Orice top sau clasificare artistică naşte controverse, iar topul celor mai tari 10 filme din 2010 pe care l-am propus nu este o excepţie. Poate că sunteţi de aceeaşi părere cu mine, poate că nu, însă în mod cert nu veţi rămâne indiferenţi când veţi vedea cele 10 filme. Am făcut o selecţie eclectică, cu două blockbustere care au fost la cinema, două documentare excepţionale şi câteva filme independente, pe care le aşteptăm în cinematografele din România sau pe DVD.
10.INCEPTION
Christopher Nolan a fost întotdeauna fascinat de vise şi de relaţia lor cu starea de veghe, dar şi de potenţialul extraordinar al minţii omeneşti în timpul somnului. A visat la INCEPTION (Începutul) aproape zece ani, de pe vremea când lucra la Memento, acel film în care eroul îşi pierde memoria de scurtă durată şi are permanent nevoie post-it-uri să-şi planifice viitorul apropiat. Inception pleacă de la premisa că este posibil să pătrunzi în visul cuiva şi să ai acces la subconştientul acelei persoane. Accesul la subconştient nu presupune doar extracţia informaţiilor, ci şi posibilitatea de a inocula idei noi, astfel încât persoana respectivă să creadă că acestea îi aparţin. Dacă premisa vi se pare mult prea fantezistă, Inception tot merită efortul pentru excelenta tensiune specifică filmelor heist, a situaţiilor limită şi pentru vizualurile suprarealiste în slow motion, absolut amuţitoare.
9. No One Knows About Persian Cats
Stereotipurile referitoare la Iran se rezumă la stat islamic şi impenetrabil, ambiţii nucleare, covoare persane şi, în general, o ţară relativ periculoasă şi de evitat. Ceea ce înseamnă că ştim puţine lucruri despre persani şi în mod sigur nu ştim aproape nimic despre muzica underground din această ţară. Pisicile Persane este un splendid film despre o trupă iraniană de indie rock care se zbate să emigreze ilegal la Londra. În încercarea lor de a face rost de paşapoarte false, cei doi ne poartă într-o călătorie inedită prin oraşul Teheran, unde facem cunoştinţă cu mai mulţi artişti şi formaţii excluse în afara legii iraniene. Este un film cu foarte multă muzică bună, dar nu un musical, cuceritor încă de la primele cadre.
8.The Social Network
Ei bine, da, suntem fiinţe sociale şi ne e teamă să nu murim singuri şi nefericiţi, aşa că mi-e imposibil să ignor popularul The Social Network, deşi nu am înţeles tot timpul despre ce vorbea puştiul minune Mark Zuckerberg, impecabil interpretat de Jesse Eisenberg. Poate că sunteţi fani facebook, poate că nu, însă povestea naşterii celei mai populare reţele de socializare din toate timpurile nu vă poate lăsa indiferenţi, mai ales că regizorul David Fincher (Fight Club, Seven, Zodiac) a împănat-o cu dialoguri sufoase, dinamitate din cele mai luminate şi cool capete de la Harvard. Ce a reuşit să facă Fincher? Să spună o poveste greu de spus despre un un puşti genial şi cu păcatele lui omeneşti, care a revoluţionat modul în care oamenii interacţionează pe internet.
7. I’m still here
Sunt nebun după Joaquin Phoenix, aşa că „I’m still here” mi-a dat mari emoţii. Povestea care a tras pe sfoară criticii de film şi a atras dispreţul detractorilor a început în 2008, după premiera filmului „Two Lovers”, la care Joaquin nu a participat. Dacă n-aş ştii că a fost o înscenare memorabilă sau chiar o intoxicare cu pretenţii la Oscar, ar fi trebuit să înlocuiesc „povestea” cu „iadul” şi aş fi început textul diferit. În film, Joaquin renunţă la actorie în favoarea unei cariere hip hop. Îşi lasă barba şi părul să crească în dezordine, poartă cu lunile aceleaşi haine, bea, se droghează şi filozofează la întâmplare despre rolul lui în univers. E trist să laşi de-o parte actoria când eşti unul dintre cei mai buni, dar e înspăimântător să te apuci de hip hop, s-o faci lamentabil şi să fii frustrat din cauza asta.
6. Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu
Românii îl regretă pe Ceauşescu. Cel puţin unii dintre ei. Asta spun sondajele care fac deliciul presei şi al invitaţilor de la televizor, pe care nimeni nu-i opreşte când îşi dau cu părerea. Filmul lui Andrei Ujică grupează în Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu o selecţie de filmări memorabile din arhiva mult iubitului conducător. Nicolae Ceauşescu în imaginile dezolante de la Târgovişte, plimbându-se cu caleaşca la Londra, cu Nixon prin piaţă la Bucureşti sau la vânătoare de urşi. Ce mai, este un colaj de momente savuroase, le-aş numi rezumatul unor vremuri incredibile şi absurde, pe care mulţi dintre noi le-am trăit. Îl veţi vedea şi pe Nicolae Ceauşescu omul, jucând stângaci volei, înotând în mare la Neptun sau relaxându-se împreună cu copiii în vila de la munte. Nicolae Ceauşescu mi s-a părut naiv, vulnerabil – cel puţin în contextul geopolitic de atunci -, şi desprins de realitatea cotidiană a poporului pe care l-a condus.
5. Last Train Home
Există peste 130 de milioane de muncitori migratori în China zilelor noastre şi toţi se întorc acasă de Noul An Chinezesc. Este cea mai mare migraţie umană din lume. Aşa se prezintă acest minunat documentar chinezesc, un film despre conflictul dintre generaţii, despre părinţi care se sacrifică pentru copii şi despre conflictul dintre cei chinezii care produc şi chinezii care consumă. S-ar putea face un film similar cu românii care se întorc acasă din Italia şi Spania de sărbători. Last Train Home este simplu, delicat şi emoţionant şi ar putea intra liniştit în topul celor mai bune documentare ale deceniului.
4. The Secret in Their Eyes
Două poveşti misterioase şi absorbitoare din Buenos Aires. Una s-a petrecut în 1974, când a avut loc o crimă a cărei rezolvare este încă neclară, cealaltă are loc în zilele noastre şi este la fel de dramatică ca cea de atunci. The Secret in Their Eyes este un film populat de personaje memorabile: Benjamin (Ricardo Darín) este un fost procuror care a dat peste cadavrul unei femei frumoase în urmă cu 25 de ani; Irene (Soledad Villamil) este judecătoare, este frumoasă şi are o eleganţă cuceritoare. Cei doi sunt foşti colegi şi au fost implicaţi în acest caz. Irene, la fel ca Benjamin, este gata să dezgroape ancheta atunci când el vrea să scrie o carte despre fata ucisă şi nu este nici un secret că între cei doi este ceva mai mult decât o relaţie strict profesională.
3. 127 Hours
Regizorul britanic Danny Boyle are un portofoliu impresionant, daca ne gândim doar la Trainspotting (1996), Plaja (2000) şi Vagabondul milionar (2008). Filmează superb şi spune bine poveştile, aşa că dacă sunteţi curioşi să vedeţi cum a adaptat o întâmplare reală, cu un tânăr protagonist cu spirit aventuros, care rămâne captiv între pereţii înguşti ai unui canion timp de 127 de ore, atunci trebuie să vedeţi revelaţia 127 Hours.
2. Lebanon
Am văzut Lebanon vara asta la TIFF, în prezenţa regizorului Samuel Maoz, un tip înalt, cu o mină împăcată, care a lucrat la scenariul acestui film aproape 10 ani. În 1982, Samuel avea 20 de ani şi era tanchist în armata istraeliană când Israelul a invadat Libanul,. Acţiunea din Lebanon se petrece, în mare parte, în interiorul înăbuşitor şi claustru al unui tanc. Samuel şi colegii sunt neexperimentaţi, fricoşi, umani şi aruncaţi în vârtejul războiului din care nu înţeleg nimic. Nu e genul de film de război cu eroi medaliaţi, ci unul tăios, realist şi filmat impecabil, care nu poate înlocui experienţa războiului, dar ne poate da o idee bună despre el.
1. Cherry Tree Lane
Cherry Tree Lane este cel mai tulburător film pe care l-am văzut anul acesta. Începe cu o banală discuţie casnică între soţ şi soţie, într-o linişte acută, nepermis de reală, apoi totul se schimbă când o gaşcă multirasială de adolescenţi dau buzna peste ei în casă. Ca să me explic, Cherry Tree Lane este un film englezesc, cu actori necunoscuţi şi buget minuscul. Însă dozează şi acumulează o tensiune necruţătoare pe toată durata filmului, iar la final te catapultează din scaun. Este pur şi simplu neîndurător la capitolul violenţă psihică, de tipul Funny Games, doar că ceva mai verosimil. Atât de bine făcut, încât te lasă cu impresia că eşti părtaş la ce se întâmplă eroilor. Ce putem învăţa din el? Că este posibil să ni se întâmple absolut orice, oricând. Şi că în situaţii limită suntem capabili cele mai întunecate acte de violenţă.
