1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInternaționalNouă candidate la Oscarul pentru cel mai bun film străin, proiectate la...

Nouă candidate la Oscarul pentru cel mai bun film străin, proiectate la București

Nouă dintre filmele propuse la Oscarul pentru cel mai bun film străin pe 2015 vor fi putea fi văzute, la București, între 9 şi 15 ianuarie, la Cinema Studio din Capitală. Proiecțiile sunt programate cu o săptămână înainte de anunţarea nominalizărilor la cea de-a 87-a ediţie a trofeelor Academiei americane.

Cele nouă titluri au fost propuse la premiile Oscar de România, Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Turcia, Polonia, Italia, Belgia şi Canada. Spectatorii au astfel ocazia să vadă două dintre peliculele aflate deja pe lista scurtă de nominalizări la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin – "Leviathan", de Andrei Zviaghinţev, şi "Ida", de Pawel Pawlikowski, potrivit Mediafax.

Din Canada vine, în avanpremieră în România, "Mommy", noul lungmetraj al lui Xavier Dolan, distins cu premiul juriului la Fesivalul de la Cannes 2014 şi nominalizat la categoria "cel mai bun film străin" la Independent Spirit Awards şi Satellite Awards. O mamă singură este pusă în faţa provocării de a-şi creşte fiul adolescent diagnosticat cu ADHD, adesea agresiv şi problematic. Alinarea vine de la misterioasa lor vecină, a cărei prezenţă pare benefică pentru el. Însă relaţia lor ia o turnură cu totul neaşteptată. Filmul va rula în premieră pe 9 ianuarie, de la 19.30, la Cinema Studio, şi va fi distribuit în România de Independenţa Film.

O altă premieră în România este "Human Capital/ Il Capitale umano", de Paolo Virzi, alegerea Italiei pentru premiile Oscar. Adaptare a romanului omonim al lui Stephen Amidon, lungmetrajul a câştigat şapte trofee la gala David di Donatello – Oscarurile italiene -, inclusiv premiul pentru cel mai bun film.

În avanpremieră va fi proiectat şi "Leviathan", de Andrei Zviaghinţev, propus de Rusia la premiile Oscar şi nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin. "Leviathan", premiat pentru scenariu la Festivalul de la Cannes, nu poate fi vizionat de spectatorii cu vârsta sub 18 ani în Rusia, din cauza unei legi care interzice înjurăturile în spaţiul public. Filmul va fi distribuit în cinematografele româneşti de Voodoo Films, din februarie 2015. La proiecţiile de la Cinema Studio vor fi valabile flyerele cu discount de 20% din preţul biletului.

O nominalizare la Globul de Aur a obţinut şi "Ida", drama alb-negru, puternic stilizată, regizată de Pawel Pawlikowski. Propunerea Poloniei la Oscar este şi marele câştigător al premiilor Academiei de Film Europene (EFA) pe 2014.

Unul dintre cele mai bune filme ale anului este "Winter Sleep", de Nuri Bilge Ceylan, propus de Turcia şi premiat cu Palme d'Or la Cannes.

Din partea Belgiei, a concurat la premiile Oscar noua producţie marca Jean-Pierre şi Luc Dardenne, "Două zile, o noapte/ Deux jours, une nuit", cu Marion Cotillard pe afiş.

De asemenea, Ungaria a propus "Oraşul câinilor/ White God", de Kornél Mundruczó, despre o "apocalipsă" a câinilor fără stăpân în Budapesta.

Spectatorii pot (re)vedea în ianuarie, la Cinema Studio, şi propunerea României la Oscar, "Câinele japonez", de Tudor Cristian Jurgiu, cu Victor Rebengiuc în rolul principal, precum şi pe cea a Republicii Moldova, "La limita de jos a cerului", de Igor Cobileanski.

Evenimentul iniţiat de Voodoo Films este realizat cu sprijinul distribuitorilor Independenţa Film, Parada Film, Asociaţia Macondo, Clorofilm, Saga Film şi al Uniunii Cineaştilor din România (UCIN).

"Leviathan", "Winter Sleep", "Două zile, o noapte/ Deux jours, une nuit" şi "Oraşul câinilor/ White God" au fost prezentate în premieră în România la evenimentul Les Films de Cannes à Bucarest.

Cele mai citite

Avertizare de avalanșe în mai multe masive montane din România

Meteorologii emit o avertizare de risc însemnat de avalanșe, de gradul 3 pe o scară de 5, pentru zonele situate la altitudini de peste...

Zi plină pentru salvamontiști: 88 de apeluri de urgență și aproape 100 de persoane salvate

Dispeceratul Național Salvamont a raportat vineri dimineață că, în ultimele 24 de ore, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 88 de situații de...

Republica Moldova aprobă o strategie de apărare pe zece ani: Accent pe securitate și integrarea în UE

Parlamentul Republicii Moldova, dominat de aleşi pro-occidentali, a adoptat joi o strategie de apărare pentru următorii zece ani. Documentul prevede creșterea cheltuielilor pentru apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă