14.3 C
București
vineri, 1 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCNA: Liviu Negoiţă este îndreptăţit să ceară drept la replică postului Realitatea...

CNA: Liviu Negoiţă este îndreptăţit să ceară drept la replică postului Realitatea TV

CNA a decis, joi, că Liviu Negoiţă este îndreptăţit să ceară drept la replică postului Realitatea TV, în urma unor emisiuni difuzate în luna mai, în care a fost prezentată casa de la Baloteşti a primarulului Sectorului 3, fără să se prezinte şi punctul de vedere al acestuia, scrie Mediafax.

Avocatul Cristian Petre, în calitate de reprezentant legal al lui Liviu Negoiţă, a sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) cu privire la faptul că televiziunile Realitatea TV şi Antena 3 au prezentat informaţii „eronate şi răuvoitoare” în legătură cu casa de la Baloteşti a lui Liviu Negoiţă, fiind puse în legătură directă proprietatea imobiliară respectivă şi mandatul de primar al Sectorului 3.

„Terenul pe care este ridicată construcţia a fost achiziţionat în anul 1994, clădirea a fost construită în anul 2002, iar mandatul de primar al domnului Negoiţă a început din anul 2004 (…) Prezentarea materialelor televizate a fost făcută într-un mod tendenţios, «prin promovarea ideii că, într-o perioadă economică foarte dificilă pentru majoritatea românilor, un funcţionar public beneficiază de resurse materiale însemnate obţinute ilicit. Caracterul ilicit al obţinerii resurselor materiale nu este demonstrat de autorii materialelor televizate»”, se arată în sesizarea transmisă CNA de avocatul lui Liviu Negoiţă. În sesizare, se mai spune că Liviu Negoiţă a solicitat Realitatea TV şi Antena 3 dreptul la replică, însă acordarea acestuia a avut loc în „condiţii nesatisfăcătoare, ce pot fi tratate ca un refuz”.

În mod concret, la Realitatea TV, în data de 26 mai, în cadrul emisiunilor „Deschide lumea”, „Realitatea de la 18.00”, „Prime Time News” – orele 20.00 şi 23.00 – şi „Ultima oră”, a fost abordat un subiect referitor la casa de la Baloteşti a primarului Sectorului 3, Liviu Negoiţă.

În ceea ce priveşte Antena 3, subiectul casei lui Liviu Negoiţă a fost abordat în mai multe emisiuni din luna mai, printre care „Sinteza zilei” şi Ştirile Antena 3.

După ce a analizat emisiunile de la Realitatea TV şi Antena 3, CNA a decis că sesizarea nu se susţine în cazul televiziunii trustului Intact, care a prezentat şi punctul de vedere al lui Liviu Negoiţă cu privire la aspectele sesizate.

În schimb, CNA a decis că Realitatea TV trebuie să îi acorde drept la replică lui Liviu Negoiţă, întrucât nu a prezentat şi punctul de vedere al primarului.

Pe de altă parte, reprezentanta postului Realitatea TV la CNA, Roxana Niculescu, a exprimat disponibilitatea televiziunii de a-i acorda drept la replică lui Liviu Negoiţă.

CNA consideră îndreptăţită solicitarea unui drept la replică a lui Liviu Negoiţă şi a luat notă de asigurările date de reprezentantul postului Realitatea TV că va difuza acest drept la replică, a spus Răsvan Popescu, preşedintele Consiliului, precizând că, în cazul în care postul TV nu va difuza acest drept la replică, CNA va interveni.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă