembrie, Consiliului Naţional al Audiovizualului să nu autorizeze servicii de programe care folosesc mărcile Realitatea TV sau RTV, deţinute în fapt de Realitatea Media.

Pe de altă parte, pe 24 octombrie, Realitatea Media a cerut Consiliului Naţional al Audiovizualului, printr-o adresă, să interzică funcţionarea postului RTV, în condiţiile în care această televiziune nu era autorizată la momentul respectiv şi emitea din studiourile de la Casa Presei Libere, fostul sediu al televiziunii Realitatea TV, parte a Realitatea Media SA, deţinută de omul de afaceri Elan Schwartzenberg.

La Casa Presei Libere a rămas o parte din echipa Realitatea TV, care lucrează la postul RTV, controlat de Sebastian Ghiţă, fostul manager al Realitatea Media. Postul de ştiri RTV emite începând din 23 octombrie din studiourile de la Casa Presei Libere, în care a funcţionat Realitatea TV.

Pe de altă parte, postul Realitatea TV a început să emită, în 23 octombrie, la ora 18.00, dintr-un nou sediu, cel din clădirea Willbrook, televiziunea fiind coordonată de Sorin Enache şi Sergiu Toader. În faţa membrilor CNA, în 25 octombrie, Elan Schwartzenberg, proprietarul Realitatea TV, a declarat că regretă „incidentul de duminică (23 octombrie, n.r.), de la ora 18.00”, când emisia Realitatea TV de la Piaţa Presei Libere a fost înlocuită brusc cu emisia Realitatea TV de la studiourile Wilbrook. Elan Schwartzenberg a precizat, însă, că aceasta a fost „unica posibilitate de a intra în ceea ce îi aparţine, de a-şi lua proprietatea”. „Promitem să nu mai repetăm (mutarea bruscă a studiourilor, n.r.) acest lucru niciodată”, a spus Elan Schwartzenberg.

Sebastian Ghiţă, cel care controlează grupul de firme Asesoft, a preluat managementul Realitatea Media în octombrie 2010 şi a anunţat atunci că intenţionează să facă o investiţie de 75 de milioane de euro în următorii cinci ani în grupul controlat la acel moment de Sorin Ovidiu Vîntu.

După mai multe luni de conflict între Sorin Ovidiu Vîntu şi Sebastian Ghiţă, omul de afaceri Elan Schwartzenberg a anunţat, pe 29 aprilie, că a cumpărat 91% din acţiunile la Bluelink Comunicazione, acţionarul majoritar al Realitatea Media, omul de afaceri deţinând în prezent 82% din grupul media.

Pe de altă parte, Rovigo SPRL a anunţat, pe 6 octombrie, într-o notificare, că denunţă „contractul pentru prestări servicii de consultanţă şi management strategic şi asigurarea resurselor de finanţare ale activităţii”, încheiat în data de 24 octombrie 2010, între SC Realitatea Media SA, în calitate de Client, şi SC Asesoft International SA, în calitate de Manager.

Cele mai citite

Belgrad devine prima mare capitală europeană cu transport public gratuit

Capitala Serbiei, Belgrad, va oferi transport public gratuit pentru toți locuitorii și vizitatorii, o inițiativă menită să reducă aglomerația și întârzierile din trafic, potrivit...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Belgrad devine prima mare capitală europeană cu transport public gratuit

Capitala Serbiei, Belgrad, va oferi transport public gratuit pentru toți locuitorii și vizitatorii, o inițiativă menită să reducă aglomerația și întârzierile din trafic, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă