Pentru că, indiferent câte povești de călătorie din România sau din alte părți ale lumii ai citit, despre exact aceleași locuri, din „Curcubeie“ afli altele, și altele, și altele… Și, mai ales, acum le afli din perspectiva omului care „în tinerețe avusese ambiția să devină un «om complet» al Renașterii, asemenea lui Pico della Mirandola. În ciuda rezervelor sale, a ajuns exact așa“, după cum îl descrie cel care l-a cunoscut bine, Patrick Leigh Fermor.
Matila Ghyka, autorul acestor memorii, merge pe firul anilor undeva de pe la 1890 și până prin 1950, entuziasmat sau cu nostalgie, ironic sau autoironic, cu umorul delicat al aristocratului adevărat, detaliind sau amintind doar unele întâmplări, dar mereu cu detașarea omului de lume, fără îndârjire, surprinzând cu luciditate fenomenele sociale, politice și morale ale epocii.
Matila Costiescu Ghyka, ofițer de marină, diplomat, estetician, scriitor, matematician, inginer și istoric român, provine din familia cu același nume care a dat Moldovei și Țării Românești zece domnitori. Cel din urmă principe al Moldovei înainte de unirea cu Țara Românească a fost străbunicul lui Matila Ghyka.
Moldova tihnei aristocratice
Matila deapănă în „Curcubeie“ povestea unei vieți care l-a purtat din Moldova copilăriei sfârșitului de secol XIX prin întreaga Europă, dar și prin Martinica, Senegal, Persia, Statele Unite ale Americii, Japonia și China. Deși a fost un spirit universal, neaparținând unui loc anume, Matila Ghyka revine iar și iar în amintirile sale în locul de baștină. „Pe de altă parte, am încercat să evoc aici o țară, fazele istoriei sociale, pur și simplu ale istoriei unei țări despărțite azi de Occident printr-o negură de nepătruns. Această țară, care a rupt legăturile cu trecutul ei și al cărei viitor e imprevizibil pentru moment, e țara mea natală, această Românie așezată, în spațiu, între Europa Centrală și Balcani și, în timp, între războaiele lui Traian și ultima conflagrație. Ca istorie, ca frumusețe a peisajului, ca amestec și evoluție etnică, e una dintre cele mai interesante țări ale acestei Europe cu un viitor, la altă scară, deopotrivă întunecat de norii prezentului“, scria autorul în deschiderea cărții, la publicarea ei inițială, în 1956, la editura La Colombe din Paris.
„Iașii, înconjurați de dealuri, unele împădurite, altele întunecate și golașe, asemănătoare celor din Basarabia învecinată, sunt, ca poziție, unul dintre cele mai plăcute orășele ce se pot imagina; pe atunci avea cam 60.000 de locuitori și, copil fiind, farmecul lui mă încânta. Îmi iubeam orașul natal, eleganța verticală (de influență georgiano-armeană) a numeroaselor lui biserici și frumusețea desuetă a caselor cu fațadă paladiană sau de un stil rustic pe care l-aș numi Pavel I – moldovenesc, ce împodobeau aleea mare din Copou“, descrie autorul orașul în care și-a petrecut copilăria.
Un București încă Second Empire
Amintirile lui Ghyka, periplul lui pe toate meridianele lumii sunt mereu punctate de călătoriile acasă, în România. Pentru atmosfera moldovenească, lenevoasă și aristocratică, prietenoasă și primitoare, cu toate călătoriile de mai târziu, avataruri sau exiluri, autorul a nutrit o afectuoasă și ușor confucianistă înclinație.
„Această societate ieșeană era destul de cultivată (mai ales femeile), capacitățile și curiozitatea sa intelectuală fiind stimulate de aportul greco-bizantin (…); iar ieșencele aveau, desigur, mult din acest farmec bizantin, devenit farmec moldovean, la care se adaugă elementul slav ieșit din înrudirile rusești și poloneze.“
Făcând referire la familiile din Moldova copilăriei sale, Matila Ghyka spune că „femeile erau, din motive misterioase (poate religia?), sub raport sufletesc și adesea al culturii la un nivel superior bărbaților“, observații de acest gen apărând nu arareori în descrierea unor personaje feminine întâlnite de-a lungul vieții lui.
O viață care trece de la tihna Moldovei sfârșitului de secol XIX la perioada de studii din Franța, cea a devenirii lui ca ofițer de marină, presărată cu vacanțe în București, „un București încă Second Empire“, creionarea portretelor unor personaje importante ale epocii ori descrierea călătoriei în Martinica. Toate punctate cu observații filosofice, istorice, științifice ori literare importante pentru imaginea acelui timp.
Traversând oceanele lumii
Foarte cuprinzătoare este și prezentarea societății americane de început de secol XX, pe care autorul o testează fără a-și declina identitatea și unde muncește pornind de jos, cu o ascendență specifică „ținutului tuturor posibilităților“. Din America autorul poposește în Japonia, „cu un popor, de altfel singurul, pentru care estetica juca rolul primordial“. „Japonia e singura țară care a reușit să dea prostituției o aură de frumusețe“ ori „Cred că Japonia (poate doar cu excepția Chinei) e singura țară din lume unde țăranii sau pescarii se opresc să admire un apus de soare“ sunt doar câteva dintre frazele prin care își exprimă admirația pentru trăsăturile acestui popor. Iar odată ajuns în Hong Kong, specifică: „Socot că bucătăria românească, preluând cele mai bune feluri din bucătăria poloneză, ungurească, grecească și turcească, îi e superioară“.
Euforia de dinainte de război
Perioada „anilor nebuni“ de dinaintea Primului Război Mondial îi prilejuiește autorului, intrat deja în diplomație, nu numai o minunată evocare a epocii, „o atmosferă extraordinară de bucurie, de cheltuieli nebunești, euforie amețitoare“, în care viața se trăia de parcă ar fi fost ultima zi, ci și sintetice, dar extrem de elocvente portrete ale unor personalități române cu rol important în Unirea din 1918.
O perioadă care, așa cum citează un personaj, „Asta nu poate dura!“, prima conflagrație mondială spulberând repede „concepția încă romantică despre război“, în care, deși avea calitatea de diplomat, Matila Ghyka participă.
Apar aici nu numai considerente istorice relevante, dar și unul dintre cele mai frumoase portrete făcute ostașilor români și femeilor române care au participat la război. Și ține să redea „părerea dușmanului“, a unui comandant în Regimentul german 333 de infanterie: „Ar însemna să umilim și să dezonorăm memoria soldaților noștri căzuți la Mărășești dacă nu am recunoaște că românii s-au luptat ca leii… Românii au perfectă dreptate să se considere învingători la Mărășești, cu toate pierderile lor îngrozitoare în oameni și materiale. Și când Mărășeștii sunt numiți mama Frontului Oriental, cred că acest elogiu nu cuprinde tot adevărul“.
Memoriile lui Matila Ghyka sunt nu numai un bun prilej de a face o călătorie prin istoria unei perioade, a României și a Europei în special, dar și să citim cu o mare plăcere despre dezbateri literare și științifice, pentru ca apoi să cunoaștem personajele seducătoare ale saloanelor mondene, femei și bărbați fascinanți dintr-o lume care, se pare, a pierit.
Matila Ghyka, prieten cu Paul Valéry, Léon-Paul Fargue, Antoine de Saint-Exupéry, Paul Morand, Lucien Fabre sau Salvator Dali, s-a stins din viață în 1965, în Marea Britanie.
