„Mar Nero”, pelicula de debut a regizorului italian Federico Bondi, încearcă să spele imaginea românilor din Italia, prezentând o poveste „de vitrină” despre prietenia dintre o italiancă în vârstă şi menajera ei din România.
Sărăcia o împinge pe tânăra Angela să-şi caute de lucru ca îngrijitoare de bătrâni în Italia. La început, italianca Gemma nu se oboseşte măcar să reţină numele fetei, botezând-o Una (numele fostei menajere din Ucraina) şi privind-o cu ostilitate ostentativă. Apoi, începe s-o simpatizeze şi să empatizeze cu problemele ei româneşti, cele două femei pornind împreună într-o călătorie spre Sulina, oraşul natal al româncei, pentru a afla de ce soţul, dat afară dintr-un job de 100 de euro, nu mai răspunde la telefon.
Gin Gordon’s şi hitul „Noi suntem români”
Noutatea relativă a filmului vine din încercarea de reabilitare a emigranţilor români, care în filmele italiene anterioare au fost prezentaţi în situaţii negative, a declarat producătorul Ada Solomon în conferinţa de presă care a urmat proiecţiei pentru presă a filmului. „Când am primit telefonul de la producătoarea italiană a filmului, n-am fost foarte entuziasmată, întrucât mă aşteptam la un alt film mizerabilist despre emigranţi, cu ceva prostituţie, violenţă şi restul. De aceea, nu m-am grăbit să răspund; am fost cucerită însă când am citit motivaţia regizorului, care detalia că scenariul este inspirat de povestea reală a prieteniei dintre bunica lui şi menajera din România”. Ideea a fost reluată de ambasadorul Italiei la Bucureşti, Mario Cospito, prezent, alături de Ada Solomon, Dorotheea Petre şi Vlad Ivanov, la conferinţa de presă de la Cinema Union din Bucureşti: „Filmul e dincolo de stereotipurile despre români şi italieni, spunând o poveste despre integrare şi afecţiune. Românii din Italia sunt prezentaţi în viaţa lor cotidiană, la muncă, acasă sau în numeroasele lor ieşiri de weekend la grătar”. Acţiunea filmului se petrece în iarna anului 2007, înainte şi după integrarea ţării noastre în UE, iar una din scene arată un revelion al comunităţii româneşti din Florenţa, cu mese improvizate, steaguri tricolore, gin Gordon’s şi hitul etno „Noi suntem români”, interpretat de un taraf rom.
Valoarea artistică a filmului, afectată de bunele intenţii
Intenţia de a spăla imaginea românilor nu lucrează însă în favoarea filmului, care devine interesant mai degrabă în momentele în care se abate de la schema pozitificării emigranţilor şi italienilor: astfel, momentele de răutate şi aroganţă ale Gemmei, când îşi manifestă pe faţă dispreţul faţă de nepriceputa ei menajeră, încă „neaclimatizată” în Italia, sunt mult mai savuroase decât momentele de solidaritate şi afecţiune; tot aşa, capricioasa Gemma (rol pentru care Ilaria Occhini a primit un premiu de interpretare la Festivalul de la Locarno) este un personaj mult mai izbutit decât românca Angela, plictisitor de pozitivă din punct de vedere moral şi pe alocuri neverosimilă psihologic, cum se dovedeşte în scena în care, sfâşiată de remuşcări, îi mărturiseşte italiencei că a furat o pereche de bocanci pe care italianca a pus-o să-i arunce la gunoi. Prestaţia mediocră a Dorotheei Petre îşi află astfel o scuză în partitura idealizată moral şi puţin ofertantă a personajului pe care trebuie să-l interpreteze.
Oricum, personajele italienilor sunt mai izbutite decât cele ale românilor, unde teama de a nu jigni şi dorinţa de a-i prezenta pe români „altfel decât la ştiri” (cum s-a exprimat Ada Solomon) subminează realismul şi consistenţa personajelor. Având însă în vedere că filmul aparţine unui debutant, Federico Bondi, aflat la primul său lungmetraj, timiditatea şi stângăciile sunt scuzabile. Filmul, a spus Ada Solomon, a fost un succes în Italia, rulând mai mult de un an în cinematografele de artă şi primind cronici pozitive: „Presa de la Locarno a fost extraordinară, lăudând filmul, astfel că, după o săptămână de la lansarea în cinematografe, producătorii au mai adăugat 14 copii. Însă, a precizat producătoarea, pelicula nu a fost proiectată în „marile cinematografe de mall”, ci în acelea mici, destinate filmelor independente sau de artă. Pornind de la succesul filmului, ambasadorul s-a arătat încrezător în puterea acestuia de a influenţa percepţia asupra românilor din Peninsulă, afectată negativ, în ultimii ani, de scandaluri precum cazul Mailat. „Filmul rulează cu succes în Italia de peste un an şi el poate face multe pentru a schimba imaginea românilor în Italia”, a spus ambasadorul.
Vintilă Mihăilescu: „Un singur film nu poate schimba percepţia socială”
Aceeaşi întrebare (dacă filme precum „Mar Nero” pot avea impact sociologic semnificativ, fiind capabile de a schimba percepţii) a fost adresată de RL unor experţi. Antropologul Vintilă Mihăilescu nu este la fel de optimist ca ambasadorul Italiei: „Un film, unul singur, nu poate schimba, de regulă, percepţia socială – şi tot de regulă nu îşi propune aşa ceva. Mă aştept ca cei care au o reprezentare negativă despre români să şi-o păstreze, indiferent dacă văd filmul sau nu, în timp ce cei care au o atitudine mai rezervată sau de-a dreptul favorabilă – şi care au constituit probabil majoritatea publicului filmului respectiv să şi-o nuanţeze şi îmbogăţească, eventual, şi mai mult”. Opinia antropologului e împărtăşită şi de sociologul Liviu Chelcea: „Nu cred că filmul schimbă percepţiile existente. În cazul cel mai bun, îi pot face pe unii spectatori să îşi pună semne de întrebare, ceea ce e deja foarte bine. Audienţele unor astfel de filme sunt de nişă şi, dincolo de toate bunele intenţii, rezonează acolo unde există deja audienţe cu deschidere”.
