Cinematograful – descoperirea fraţilor Louis şi Auguste Lumière, patentată în 1895 a ajuns la Cluj în anul 1906. Destul de curând dacă ne gândim că abia cu un an înainte s-a introdus în Cluj electricitatea. Proiecţia a avut loc într-o încăpere de pe Str. Regele Ferdinand. Primele „vederi” (denumirea iniţială a imaginilor proiectate) înfăţişând trenul care venea spre spectatori, bulevarde pline de trecători şi alte imagini din viaţa de zi cu zi fascinau prin „realitatea” izbioare care până atunci nu mai fusese surprinsă cu atâta fidelitate. Deşi iniţial un film era de 50 de secunde, autorii au combinat mai multe benzi şi au obţinut proiecţii de câte 10 minute. Privit cu reticenţă de lumea bună, cinematograful a fost popularizat iniţial ca fenomen de bâlci. În ciuda inconvenientelor, în perioada interbelică deja, cinematografia a devenit o industrie foarte profitabilă cu încasări de milioane de dolari şi staruri internaţionale.
Apetit pentru noua artă
Cele şapte cinematografe din Cluj reflectă apetenţa publicului pentru noua artă. Dacă în curtea Palatului Bánffy baroana Sarolta Bánffy a înfiinţat un cinematograf select, cinematograful Edison era cunoscut drept cinema-ul „cu şobolani”.
Comunismul a transformat cinematograful dintr-o formă de petrecere a timpului liber într-un instrument al propagandei. Titluri ca Aşa s-a călit oţelul, Maeştrii recoltelor bogate, Balada Siberiei au apărut după 1948 în cinematografele cu nume răsunător socialiste: 23 August, Josza Bella (un ilegalist clujean), Victoria, Steaua Roşie şi nu în ultimul rând Republica (cel mai mare cinematograf din Transilvania care a fost dat în folosinţă în 1962 şi care avea 1.010 locuri).
Dacă în perioada interbelică cele mai noi producţii de la Hollywood puteau fi vizionate în cinematografele clujene, în primii ani ai comunismului Festivalul Filmului Sovietic umplea sălile, pentru că sindicaliştii aveau o reducere de 50% din preţul biletului, dar şi filmele muzicale cu Elvis sau Gianni Morandi făceau săli pline săptămâni la rând. Cinematografele în aer liber funcţionau ca grădini de vară şi aveau mare succes, iar pe lângă cofetării şi restaurante erau principalele locuri de atracţie pentru petrecerea timpului liber.
Cinematograful Rio (Muncitoresc) s-a specializat în difuzarea filmelor western.
Două bilete originale s-au păstrat până azi datorită unei întâmplări romantice. Un cuplu urma să se întâlnească pentru a viziona un film la cinema Republica (1 oct. 1972). Fata nu a mai venit, iar băiatul a păstrat biletele pentru a-i arăta că el a fost totuşi acolo la ora şi la data stabilite. Cei mai mulţi băieţi vindeau biletele atunci când partenera nu mai venea, iar persoanele care nu mai apucaseră bilete la case îi căutau pe băieţii singuri pentru „un bilet în plus”. Acest băiat (acum pensionar) a păstrat peste timp un document valoros atât din punct de vedere sentimental, cât şi istoric. Finalul poveştii este că protagoniştii s-au căsătorit.
