15 ianuarie. Nu întâmplător Ziua Culturii Naţionale coincide cu ziua în care îl celebrăm pe Mihai Eminescu. Este şi o zi de reflecţie asupra culturii române şi a proiectelor culturale. La 166 de ani de la naşterea poetului naţional, azi, Cătălin Ştefănescu ne invită să aniversăm Ziua Culturii Naţionale alături de câteva personalităţi ale culturii româneşti actuale: Lucian Boia, Dan C. Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Both şi Marius Manole. Dezbaterea poate fi urmărită de la 21.10, la TVR 1 şi TVR HD.
Pe Eminescu îl cităm cu orice ocazie. Dar oare îl mai şi citim? De la această întrebare porneşte discuţia pe care Cătălin Ştefănescu o propune invitaţilor săi în studio, Lucian Boia, Dan C. Mihăilescu şi Horia-Roman Patapievici, precum şi Ioanei Both, într-un material filmat. În mână cu volumul „Mihai Eminescu, românul absolut. Facerea şi desfacerea unui mit”, semnat de profesorul Lucian Boia, volum despre care afirmă că ar trebui studiat în şcoală, Cătălin Ştefănescu ne propune să aflăm şi care este opinia tinerilor despre poetul naţional. Aceştia sunt, de altfel, şi spectatorii pe care realizatorul TVR îşi doreşte să-i apropie de poezia eminesciană, prin dezbaterea Ziua Culturii Naţionale. Iar faptul că în studio se află invitaţi din elita culturală românească, şi nu studenţi sau elevi este argumentat de Cătălin Ştefănescu: invitaţii săi se numără printre cei care se ocupă cu redarea lui Eminescu spaţiului public, „este meseria şi datoria lor”.
Dezbaterea moderată de Cătălin Ştefănescu este îmbogăţită cu momente de recitare a poeziei lui Eminescu de către actorul Marius Manole, care alege atât fragmente ce se află pe buzele oricărui român, cât şi poezii mai puţin cunoscute. Şi tot atunci, telespectatorii vor revedea imagini din documentarul „Mihai Eminescu”, realizat de Camelia Robe şi prezentat de Andrei Gheorghe, în cadrul proiectului-eveniment al Televiziunii Române „Mari Români”.
Ziua Culturii Naţionale continuă la TVR 1, de la ora 22.10, cu filmul „Un bulgăre de humă“ (România, 1989), în regia lui Nicolae Mărgineanu şi avându-i în rolurile principale pe Dorel Vişan şi Adrian Pintea. Filmul este povestea lui Ion Creangă, scriitorul care a reuşit să impresioneze generaţii întregi cu basmele şi povestirile sale.
Continuând un har moştenit de la strămoşii săi, Creangă consideră poveştile lui drept simple surse de amuzament, fără profunzime. Mihai Eminescu este cel care încearcă să-l convingă de talentul său deosebit. Poetul, la rândul lui, are alte probleme, fiind implicat într-o imposibilă poveste de dragoste cu Veronica Micle…
„La porţile ceriului“
Tot astăzi, 15 ianuarie, de la ora 19.00, TVR 2 transmite în direct de la Ateneul Român spectacolul de muzică tradiţională şi poezie „La porţile ceriului”, susţinut cu ocazia Zilei Culturii Naţionale. Evenimentul, prezentat de Cătălin Sava, este organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu” şi TVR şi îi are ca protagonişti pe Grigore Leşe împreună cu invitaţii săi.
Printre aceştia se numără actorul Ion Grosu, care va recita versuri din opera lui Mihai Eminescu, Zamfira Mureşan (Ţara Lăpuşului, Maramureş), Mihai Moldovan (Valea Idicelului, Mureş), grupul de aromâni din Cogealac, Constanţa (Dumitru Zogu, Nicolae Zogu, Mihai Gherase, Giogi Vasile), lăutari din sudul Olteniei (Toni Căldăraru din Băbiciu, Titi Burcea din Băduleasa, Emil Zamfir din Corabia) şi un grup vocal-instrumental din Maramureşul Voievodal (Ioachim Făt, Ioan Pop, Grigore Chira).
„Întotdeauna m-am întrebat: oare cum s-o fi cântat mai demult în satele româneşti? Cum era muzica în zonele tributare oieritului, cum erau lăutarii şi ce reprezentau ei pentru comunitate? Ce a mai rămas din această muzică? Răspunsul mi-a venit după mulţi ani, urmărind fenomenul din aproape în aproape, cunoscând oameni, stând de vorbă cu lăutarii, ascultându-i la ei acasă. Pentru concertul acesta am făcut o selecţie din tot ce am întâlnit mai reprezentativ pe teren în timpul filmărilor seriei de televiziune «La porţile ceriului». Împreună cu ei vom putea arăta lumii că în satele noastre încă se cântă ca acum mai bine de o sută de ani”, declară Grigore Leşe.
Tineri poeţi
Şi TVR 3 marchează „Ziua Culturii Naţionale” prin ediţii speciale. De la ora 17.00, astăzi, TVR Târgu Mureş ne propune să cunoaştem „Tineri poeţi”, în cadrul emisiunii „Oraşul în direct”. Împreună cu Roxana Cotruş, o tânără poetă debutantă, şi Adrian Giurgea, jurnalist, director al revistei literare LitArt şi al editurii cu acelaşi nume, vom discuta despre poezia de astăzi, despre tendinţe în poezia modernă, dar şi despre un proiect referitor la reînfiinţarea cenaclurilor literare.
Iar de la ora 18.00, TVR 3 ne invită să îl urmărim pe actorul Emil Boroghină într-o ediţie specială a emisiunii „Cap de afiş”, realizată la TVR Craiova. Spectacolul „Recitindu-l pe Eminescu”, prezentat de Emil Boroghină, se doreşte o pledoarie pentru întoarcerea la Poezie. Fără decoruri, cu un joc de lumini captivant, simplu şi o coloană sonoră adecvată, recitalul este o călătorie printre cele mai cunoscute versuri şi poeme eminesciene, printre care „O, rămâi”, „Venere şi Madonă”, „Epigonii”, „Dormi”, „Atât de fragedă…”, „Departe sunt de tine”, „Glossa” sau „Memento mori”. Spectacolul „Recitindu-l pe Eminescu” a fost prezentat la New York, Montreal şi Beijing.
TVR Internaţional celebrează Ziua Culturii Naţionale programând pe tot parcursul zilei de azi mai multe momente poetice din creaţia eminesciană. Seara, românii vor putea să se conecteze la sărbătoarea naţională urmărind, în direct, la TVRi, dar şi la TVR Moldova, de la ora 19.00, transmisiunea TVR 2 de la Ateneul Român şi de la ora 21.10 talk-show-ul de la TVR 1.