Cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traduceri (FILIT) din Iaşi și-a închis porțile pe 30 octombrie. În pofida greutăților întâmpinate de organizatori, evenimentul a existat și în acest an prin încăpățânarea, munca și entuziasmul celor care cred în importanța unei astfel de manifestări culturale. Care au fost și de această dată multe și intense.
Iașiul a fost împânzit, săptămâna trecută, de „omulețul“ FILIT care anunța evenimentele ce se desfășurau peste tot în oraș. Iar prezența voluntarilor, liceeni sau studenți, în ținuta lor de un verde puternic, era extrem de vizibilă.
După primele două zile, aveai senzația că Festivalului Internațional de Literatură și Traduceri s-a născut firesc la Iași, că numai filonul cultural de aici îi putea da naștere, festivalului revenindu-i meritul de a arăta încă o dată, dacă mai era nevoie, efervescența și profunzimea culturii românești din acest oraș încărcat de istorie.
Întâlnirile scriitorilor cu liceeni ieșeni, o inițiativă FILIT mulată pe un club de lectură existent de ceva ani, Logos, au constituit o surpriză plăcută, cu săli pline și multe întrebări ridicate de tineri. Toate dezbaterile, fie că au fost în licee, în librării, la Universitate, la Biblioteca Centrală Universitară, la Muzeul Literaturii, au avut săli pline. „Seara povestitorilor“, „Cui îi pasă de proza scurtă?“, „Istoria ca ficțiune“, dezbaterile „Dacia literară“, masa rotundă „Europa scriitorilor și a jurnaliștilor“, „Întâlnirile Alecart“, întâlnirile cu scriitori și traducători români și străini, cu întrebări puse pe parcursul discuției sau adunate la final din public, au fost vii, amuzante, fără niciun moment de tăcere jenant.
Am plecat de la FILIT, nu înainte de a aduna câteva impresii ale participanților, cu dorința de a reveni la multe alte ediții și cu convingerea că festivalul și capitala Moldovei se potențează reciproc și fac o echipă minunată.
Doina Jela, scriitoare, traducătoare:
„După ce afli câte ceva despre efervescența culturală a Iașului, care nu datează de azi-de ieri, FILIT-ul de anul acesta, la care a fost un privilegiu să particip, nu ți se mai pare inexplicabil. Dar de uimit tot te uimește. Sigur că este un merit al organizatorilor, dar humusul tradiției din care crește el și care-i obligă să fie la înălțime și dacă se poate de fiecare dată cu un pic mai sus, coagularea asta a forțelor, spre deosebire de fărâmițarea din alte locuri, te fac invidios și melancolic si până la urmă foarte recunoscător. Sălile pline de elevi care citesc, revistele lor, profesorii lor în emulație, convingerea cu care fac ceea ce fac de parcă s-ar prezenta la un examen din a cărui comisie fac parte Maiorescu, Dosoftei, Kogălniceanu, Ibrăileanu și celelalte statui ale locului, iar comisia ar fi prezidată de însuși Eminescu, m-au umplut de admirație, ce să mai spun? În rest, despre program și evenimente, expoziții și sala plină a Teatrului Național, sper să se umple presa, atâta câtă mai e…“
Alex Tocilescu, scriitor:
„M-am întors de la FILIT Iași nu doar impresionat, ci de-a dreptul smerit; știam că Iașiul are scriitori cel puțin la fel de buni ca Bucureștiul, dar am văzut acum că are și un public de literatură cel puțin la fel de mișto. Mi se pare incredibil că o mână de oameni pot pune pe picioare un festival atât de mare (în ciuda obstacolelor birocratice pe care România i le azvârle în cale cu nepăsare) – și la fel de incredibil mi se pare că există atât de mulți voluntari tineri și faini și prietenoși și curioși și entuziaști, care mi-au arătat că snobismul cultural al Bucureștiului (pe care și eu îl afișez probabil uneori) nu se bazează pe absolut nimic.“
Literatura joacă un rol mult diminuat față de cel performat înainte de 1989
„FILIT și-a dobândit un renume printre manifestările literare naționale și încearcă să-l păstreze în ciuda vicisitudinilor tipice pentru orice inițiativă culturală în România. Literatura joacă un rol mult diminuat față de cel performat înainte de 1989 și dincolo de explicațiile firești care fac referire la contexte, condiționări, spirit al timpului, realizăm că este prea puțin, că acest dezinteres ia temperatura societății în care trăim și dă o măsură a blocajelor cu care ne confruntăm. De aceea un festival care pune literatura pe primul plan este mai mult decât benefic, este necesar, se integrează într-o strategie de reconstrucție a țesutului cultural necrozat al societății românești. Am participat la Seara Goncourt, mai precis la dialogul cu Jean Rouaud, laureat al premiului Goncourt pentru roman, și Nicolas Cavailles, laureat al premiului Goncourt pentru nuvelă, traducător din Cioran și un connaisseur al operei acestuia, cel care a îngrijit ediţia monumentală a operei lui Cioran în colecţia Bibliothèque de la Pléiade a prestigioasei edituri Gallimard.
Mi s-a părut interesant felul în care Jean Rouaud a abordat tema romanului, mai precis rolul romanului în cadrul literaturii franceze. Scriitorul califica perioada cuprinsă cu aproximație între anii ’40 și anii ’80 în Franța, cea a triumfului structuralismului, telquelismului, noului roman drept una care a decuplat Franța de la statutul de hegemon cultural european. În opinia lui Rouaud acest fapt a ținut de evacuarea poveștii (histoire) din roman și înlocuirea cu o scriitură unde numai fraza în sine contează, unde noțiunile de autor sau de personaj sau de intrigă devin auxiliare. Numai ceea ce fraza poate spune contează, dar nu despre un referent anume, ci despre ea însăși, fapt echivalent cu castrarea romanului de ceea ce-i conferă forța, și anume, spiritul poveștii care dă un sens lumii în care ne aflăm. În momentul apariției romanului sud-american care acordă un rol central poveștii, uneori chiar în forma ei fondatoare, arhaică și anume mitul, romanul francez exila povestea într-un limb al inutilului, al secundarului. Reinjectarea cu poveste a romanului, este de părere Rouaud, constituie pentru cultura franceză o reparație care însă vine cumva prea târziu.
Nicolas Cavailles mi s-a părut de o modestie rar întâlnită, cu o arie de preocupări extinsă de la Cioran la bandă desenată, un fin cunoscător al câmpului literar. Mi-aș fi dorit ca discuția să alunce și spre analiza raportului dintre nuvelă/povestire și roman, a fost prea puțin și cumva lucrurile au depins de excelentul moderator, Pascal Jourdana. Într-un fel, mi-aș dori ca aceste dezbateri să aibă loc și în literatura română, să aibă mizanscena potrivită, să aibă șansa să-și câștige publicul și să și-l educe.
Junkfood-ul intelectual substanțial stipendiat care se reversă din benele de gunoi ale televiziunilor face un contrast trist cu efortul real și leal de a edifica un eșafodaj cultural. În ce mă privește, întâlnirea cu elevii unuia dintre cele mai prestigioase licee din Iași, Liceul «Mihai Eminescu», a fost minunată și grație organizatorilor, prof. Mihaela Apetroaie și prof. dr. Costina Creiță, excelente gazde. Am mers în acest liceu alături de Doina Jela, al cărei roman «Villa Margareta» apărut la editura Polirom în acest an merită toată atenția și căreia i-am putut organiza prin intermediul USR, Filiala Dobrogea, o lansare la Facultatea de Litere din Constanța. Mă simt foarte apropiat de acest public tânăr, inteligent, educat, cu un interes viu pentru literatură și mă îndatorează atenția acestor tineri. Mi se pare o inițiativă excelentă a organizatorilor de a îi pune în contact pe scriitori cu acest public care se formează acum. Am primit întrebări inteligente, am fost atent la felul în care curiozitatea lor transformă cartea în spațiu al experienței și la felul în care gândesc posibilitatea de a deveni la rândul lor scriitori.
Mi-a plăcut să-i ascult și pe cei doi fotoreporteri
Sunt minunate aceste generații de tineri față de care simt o mare prietenie și apreciez devotamentul și dedicația profesorilor care-i formează. Celălalt eveniment în care am fost implicat direct a fost organizat de doi dintre cei mai buni profesori din Iași, Nicoleta Munteanu și Emil Munteanu, soț și soție, pe care-i cunosc de pe vremea când mergeam cu proiectul meu de la IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc), «Caravana cinematografică», în liceele ieșene. Emil Munteanu coordonează cea mai bună revistă realizată cu liceeni, dar la un nivel care face din ea o revistă culturală de o deplină maturitate, este vorba de revista «Alecart».
Mă întreb cum sunt prețuiți în Iași acești doi profesori excepționali pe care i-aș oferi drept exemplu oricui ar dori să aibă un model? În cadrul evenimentului, am ținut o conferință la Teatrul Fix pentru elevii sosiți acolo, o conferință despre poezie, mai precis despre lărgirea cadrului de percepție a poeticului, conferință care a integrat și o mică discuție despre poezia lui Bob Dylan având ca fundal filmul lui John N. Smith, «Dangerous Minds » (1995), în al cărui soundtrack au intrat și lyricsurile lui Bob Dylan și Dylan Thomas. Am fost convins să o public în următorul număr al revistei Alecart. Mi-a plăcut să-i ascult și pe cei doi fotoreporteri, Cosmin Bumbuț și Elena Stancu, cu proiectul lor «Teleleu» și să văd și fragmente din lumile sublunare explorate de ei, familii rome, pușcăriași, persoane cu handicap etc..
O serie de evenimente s-au suprapus, ori s-au aflat în proximitate astfel că am ratat să-l ascult pe Dan C. Mihăilescu, spre exemplu, cu discursul său savuros și inteligent în dialog cu Ciprian Măceșaru. Poate că aici ar trebui schimbat ceva, ofertele FILIT-ului fiind foarte atractive nu numai pentru publicul ieșean, ci și pentru scriitorii veniți la festival și pentru oricine ar dori să urmărească acest eveniment. Le mulțumesc organizatorilor pentru faptul de a fi fost invitat, romancierului Dan Lungu, directorul acestui festival și lui Florin Lăzărescu, un alt romancier foarte bun, și un scenarist deja consacrat, de care mă leagă foarte multe. Este meritul lor de a fi ținut pe linia de plutire FILIT cu toate dificultățile întâmpinate.“ (Angelo Mitchievici, scriitor și profesor la Universitatea Ovidius din Constanța)
