Istoria frământatului secol XX şi-a dat mâna cu istoria literară în spectaculosul film TV ce poate fi urmărit în această lună pe HBO „Hemingway şi Gellhorn”.
Pelicula prezintă pasionala poveste de dragoste dintre titanul literaturii americane Ernest Hemingway şi celebra jurnalistă Martha Gellhorn, unul dintre cei mai bravi corespondenţi de pe linia frontului pe care i-a avut vreodată presa.
Două spirite independente, doi frumoşi nebuni, două ego-uri uriaşe, pe scurt, două săbii într-o teacă, Hemingway şi Gellhorn s-au iubit şi s-au urât cu patimă. Sigur că pentru a întruchipa aceste imense personalităţi care au făcut istorie a fost nevoie de doi actori pe măsură. Aşa se face că în filmul TV regizat de Phillip Kaufman în rolurile principale apar Clive Owen şi Nicole Kidman.
Ca orice mare poveste de dragoste, a avut parte şi de un „decor” de excepţie. Cei doi s-au întâlnit prima dată în 1936 de Crăciun într-o bodegă numită sugestiv „La Joe Slinosul” din Key West, Florida. În ciuda faptului că adeseori Martha Gellhorn este prezentată ca o „creaţie” a lui Hemingway, adevărul este că ea era deja, în momentul întâlnirii lor, o jurnalistă de mare succes. Deşi era căsătorit cu o catolică ferventă, el însuşi declarându-se catolic, scriitorului i s-au aprins călcâiele imediat după sclipitoarea ziaristă. Iubirea lor a prins însă contur în 1937, când, ca doi autentici aventurieri, s-au regăsit la Madrid, în calitate de corespondenţi de front acoperind Războiul Civil din Spania. Fără a le păsa prea mult de obiectivitatea jurnalistică pe care o considerau o „prostie”, ei s-au „înrolat” în sprijinul brigăzilor anti Franco, susţinute din plin şi de sovietici. De altfel, cei doi erau recunoscuţi în epocă pentru vederile lor procomuniste.
Macho-ul „castrat”
S-au căsătorit în 1940, dar, aşa cum mărturisea Martha Gellhorn, cel mai greu de dus război a fost cel de pe frontul de acasă. De câte ori plecau împreună într-un război adevărat, dragostea lor înflorea, latura domestică însă a căsniciei nu le pria deloc. În timp ce el scria „Pentru cine bat clopotele” la reşedinţa lor din Cuba (personajul Maria din acest roman este inspirat chiar de Martha Gellhorn), ea a plecat pe frontul din Finlanda pentru a transmite ştiri din războiul finlandezo-sovietic. Au urmat apoi corespondenţe din Hong Kong, Singapore şi Marea Britanie.
În mod paradoxal, Hemingway era invidios pe succesul soţiei sale, simţindu-se „castrat” de ea. Un macho autentic (sau un machist), el se dorea întruchiparea virilităţii şi a masculinităţii absolute, iar independenţa Marthei şi realizările ei îl umpleau de furie. Într-un acces de egoism, el i-a „suflat” Marthei acreditarea de presă chiar de la ziarul pentru care ea lucra, „Collier’s Weekly”, acreditare prin care putea însoţi trupele americane în Europa în cel de-al doilea război mondial. Nedându-se însă bătută, ea s-a îmbarcat clandestin pe un vas, pretinzând că este asistentă. Martha Gellhorn s-a numărat astfel printre primii jurnalişti care au asistat la debarcarea din Normandia. Unele dintre cele mai teribile corespondenţe ale sale sunt cele legate de atrocităţile de la Dachau, unde s-a dus imedita după eliberarea lagărului. După cum povestea mai târziu, cele văzute în Războiul Civil din Spania şi în lagărul de la Dachau au făcut-o să îşi piardă complet încrederea în rasa umană.
Supravieţuindu-i lui Hemingway
Hemingway şi Gellhorn au divorţat în 1945, el preferând compania unei femei casnice care, conform spuselor sale, „să ştie să aibă grijă de un bărbat”.
După despărţirea de marele scriitor, Martha Gellhorn şi-a continuat cariera de corespondent de război, ea acoperind toate marile conflicte armate ale secolului XX ce au urmat celui de-al doilea război mondial: războiul din Vietnam, Războiul de şase zile din Orientul Mijlociu, războaiele civile din America Latina, invazia americană în Panama. Deşi se ajunsese la o venerabilă vârstă de peste 80 de ani, ea şi-ar fi dorit să plece inclusiv în războiul din Bosnia, dar a renunţat în cele din urmă, admiţând că este totuşi prea bătrână. Printre multe alte premii şi distincţii primite pentru îndelungata sa carieră de jurnalist aflat mereu în prima linie a frontului, Martha Gellhorn s-a numărat printre cei doar cinci ziarişti, fiind unica femeie dintre aceştia, onoraţi în 2008 cu o serie filatelică intitulată „Mari jurnalişti americani”.
Ca şi Hemingway, ea a sfârşit prin a se sinucide. Şi-a pus capăt zilelor în 1998 cu o supradoză de medicamente, la 89 de ani, fiind grav bolnavă de cancer şi complet oarbă. Până la finalul vieţii ei, orgolioasă, Martha Gellhorn nu a acceptat să fie considerată „o simplă notă de subsol” la viaţa lui Ernest Hemingway.
