„Jienii“ şi „Anul Nou“ sunt două datini apărute prin punerea în scenă a piesei „Jianul, căpitan de hoţi”, scrisă pe la 1850 de Matei Millo şi -I. Anestin.
De la Ajunul Crăciunului la Anul Nou, în satele Moldovei, are loc o adevărată stagiune de teatru folcloric. Printre datinile şi obiceiurile cu care localnicii întâmpină noul an se remarcă scenele rituale din „Jocul Ursului”, „Nunta” şi „Pădureţul”, din Bucovina, precum şi „Anul Nou” şi „Jienii” sau „Haiducii”, din sudul Moldovei.
Conceptul de „teatru popular” cuprinde producţii dramatice populare precum jocurile cu măşti, teatrul de haiduci şi teatrul cu subiecte istorice. Cele mai vechi jocuri cu măşti datează din vremea tracilor de la nordul Dunării, care sărbătoreau prin astfel de ritualuri solstiţiul de iarnă şi echinocţiile de primăvară şi de toamnă.
Creştinismul a încercat să combată jocurile cu măşti şi travestirile, interzicându-le încă de la Sinodul al VI-lea de la Constantinopol, din anul 692, dar, cu timpul, o parte din obiceiurile creştine au fost contaminate de ritualuri precreştine. Tematica jocurilor cu măşti a evoluat de la faza ritual-spectaculară spre spectacolul axat spre creaţia mimo-dramatică şi apoi spre cea fono-dramatică.
„Capra”, cel mai răspândit joc de Anul Nou
„Capra”, sau „Țurca” ori „Brezaia”, este jocul cu cea mai mare pondere în cadrul spectacolelor cu măşti ale Anului Nou, fiind întâlnit pe tot cuprinsul ţării, dar în special în Moldova, unde e mai frecvent întâlnit şi are o mai mare varietate tipologică. De regulă, spectacolul cuprinde o parte introductivă, în care se schiţează portretul măştii, urmată de moartea aparentă a animalului şi reînvierea acestuia prin descântecul „Blojului”, numit în funcţie de zonă şi „Moşul”, „Ciobanul” sau „Urâtul”.
„Capra” a exercitat o puternică influenţă asupra tuturor jocurilor cu măşti. De la formele cele mai simple, cu două-trei personaje, jocurile cu măşti au evoluat spre forme mai complexe, de grup. Denumirile grupurilor de colindători provin de la măştile în jurul cărora se constituie alaiurile, „Capra”, „Căiuţii”, „Ursarii”, „Arnăuţii” sau „Damele”.
De la „Jocul Urșilor” la „Jocul Căiuților” și „Plugușor”
În comuna suceveană Valea Moldovei, copiii şi adolescenţii colindă cu clopoţelul, buhaiul şi cu capra, iar tinerii – cu ursul şi plugul. Cel mai iubit este dansul ursului. Tinerii din alai se îmbracă în cojoace întoarse pe dos, iar pe faţă poartă măşti imitând capul de urs.
Cei din alaiul „Jocul Ursului” sunt însoţiţi de toboşari şi de muzicanţi. Conducătorul lor este ,,Ursarul”, cel care ţine în mână un ciomag şi ,,cântă” strigările pe ritmul cărora joacă „urşii” şi „puii” lor. „Urşii” execută mai multe mişcări rituale, se urcă pe ciomag, se tăvălesc, se prefac că sunt fără viaţă, se ridică şi se prind în horă, imitând mormăitul şi paşii legănaţi şi sacadaţi ai masivelor animale, izbind puternic pământul cu tălpile.
În Bucovina, dar şi spre sudul Moldovei, sunt tradiţionale şi „Dansul miresei”, „Jocul Căiuţilor” şi cetele de urători cu plugul tras de boi, care au în componenţă tineri îmbrăcaţi în blană de urs, toţi fiind comandaţi de un „Căpitan”. În sudul Moldovei, este mai răspândită tradiţia „Pluguşorului”, ceata cu zurgălăi, buhai şi bici, neavând o costumaţie tradițională, ca în Bucovina.
„Jienii“, o datină adaptată după o piesă a lui Matei Millo
În sudul Moldovei, în zona Vasluiului și Galațiului, printre datinile acestei perioade se află și „Haiducii”, care mai e numită și „Jienii”, şi „Anul Nou”, două piese de teatru popular în care se remarcă varietatea elementelor coregrafice şi muzicale exersate pe tradiţii legate de obiceiurile Sărbătorilor de Iarnă.
Personajele din alaiul „Anul Nou” sunt „Căpitanul”, „Haiducul”, „Jianul”, „Vânătorul”, „Jidanul”, „Moşneagul”, „Anul Nou”, „Sortalina” şi „Harapul”. În „Haiducii”, personajele sunt parţial aceleaşi, „Căpitanul”, „Haiducul”, „Jianul”, „Vânătorul”, „Moşneagul”, „Anul Nou” şi „Sortalina”, lor adăugându-li-se „Anul Vechi”.
Aceste alaiuri sunt remar-cabile prin costumaţia auten-tică, măştile şi recuzita străveche. La originea celor două obiceiuri, „Haiducii” şi „Anul Nou”, este piesa „Jianul, căpitan de hoţi”, scrisă pe la 1850 de Matei Millo şi I. Anestin, piesă al cărei personaj principal este haiducul Iancu Jianu.
Piesa fusese jucată în turnee prin localităţile din Moldova şi a câştigat o mare notorietate printre spectatorii din oraşe şi târguri, devenind celebră şi pentru intelectualitatea de la sate. S-a întâmplat ca un spectator impresionat de spectacol să pună în scenă, în satul lui, piesa lui Matei Millo, într-o viziune proprie.
Iar această viziune locală a intrat în folclor. Interesant este că, deşi în cele două obiceiuri este vorba despre haiducul Iancu Jianul din Oltenia, piesa „Haiducii” este specifică folclorului din sudul Moldovei, în special în judeţele Vaslui şi Galaţi, unde obiceiul este numit „Jienii”.
