Pe 23 august, dată la care Republica Socialistă România serba Ziua Naţională, va avea premiera mult aşteptatul film al regizorului Stere Gulea „Sunt o babă comunistă“, după romanul omonim de mare succes semnat de prozatorul ieşean Dan Lungu.
În rolul principal, al unei nostalgice ce plânge după vremurile „bune“ din comunism, apare marea actriţă Luminiţa Gheorghiu.
Filmul îi readuce împreună, la aproape un sfert de secol de la capodopera cinematografică „Moromeţii“, pe regizorul Stere Gulea şi pe directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile. Tot din „Moromeţii“, dar via „Moartea domnului Lăzărescu“ şi „Poziţia copilului“, descinde şi actriţa Luminiţa Gheorghiu.
Cartea „Sunt o babă comunistă“ a fost un bestseller nu doar pe piaţa românească, ci şi o „mostră“ de literatură română care s-a „vândut“ foarte bine la „export“, fiind tradusă în Italia, Franţa, Austria, Spania, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Turcia şi Grecia. Mai mult decât atât, în 2008, Dan Lungu a fost dublu nominalizat la prestigioasele premii „Jean Monnet“ din Franţa, devenind astfel primul român care a intrat pe lista scurtă a acestei competiţii.
Scenariul filmului e semnat de Lucian Dan Teodorovici şi de Stere Gulea însuşi. Regizorul a declarat că, deşi filmul nu este o copie fidelă a cărţii, acesta păstrează atmosfera umoristică a poveştii şi o bună parte din acţiune.
În film se pune, pare-se, mai mult accentul pe ciocnirea dintre civilizaţia occidentală şi cea de-abia ieşită din comunism, când fiica doamnei Emilia, „baba comunistă“, revine în ţară cu logodnicul ei american.
Nostalgia „siguranţei“
În roman, noua orânduire, care în România a însemnat o „democraţie originală“, după cum o numea chiar şeful de atunci al statului, fiind prin urmare un soi de democraţie inventat pe meleagurile noastre şi necunoscut de omenire până atunci, i-a dat peste cap viaţa doamnei Emilia. Tot ce ştia ea că e veşnic s-a dus pe copcă. O dată cu Ceauşescu şi cu regimul său s-a dus pe apa sâmbetei însă şi siguranţa (ca să nu spunem chiar „Securitatea“) zilei de mâine. Serviciul de la uzină nu mai era sigur, sistemul de pile şi relaţii cu care românul „se descurca“ nu mai era necesar, iar faptul că revoluţia din decembrie 1989 i-a adus libertatea i se părea doamnei Emilia frecţie la picior de lemn. Lumea ei dispăruse.
PCR = Pile, cunoştinţe şi relaţii
„Doamne, ce bine am dus-o pe timpul comunismului!“, îşi explică doamna Emilia ata-şa-mentul faţă de vechiul regim. „Dacă acum aş duce-o jumătate ca pe atunci, aş fi mulţumită. Ce jumătate, pe-un sfert, şi tot aş zice săru-mâna. Am avut tot ce mi-am dorit. E drept, pe atunci nu-ţi doreai prea multe. Nu ştiu de ce, dar nu-ţi doreai prea multe.
Cred că nu ştiai că se pot face aşa multe cu banii, ca acum. Dar, pentru lumea aia, am avut tot ce‑mi poftea inima. Beam numai cafea naturală şi ness… Pe-atunci astea erau o raritate, dar la mine nu era o problemă. Am avut blugi când costau opt sute de lei perechea. Opt sute erau bani, nu glumă! Şi nici nu găseai blugi la toate colţurile… Ei bine, eu am avut!
Când ieşeam îmbrăcată cu ei, tot cartierul întorcea capul după mine. Kent şi BT pentru doctori, nici nu mai spun. Nu exista să nu am în casă câteva pachete, în caz că, Doamne fereşte!, dădea vreo boală peste mine sau dacă aveam nevoie de-un concediu medical (…)Dar ce n-am avut!? Pepsi ne aducea şefu’ cu lăzile de la restau-rantul partidului.
Bomboane de pus în pom, la fel. Nu exista să mă prindă pe mine sărbătorile de iarnă fără bomboane de împodobit bradul sau fără portocale. Carne, ouă sau caş, ăhă, de-aş fi putut eu mânca atâta cât puteam face rost. Când nu aducea şefu’, treceam pe la vânzătoarele pe care le cunoşteam, şi cu mâna goală nu plecam.
Bineînţeles, trebuia să fiu atentă cu ele, că şi ele trebuiau să trăiască. Uneori mă sunau vânzătoarele să trec pe la magazin, că au ceva bun pentru mine pus deoparte, fiindcă ştiau că nu le las cu buza umflată. Nu numai că le dădeam bacşiş de fiecare dată, ci, dacă se întâmpla să aibă nevoie de o pilă pe undeva, ştiau că eu sigur le rezolv.“
Din distribuţia filmului mai fac parte, printre alţii, Marian Râlea şi Ana Ularu.
