5.6 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăCulturăFestivalul "Strada Armenească" va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni

Festivalul „Strada Armenească” va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Agerpres, pe scena festivalului, care se va desfăşura sub deviza #hay5, vor urca Mihai Mărgineanu, Irina Rimes, Corina Chiriac, Capriel & Garbis Dedeian, Relu & The Zuralia Orchestra, Grupul Iza, Ansamblul Vartavar & Hayakaghak, Ansamblul Asteria & Kymata, Ansamblul L’Allodola.

Vizitatorii se vor putea bucura de tururi ghidate prin cartierul Armenesc, Catedrala Armeană şi Muzeul Dudian, un treasure hunt în zona festivalului pentru a afla mai multe despre toate etniile prezente la eveniment, un escape room prin care vor putea descoperi povestea ascunsă a şcolii armene din Bucureşti, ateliere de dansuri şi caligrafie, strada de carte şi faimoasa bătaie cu apă.

Bazarul va cuprinde bunătăţi care să împace toate gusturile – de la food trucks cu diferite delicatese, la bijuterii pentru doamne, haine şi porturi tradiţionale, picturi pe sticlă şi obiecte de ceramică.

Nu va lipsi nici tradiţionalul atelier de caligrafie, unde vizitatorii vor putea afla mai multe despre unicitatea alfabetului armean.

Conform organizatorilor, la eveniment vor participa şi comunităţile evreieşti, romă, grecească şi, anul acesta, comunitatea italienilor.

Nici copiii nu au fost uitaţi, pentru ei urmând să fie construită o zonă unde vor putea participa la diferite ateliere, spectacole şi activităţi, pentru a-i ţine ocupaţi şi fericiţi în timp ce părinţii se pot bucura liniştiţi de festival. De asemenea, în fiecare dimineaţă, cei mici sunt aşteptaţi cu diferite piese de teatru.

Porţile festivalului vor fi deschise vineri între orele 18,00 – 22,00, iar sâmbătă şi duminică între orele 10,00 – 22,00.

Accesul la festival este gratuit.

Evenimentul este organizat de Uniunea Armenilor din România şi Armenian Youth Organization. Parteneri principali sunt Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Primăria sectorului 2, Arhiepiscopia Bisericii Armene din România.

Cele mai citite

Soluții eco-friendly pentru încălzirea și răcirea locuinței tale

Termenul „eco-friendly" sau „prietenos cu mediul" se referă la produsele, serviciile sau practicile care fie nu produc poluare, fie reduc impactul negativ asupra mediului. În...

FIFA s-a răzgândit! Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026 va avea loc în Zurich, cu reprezentanți ai federațiilor

FIFA a decis să modifice formatul tragerii la sorți pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2026, mutând evenimentul de la o procedură online la o...

Salariile în România: IT-ul conduce, hotelurile rămân la coada clasamentului

Domeniul IT și comunicații continuă să fie cel mai bine plătit sector din România, cu un salariu mediu brut de 14.904 lei în octombrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă