„Crulic”, documentarul de animaţie al regizoarei Anca Damian a fost prezentat duminică în premieră absolută la Festivalul de Film de la Locarno.
Pelicula spune tragica poveste a românului din Dorohoi, Daniel Claudiu Crulic, care a murit într-o închisoare din Polonia în urma a 90 de zile de greva foamei prin care încerca să-şi susţină nevinovăţia fără a primi îngrijiri medicale sau asistenţă consulară.
Iată cele două trailere ale filmului:
În vreme ce îşi făcea bagajele pentru a pleca la Locarno, Anca Damian a povestit pentru România Liberă cum a reuşit să ducă la bun sfârşit un proiect atât de dificil, cu controversate implicaţii politice.
Ştiu că acest film a avut un drum destul de anevoios.
A fost foarte greu, mai ales din punct de vedere financiar. Primeam mereu doar atâţia bani cât să putem continua cu încă un pas. Pe de altă parte aveam convingerea că filmul trebuie făcut acum şi nu amânat până primesc toţi banii şi de-abia apoi să mă apuc de el. Echipa era adunată, în mine proiectul se aşezase bine, mă „locuia” ca să zic aşa. Şi ştiu din experienţă că dacă nu începi să lucrezi atâta vreme cât o poveste te bântuie, ea pleacă de la tine, nu devii gazdă permanentă. Poate aşa e destinul meu. Trebuie să dau fiecarărui proiect o bucată bună din viaţa şi din energia mea. Ca proiectele mele să devină filme a fost mereu nevoie să traversez un drum chinuit. Filmul are indispensabilul suport al Centrului Naţional al Cinematografiei, dar şi al Televiziunii Române, are participarea HBO şi a Fundaţiei Soros prin programul de documentar pe care-l derulează. A fost un moment de la care am primit multă susţinere.
Cât timp a durat de la prima idee până la terminarea filmului ?
În martie 2008 mi-a încolţit ideea, în noiembrie am primit de la CNC banii de dezvoltare şi până acum. Încă mai am de primit nişte bani de la un contract de finanţare dacă-ţi vine să crezi. E agreat contractul, dar până se adună toate semnăturile mai durează.
Mulţi au fost retincenţi în ceea ce priveşte acest proiect şi acum, dimpotrivă, e privit cu maxim interes.
Da. Polonezii se laudă că au un film la Locarno (pentru că e o coproducţie româno-poloneză), ai noştri la fel. Ştii cum e, dacă un film iese bine toţi şi-l asumă, dacă nu e doar al tău.
Aţi întâmpinat piedici în ceea ce priveşte subiectul filmului fără îndoială sesnibil?
Există în continuare o oarecare reticenţă din partea Ministerului Afacerilor Externe vizavi de subiect, bineînţeles că nu sunt fericiţi că acest film apare. Am încercat să le explic că nu este un film anchetă, că nu caut vinovaţi, ci că m-a interesat povestea la nivel artistic. Le-am spus să fie liniştiţi că nu e un film care demască, ci unul care încearcă să exploateze filonul uman al poveştii.
MAE are şi de ce să-şi facă mea culpa pentru că totuşi este vorba despre un român care a făcut greva foamei timp de 90 de zile şi de care nu s-a interesat nici o autoritate consulară. E strigător la cer.
În timpul documentării am descoperit tot acel lanţ de oameni care ar fi putut face ceva pentru Claudiu Crulic şi care nu au mişcat un deget. Aş fi putut face o listă, o lungă listă a celor care au fost în contact cu mersul evenimentelor şi care sunt într-o măsură mai mare sau mai mică vinovaţi de moartea sa. Sigur că în capul acestei liste sunt câţiva, de la medicii din închisoare, la conducătorii penitenciarului şi, desigur, cei de la consulat.
Există şi oameni din afara acestor intituţii care au ştiut de cazul Crulic şi nu au făcut nimic pentru a-l salva. Am găsit însă şi oameni integri. De exemplu, doctorul care l-a îngrijit pe Claudiu Crulic în ultimele zile, cel care a alertat de fapt pe toată lumea, şi care a dat declaraţii chiar atunci, la cald, pe televiziunea poloneză. Eu m-am întâlnit cu acest medic şi mi-a povestit cum au evoluat lucrurile. Dar, din păcate, se pare că şi el, în ultima vreme, a început să-şi schimbe uşor declaraţiile, mai în favoarea colegilor săi, medicii care l-au supravegheat în puşcărie pe Crulic.
Ce credeţi că l-a determinat să-şi schimbe declaraţia?
Probabil că e vorba de o solidaritate de breaslă care acţionează în cazul medicilor aşa cum se petrec lucrurile şi la nivelul diplomatic, căci şi cei de la Ministerul Afacerilor Externe încercau să se acopere unii pe alţii.
Mi-aţi spus într-un intevriu mai vechi că vă simţiţi datoare faţă de compatriotul nostru Claudiu Crulic. Nu au simţit că au vreo datorie nici medicii care ar fi tebuit să-l salveze, nici cei de la consulat care aveau în job description acest lucru. De ce simte nevoia să facă în felul lui dreptate un artist?
Pentru că dacă nici noi nu facem nimic şi lăsăm cazul să fie ascuns sub preş, cum şi-ar dori cu ardoare unii, am putea liniştiţi să ne trecem şi noi numele pe lunga listă a vinovaţilor de moartea lui Claudiu Crulic.
Nu e deloc un caz uşor. Bănuiesc că nici psihic nu v-a fost prea lesne.
De fiecare dată, în timpul documenatării, plecam acasă cu o senzaţie de greutate pe suflet. Era o stare foarte grea, foarte încărcată. Poate şi din pricina faptului că eram privită cu suspiciune, că oamenii nu cooperau din prima clipă. Eram româncă în primul rând. Şi în al doilea rând veneam să zgândăr o poveste pe care toţi o voiau uitată. Îmi amintesc că eram la un moment dat la Berlin şi vorbeam de una, de alta cu câţiva oameni foarte drăguţi de la Polish Film Institute. Ne simţeam bine unii cu alţii, era o atmosferă plăcută, până când le-am spus la ce proiect lucrez. Atunci s-a lăsat brusc o tăcere ciudată şi eu m-am grăbit să adaug că nu sunt un român care vrea să-şi răzbune compatriotul, ci că e vorba de un demers artistic nu un atac la statul polonez.
Teoretic, faci un film ca să te simţi bine lucrând la el, dar aici nu a fost cazul pentru că era o dramă atât de mare. Dar lucrurile s-au legat mereu foarte bine. Mergeam în Polonia pentru documentare şi-mi spuneam că e posibil să nu vrea nimeni să vorbească cu mine. Îmi ziceam: „stau doar o săptămână şi văd ce iese”. De cele mai multe ori nu-mi ajungea timpul de cât de mulţi oameni erau gata să mă ajute, de câte lucruri noi aflam. Asta mi-a dat sentimentul că acest film vrea să se facă, că trebuie să iasă.
Şi totuşi aveţi un coproducător polonez.
Îmi place să spun că acest film are un bunic polonez pentru că 25% este implicarea poloneză şi 75% cea românească. Scenariul, regia şi animaţia s-au făcut în România, muzica şi sunetul în Polonia. Dar logistic şi oragnizatoric, fără acest „bunic” polonez filmul nu ar fi putut să apară niciodată pentru că producătorul meu polonez mi-a deschis practic cele mai multe uşi. Cu totul altfel au colaborat autorităţile poloneze când filmul a avut un coproducător din ţara lor. Iar muzica este atât de bună, atât de integrată în film, încât chiar ar putea lua un premiu.
Cât a costat producţia?
292.000 de euro ceea ce e incredibil de puţin pentru un film de animaţie. Am fost chiar întrebată dacă nu am uitat să adaug un zero la buget.
Cum a funcţionat animaţia?
