Până pe 15 mai, 60 de galerii și instituții culturale din țară și din străinătate, 5 colecții private expuse în premieră și o expoziție centrală cu nu mai puţin de 350 de opere vor celebra Centenarul Dada.
După cum susţin organizatorii, cea mai mare expoziție de artă din România este o expoziție rebelă, o expoziție care generează întrebări incomode la adresa societății și a scopului artei, la sensibilități burgheze și norme tradiționale. Publicul este chemat să descopere ce înseamnă un Palat al artei, repus cu ocazia Art Safari 2016 în circuitul urban și în istoria Bucureștilor. Palatul Dacia-România – locul în care arta se întâmplă.
Începând de azi vizitatorii au liber la artă cu spirit pe Lipscani, iar în zilele de sâmbătă, 7 mai și 14 mai, pot petrece până târziu în noapte la Palatul Dacia-România.
Toată țara se mută în București, de la cele mai noi galerii active (Balamuc, AICC, Borderline Art Space, Pilat Gallery, Nostru Group etc.), până la cele deja cunoscute și cu influență (Anca Poterașu Gallery, Annart Gallery, Laborna Contemporary Art Gallery, Art Yourself, Galateca, Jecza etc.). Nu lipsesesc galeriile care se află pentru prima oară în București, venite din Timișoara, Botoșani, Craiova, Iași, Sibiu, Miercurea Ciuc, Bistrița sau cele din Cehia, Germania, Italia și Elveția.
Cei ce vor vizita anul acesta Art Safari vor avea și o surpriză marca Brâncuși, însă mai multe informații vor primi chiar la fața locului.
Publicul se va putea bucura de o mulțime de concerte, lecturi publice, perfomance-uri, spectacole de teatru, prezentări de artiști, dezbateri și conferințe variate, care vor atrage chiar un «dialog interstelar» înregistrat de Discovery Channel, între astronauți celebri, printre care si Dumitru Prunariu. Nici copiii nu vor fi neglijați, Art Safari Kids organizând o mulțime de workshop-uri care să le deschidă orizonturile culturale și să le provoace creativitatea. De asemenea, va avea loc o serie de conferinţe şi de prezentări reunite sub titlul Dialogurile Art Safari.
Program de weekend
Dialogurile Art Safari 2016
Vineri, 6 mai
16:00-17:15 Prezentare Muzeele din Haifa – un model unic de muzee municipale. Instrumente pentru dezvoltarea comunității locale și a turismului, Nissim Tal (director Muzeul din Haifa, Israel)
17:30-18:45 Prezentare Marcel Iancu și spiritul Dada, Raya Zommer-Tal (curator al expoziției Dada în România și spiritul Avangardei din cadrul Pavilionului de Artă București – Art Safari 2016, director al Muzeului Janco Dada din Ein Hod, Israel) [doar în limba engleză]
19:00-20:30 Conferinţă UNESCO
şi partenerii săi la 60 de ani de UNESCO România
19:00-19:30 Vernisaj Medi Wechsler Dinu, „Vârstele tinereții II”, curator Luiza Barcan – Standul CCCA
19:30-20:00 Art Time – Atelier de Creație, cu participarea artiștilor plastici Aniela Ovadiuc, Ernest Budeș și Misha Diaconu – Standul CCCA
20:00-20:30 Vernisaj Mara Andrei, artist plastic membru UAP România, prezintă Alice Barb, director CCCA – Standul CCCA
Sâmbătă, 7 mai
15:00-16:00 Lansare – Prezentare de carte „Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru (coproducție CCCA – Editura Tracus Arte), participă Prof. univ. dr. Silviu Angelescu; „Întâmplări din ziua de dincolo de mâine“ de Alexandru Mironov (Editura Diana), cu participarea autorului; „Șotron“ carte de colorat și CD, de Nicu Alifantis (coproducție CCCA – Alifantismusic), prezintă Alice Barb, director CCCA
16:00-17:00 Lansare – Prezentare de carte „Max Blecher – Opere complete“ (coproducție CCCA – Editura Tracus Arte), participă prof. univ.dr. Paul Cernat și Ioan Cristescu, director MNLR; „Scrisori despre teatru“ de Giorgio Strehler și „Sculptând în timp“ de Andrei Tarkovski (coproducții CCCA – Editura Nemira), participă Ana Nicolau, director Editura Nemira
17:30-18:45 Prezentare
„Rădăcinile est-europene ale Dadaismului și Avangarda românească“ – Tom Sandqvist (profesor, University College of Arts, Crafts, and Design din Stockholm, Suedia, autorul volumului Dada East: The Romanians of Cabaret Voltaire, MIT Press)
Talk Non-Stop – Prezentări de artiști @ Art Safari 2016
19:00-19:50 Prezentare de artist: Ann Edholm (Stockholm, SE)
20:00-20:50 Prezentare de artist: Balamuc (Timişoara, RO)
21:00-21:50 Prezentare de artist: Mimi Ciora (Timişoara, RO)
22:00-22:50 Prezentare de artist: Mircea Popescu (Timişoara, RO)
23:00-23:50 Prezentare de artist: Sergiu Sas (Timişoara, RO)
Duminică, 8 mai
16:00-17:15 Prezentare „Valoarea patrimonială a ramelor în cultura muzeală românească“, Cornel Roşca (Rosca’s Gallery, Craiova, RO)
17:30-18:45 Conferinţă „Despre spectacolul Corespondenţa Meriano/ Tzara/ Janco“, de Florin Colonaș, pus în scenă de Cătălina Buzoianu, cu Vlad Ivanov, la Teatrul Metropolis. Moderator Florin Colonaș, invitaţi Petrişor Militaru, Cătălin Davidescu, Igor Mocanu
19:00-20:30 Teatru „Inima în gaz“, Dada Sex – De spălat mintea şchioapă. Jos cu arta care s-a prostituat!“, adaptare după textul „Le Coeur à Gaz“, cu texte de Tristan Tzara şi cu fragmente din „Împăratul Chinei“ al lui G. Ribemont-Dessaignes, regizor Dan Victor – Holul de onoare.
Eveniment realizat în parteneriat cu ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti
19:00-20:00 Live Painting Performance, Mara Andrei, artist plastic membru UAP România – Standul CCCA