6 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăInternaționalContinuări ale unor pelicule apreciate de fani. Trainspotting 2 și Star...

Continuări ale unor pelicule apreciate de fani. Trainspotting 2 și Star Trek 4

Nici nu s-a lansat bine cea de-a treia parte a adaptării pentru marele ecran a serialului „Star Trek“, că producătorii anunţă deja al patrulea film din serie. Cu ceva mai multă întârziere, de peste 20 de ani, producătorii filmului „Trainspotting“ anunță și ei că urmează o a doua parte.

Paramount Pictures a anunţat luni că echipajul navei Enterprise va porni într-o nouă aventură spaţială în a patra parte a seriei „Star Trek“, de data aceasta cu revenirea la bord a lui Chris Hemsworth, relatează EFE.

Hemsworth, care a jucat în prima parte (2009), interpretând rolul tatălui căpitanului Kirk (Chris Pine) în scene retrospective, revine în partea a patra în acelaşi rol.

Drumul căpitanului Kirk se va încrucişa cu acela al unui bărbat pe care nu a avut ocazia să-l cunoască, dar a cărui moştenire îl obsedează din ziua în care s-a născut, acesta fiind propriul tată, George Kirk.  Este povestea pe care o promite viitorul film din seria „Star Trek“.

Se aşteaptă, de asemenea, reîntoarcerea pe platouri a întregii distribuţii, formată din Chris
Pine, Zachary Quinto, Karl Urban, Zoe Saldańa, Simon Pegg şi John Cho, printre alţii.

J.D. Payne şi Patrick McKay sunt cei care vor redacta scenariul, în timp ce J.J. Abrams şi Lindsey Weber vor produce noul film prin compania Bad Robot, se arată într-un comunicat al studioului.

Prima parte a seriei galactice a avut încasări de 380 milioane de dolari, iar a doua (2013) de 460 milioane de dolari. A treia parte, „Star Trek Beyond“, a avut premiera vineri, 22 iulie, iar în Statele Unite a ajuns direct pe primul loc din box-office, avand încasări de 59,6 milioane de dolari de vineri până duminică, una dintre cele mai bune performanţe ale verii pentru un film în premieră.

„Star Trek Beyond“, un nou epi-sod al acestei serii intergalactice care îşi serbează 50 de ani de existenţă, a preluat detaşat conducerea box-office-ului nord-american la premiera sa în sălile de cinema în acest
weekend, potrivit estimărilor provizorii publicate duminică de agenţia Exhibitor Relations, relatează AFP. „Star Trek Beyond“ pune accentul pe explorarea şi descoperirea de noi lumi: în acest episod, căpitanul James Kirk vizitează o planetă ca ambasador, pentru a încheia un tratat de pace cu o civilizaţie inamică Federaţiei. 

Aceeaşi formulă

Primele imagini ale mult aşteptatei continuări a filmului „Trainspotting“ (1996), care prezintă aventurile unui grup de tineri scoţieni dependenţi de heroină, au fost difuzate pe Twitter. Continuarea, intitulată deocamdată „T2“, reuneşte aceeaşi echipă de actori principali, în frunte cu acelaşi regizor, relatează AFP.

Ewan McGregor, Ewen Bremner, Jonny Lee Miller şi Robert Carlyle fac din nou parte din distribuţie, în timp ce regizorul Danny Boyle trece din nou în spatele camerei de filmare pentru acest lungmetraj, a cărui premieră este prevăzută pentru 27 ianuarie 2017, în Marea Britanie.

În secvenţa de 41 de secunde difuzată pe contul de Twitter al filmului pot fi văzuţi Rent-Boy, Spud, Sick Boy şi Begbie stând pe peronul unei gări în timp ce trece trenul pe acordurile piesei„Lust for Life“ a lui Iggy Pop, folosită deja în primul „Trainspotting“.

Prima parte prezenta un grup de tineri plictisiţi de viaţă care se confruntă cu sărăcia şi dependenţa de heroină în plină expansiune a epidemiei SIDA. Ei trăiesc într-un oraş portuar de pe ţărmul estic al Marii Britanii, înainte de a pleca la Londra pentru a intra într-o afacere cu droguri.

Acţiunea din „Trainspotting 2“ se desfăşoară după nouă ani şi se inspiră liber din cartea „Porno“ a lui Irvine Welsh, care a scris şi „Trainspotting“.  Ideea de a realiza o continuare a peliculei nu e tocmai nouă, atât regizorul, cât și producătorii primului film dorindu-și asta, însă intenționând să utilizeze aceiaşi actori, şi au aşteptat ca aceştia să fie „gata“. Într-un interviu acordat blogului de specialitate AV Club, regizorul britanic Danny Boyle explica în 2008 că aşteaptă ca actorii să devină cu adevărat maturi, înainte de a realiza această continuare.   

În secvenţa de 41 de secunde difuzată pe contul de Twitter al filmului „Trainspotting“ pot fi văzuţi Rent-Boy, Spud, Sick Boy şi Begbie stând pe peronul unei gări, în timp ce trece trenul pe acordurile piesei „Lust for Life“ a lui Iggy Pop, folosită deja în prima peliculă.

Cele mai citite

Campionul mondial la box Mihai Leu salvat de profesorul Irinel Popescu

Fostul campion mondial de box Mihai Leu a transmis, luni, că îşi continuă recuperarea la Institutul Clinic Fundeni, unde a fost internat în urmă...

Campionul mondial la box Mihai Leu salvat de profesorul Irinel Popescu

Fostul campion mondial de box Mihai Leu a transmis, luni, că îşi continuă recuperarea la Institutul Clinic Fundeni, unde a fost internat în urmă...

NATO a interceptat trei avioane rusești deasupra Mării Baltice

Avioane de vânătoare F-35 olandeze au interceptat trei aeronave rusești deasupra Mării Baltice vineri și le-au escortat la distanță peste apele internaționale până la...
Ultima oră
Pe aceeași temă