Atribuţiile singurului organism care veghează asupra respectării bunului simţ şi bunelor practici în audiovizual ar putea fi reduse substanţial.
„Acest rău teribil, care a crescut ca un cancer“, au fost termenii în care proaspătul parlamentar liberal Sorin Roşca Stănescu a vorbit despre activitatea Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). Membru al Comisiei pentru cultură din Senat, Roşca Stănescu s-a declarat în favoarea unei noi legi a audiovizualului, în care atribuţiile Consiliului să fie drastic diminuate. „Să reducem această instituţie strict la o instituţie care veghează la standardele tehnice de emisie ale posturilor de radio şi de televiziune şi care să nu aibă absolut nicio putere de a mai pune vreodată în discuţie conţinutul emisiunilor de radio şi de televiziune“, a spus senatorul, citat de Mediafax.
Misiunea CNA este asigurarea unui „climat bazat pe libera exprimare şi responsabilitatea faţă de public în domeniul audiovizualului,“ potrivit site-ului Consiliului.
„Există legi, există justiţie“, a declarat însă Sorin Roşca Stănescu pentru „România liberă“, întrebat cine ar trebui să preia atribuţiile CNA, singura autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale.
Discuţiile membrilor Comisiei pentru cultură din Senat despre CNA au pornit de la propunea senatorului PSD Gabriela Firea de modificare a Legii audiovizualului pentru eficientizarea „luptei duse de CNA cu factorii care degradează spaţiul audiovizual, concomitent cu înlăturarea suspiciunilor de partizanat politic asupra deciziilor Consiliului“.
Propunerea, susţinută de conducerea PNL
Roşca Stănescu a insistat pentru o nouă lege, propunere pentru care ar avea susţinerea colegilor din comisie şi pe cea a mai-marilor PNL: „Toţi reprezenanţii PNL şi-au exprimat dezaprobarea faţă de modul în care CNA a utilizat cenzurarea actelor de presă ca instrument politic. În peste 20 de ani, CNA nu a reuşit să oprească deloc degringolada audiovizualului.“
Sorin Roşca Stănescu a intrat recent în PNL şi este considerat unul dintre apropiaţii preşedintelui partidului, Crin Antonescu. Numele fostului director al ziarului Ziua a apărut în scandalul înregistrărilor audio din care reiese că l-ar fi şantajat pe şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, potrivit presei. Roşca Stănescu a recunoscut colaborarea cu Securitatea, dar s-a apărat spunând că era convins că îşi slujeşte ţara, contribuind la evitarea unor atentate teroriste.
Reprezentanţii CNA au cerut timp pentru a elabora un răspuns la propunerea care le-ar desfiinţa atribuţiile de reglementare a conţinutului audiovizual.