Tuturor li s-a părut interesantă ideea unui film de animaţie pentru maturi, să nu spun „pentru adulţi” ca să nu fie sinonim cu filmul porno, dar toţi voiau să vadă cum arată. Până ce filmul nu e gata e un soi de reticenţă în jurul lui pentru că nu poate fi încadrat. Nu e nici documentar, nici ficţiune, nici animaţie pură, e la graniţa dintre genuri. Un film cu actori ţi-l poţi imagina cam cum va arăta în funcţie de cine joacă, de scenariu, de locaţii, de alte lucruri, dar un film de animaţie până nu-l vezi nu ştii nimic despre el. Iar când am depus proiectul pentru finanţare am fost întrebată: „ai mai făcut animaţie?” Am spus că nu. „Ei, dacă ai mai fi făcut animaţie în trecut, ţi-am fi dat banii”. Culmea e că acum când am depus un proiect de ficţiune m-au întrebat dacă e de animaţie. „Nu”, am zis, „sunt debutantă”. „Eiii, păi dacă ar fi fost de animaţie, te-am fi finanţat”.
Echipa de animatori pentru „Crulic” a fost formată din Dan Panaitescu, unul dintre pilonii filmului, Raluca Popa, Dragoş Ştefan, Roxana Benţu şi Tuliu Oltean. Sigur că a fost greu pentru că filmul era în capul meu, dar trebuia să intre şi în al lor. De multe ori ne blocam şi mă întrebam dacă e bine sau rău că lucrăm împreună. Ei sunt nişte personalităţi artistice foarte puternice care aveau deja o experienţă şi chiar un stil şi până când au înţeles ce vreau eu a durat ceva vreme. Raluca Popa de exemplu, care este extrem de talentată şi care a făcut o treabă superbă, nu a putut înţelege la nivel de cuvinte ce vreau de la ea până când nu am dus-o în Dorohoiul natal al lui Crulic. Şi atunci a înţeles instantaneu. Mi-a spus chiar: „Dacă nu mă aduceai aici îţi stricam filmul”.
Apoi Dan şi Raluca au fost complementari. Acopereau zone diferite şi s-au completat unul pe altul. Acum vor să mai facă filme împreună. Mie îmi place tipul ăsta de aventură în care nu ştii ce iese la final. Nu-mi place să lucrez cu profesionişti în sensul rău care merg pe cărări deja bătătorite şi care fac totul doar aşa cum ştiu ei. Am făcut acest film de animaţie pentru că mi s-a părut singurul mod de a spune această poveste. Pentru că e vorba despre punctul de vedere al mortului. El e povestitorul. Pentru că e vorba despre un amestec de lumi, cea de aici şi cea de dincolo, am folosit tehnici de animaţie care aduc şi obiecte reale, desene amestecate cu fotografii, de exemplu, şi asta creează o imensă emoţie. Când vezi nişte şlapi, şlapii lui, sau un rahat de pix uzat, dar cu care a scris el, ia naştere un tip de convingere pe care nu ar fi putut-o face nici un film de ficţiune.
Şi vocea mortului e cea a actorului Vlad Ivanov.
Da. Vlad Ivanov care e şi el moldovean ca şi Crulic. Nu am avut nici un dubiu că el trebuie să fie vocea acestuia. Colaborarea cu el a fost impecabilă, de la primul telefon până la terminarea înregistrării. E adevărat că era şi foarte foarte potrivit. Are genul acela uman de înţelegere, căldura, înţelepciunea aceea detaşată, tonul aproape funny. El chiar mi-a spus că a simţit la un moment dat că nu este el cel care citeşte. Se transfigurase atât de tare încât nu mai era doar actorul Vlad Ivanov care citea un text, ci devenise chiar vocea lui Crulic.
Filmul face deja carieră, chiar înainte de a avea premiera?
Da. Există un interes deosebit pentru el. După Locarno unde a fost selecţionat chiar când filmul era încă în postproducţie, s-au arătat interesate şi alte festivaluri. Aşa că filmul e invitat deja la Namur, Pusan, Copenhaga, Goteborg, Hamburg şi altele. Iar premiera românească o vom avea în deschiderea festivalului Anim’est. L-au pus în deschidere considerându-l un eveniment tocmai pentru că e un film românesc de animaţie de lungmetraj. Nu vezi prea des aşa ceva.