Ce l-a determinat pe Claudiu Bleonţ, actorul care a strălucit acum 20-30 de ani în roluri de adolescenţi şi tineri cu angoasă metafizică, să-şi dea pantalonii jos la o conferinţă de presă, zilele trecute? Şi ce efecte ar putea avea gestul asupra carierei actorului?
După incident, Bleonţ a dat un interviu în „Libertatea”, unde vorbea despre trăirile aparte pe care i le-au provocat repetiţiile la „Căutându-l pe Shakespeare în Richard al III-lea”, care trăiri i-au inspirat gestul. Nu e clar ce-a avut Richard-ul lui Bleonţ cu goliciunea, dar e şi un adevăr mai greu de sesizat aici: ca în „Discursul regelui”, actorii şi vedetele TV, inclusiv autohtone, „fac ca leuţul” şi altele asemenea în şedinţele de pregătire. Dar numai Bleonţ, după Jim Morrison, a dus un gest din această categorie în spaţiul public.
Iar gestul nu se potriveşte cu rolurile. La începutul anilor ’80, actorul provoca o impresie durabilă cu puştiul elfic din „Concursul” lui Piţa. După un „Pas în doi” mai terestru, dar succes de casă (atâta cât se putea în întunecatul 1985 românesc), actorul a creat un camilpetrescian Căpitan Dumitriu în „O vară de neuitat”.
La vremea „Verii de neuitat”, actorul avea 35 de ani. Acum are 51. Ce s-a întâmplat între timp?
Claudiu Bleonţ are la activ o carieră în teatru şi filme în care joacă cu Steven Seagal, precum „Born to Raise Hell”. A trecut şi prin ratatul, dar eliadescul „Tinereţe fără tinereţe” al lui Coppola şi, pe la începutul deceniului, a bifat două filme mari cu vampiri. Sună ca o abdicare? Aşa cum e, cariera lui Bleonţ e atâta cât a putut face un actor din generaţia lui în România.
Dacă nu şi-ar fi dat pantalonii jos, astăzi n-am vorbi despre el. Pe Google, unde nu-l prea căuta nimeni, volumul de interogări l-a depăşit de cinci ori pe cel al Biancăi Drăguşanu, în zilele de după incidentul de la Arad.
Probabil că gestul bizar îl va costa pe Bleonţ destul de puţin din punctul de vedere al carierei, într-un teatru ale cărui culise au văzut ele destule. Iar agenţiile de casting conectate cu Hollywood-ul angajează după portofoliu, pe care Bleonţ îl are. Rămâne doar, posibil, ruşinea.
Dar noi, cei interesaţi de alte părţi din Bleonţ, vom prefera să vedem gestul lui ca pe unul de exasperare, care spune: actorul (şi nu regele, Richard) e gol. Poate i-ar trebui nişte haine. Adică un rol.
Citiţi mai mult pe comănescu.ro