1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInternaționalFilme Sony, pe Netflix

Filme Sony, pe Netflix

Portalul Netflix va difuza filme de animaţie produse de studiourile de cinema Sony, care vor putea fi vizionate de abonaţii din SUA ai platformei online, informează AFP, citată de Mediafax. Acordul dintre Netflix şi Sony Pictures Television este unul multianual şi este limitat la piaţa americană, a declarat un purtător de cuvânt al platformei Netflix.

Potrivit acestui acord, Netflix va difuza în acest an filme precum „Stă să plouă cu chiftele 2/ Cloudy with a Chance of Meatballs 2” şi „Ştrumpfii/ The Smurfs 2”. Netflix s-a orientat în ultima vreme spre dezvoltarea ofertei sale de conţinut pentru copii, fapt pentru care a încheiat înţelegeri şi cu alte studiouri specializate în producţia de animaţii, respectiv Dreamworks (care a adus pe piaţă pelicule precum "Shrek", "Madagascar" şi "Kung Fu Panda") şi Disney.

Netflix şi-a lansat primul serviciu de streaming video în 2007, în Statele Unite, însă compania a cunoscut o creştere explozivă în ultimii ani, devenind unul dintre cele mai importante site-uri video online din lume: are deja în prezent peste 48 de milioane de abonaţi în peste 40 de ţări. Site-ul este prezent deja în America Latină şi a investit foarte mult în ultimii ani în Europa, unde s-a lansat în 2012, în Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia, iar apoi, în 2013, în Olanda.

Platforma americană, care dispune de un catalog impresionant de seriale TV, dar produce şi programe originale, precum serialul politic "House of Cards", va pătrunde în acest an pe piaţa francofonă şi pe cea de limbă germană, urmând să se lanseze în Franţa, Belgia, Elveţia, Germania, Luxemburg şi Austria.

Netflix a devenit în 2013 prima companie exclusiv online care a fost recompensată la gala premiilor Primetime Emmy, cele mai prestigioase trofee decernate în domeniul producţiei de televiziune. Pătrunderea platformei Netflix în domeniul conţinuturilor originale şi popularitatea de care se bucură serialele sale, precum "House of Cards" şi "Orange is the New Black", au remodelat industria televiziunii şi felul în care consumatorii privesc producţii de divertisment.

Cele mai citite

2024, anul căldurii extreme și al dezastrelor naturale: Cum a afectat încălzirea globală lumea

În 2024, încălzirea globală a generat condiții meteorologice extreme în întreaga lume, de la valuri de căldură insuportabile până la inundații devastatoare și cicloni...

Accizele la carburanți cresc de la 1 ianuarie: Prețurile la benzină și motorină vor fi mai mari

Șoferii vor plăti mai mult pentru carburanți începând cu prima zi a anului, iar scumpirile ar putea continua în 2025. De la 1 ianuarie 2025,...

Președintele Germaniei dizolvă parlamentul și declanșează alegeri anticipate

Decizia vine după prăbușirea coaliției guvernamentale conduse de Olaf Scholz, iar alegerile vor avea loc pe 23 februarie 2025. Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a anunțat...
Ultima oră
Pe aceeași temă