13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialMihai Eminescu, poetul confiscat de mit

Mihai Eminescu, poetul confiscat de mit

Pe 15 ianuarie, ziua naşterii lui Mihai Eminescu, se sărbătoreşte Ziua Culturii Naţionale. Asta pentru că Eminescu a devenit sinonim cu naţiunea română, fiind, în mentalul colectiv, forma ei de expresie cea mai înaltă. Eminescu este, fără îndoială, un mit. Despre cum s-a transformat poetul într-o figură emblematică a românităţii scrie istoricul Lucian Boia într-o carte extrem de curajoasă, intitulată „Mihai Eminescu, românul absolut. Facerea și desfacerea unui mit“, volum apărut la Editura Humanitas.

„Eminescu nu e perceput doar ca un foarte mare poet. A ajuns să fie mai mult, mult mai mult decât atât. Ni se înfățișează, la cota lui cea mai înaltă, ca exponent suprem al românismului. În ce mă privește, am revizitat, printr-o cercetare proprie, toate fazele esențiale ale transfigurării mitice a poetului. Nu e o carte (decât tangențial) despre Eminescu, ci o privire asupra reprezentărilor poetului, un tablou sintetic al mitologiei eminesciene“, spune Lucian Boia.

Poetul neînţeles

Istoricul porneşte în cercetarea sa de la modul în care poemele lui au fost primite în epocă, de la mărturiile contemporanilor, dintre care unii îl lăudau, iar alţii dimpotrivă, aşa cum este de alt­fel firesc. Cei care nu îl considerau încă din timpul vieţii sale ca fiind un geniu se făceau vinovaţi de faptul că nu s-au prins că îl au în faţa lor pe viitorul poet naţional. Ca poet, a avut în timpul vieţii admiratori, critici şi detractori, dar nimic din toate astea nu l-ar fi putut transforma în mit. Cum de a ajuns să fie Eminescu atât de celebru?

Caragiale, de pildă, cu „simţul“ lui „enorm“ şi văzul „monstruos,“ îşi explica succesul fulminant al lui Eminescu prin doza de senzaţional a vieţii sale, prin faptul că poetul a înnebunit. “Câţi îl ştiau că există? De-acu-ncolo, ţin-te popularitate“, scria Caragiale când boala poetului s-a declanşat. „Eminescu intră astfel într-o galerie imaginară foarte caracteristică secolului al XIX-lea, cu figuri (care se pot combina) precum «geniul neînţeles», «geniul nebun» sau «poetul blestemat» . Cu o «primă» consistentă, atunci când eroul stereotipiilor respective este tânăr şi încă tânăr părăseşte această lume“, spune Lucian Boia.

Încă din epocă poetul Eminescu a fost confiscat ideologic, primii care l-au văzut ca pe un poet luptător fiind chiar socialiştii, precum Dobrogeanu-Gherea. Toate epocile istorice care s-au succedat apoi şi l-au luat drept stindard pe Eminescu.

„Istoria nenumăratelor distorsionări pe care le-a produs în ultimul secol și jumătate cultul «poetului național» merită astăzi parcursă. Volumul de față o prezintă cu detașare, acuitate critică și finețe a observației. Oare vom reuși cândva să-l vedem (și să-l citim) pe Eminescu eliberați de mitologia creată, de un secol și ceva, în jurul imaginii lui? În orice caz, istoria exagerărilor pe marginea numelui său e plină de învățăminte.
Pentru intelectualul român din vremurile moderne, n-a existat de altfel piatră de încercare mai mare decât «Eminescu» – un nume în fața căruia nu oricine și-a păstrat luciditatea și discernământul. La început victimă a detractorilor din epocă, el a căzut curând pradă zelului glorificatorilor, care l-au sechestrat în irealitatea omagiului lor“, se arată pe coperta IV a cărţii.

Nu este uşor nici măcar pentru un istoric să aibă de-a face cu simbolurile naţiei: „Ce poate fi mai chinuitor decât să cauţi titlul potrivit pentru a-l aşeza pe coperta unei cărţi? M-am tot gândit. «Poetul naţional» e cea dintâi expresie care vine in minte. Doar că Eminescu nu e perceput numai ca un foarte mare poet. A ajuns să fie mai mult, mult mai mult decât atât. Ni se înfăţişează, la cota lui cea mai înaltă, ca exponent suprem al românismului. Şi atunci, ajungem la sintagma rostită de Petre Ţuţea, aceea de «român absolut». Am împrumutat-o în titlul pe care l-am ales în cele din urmă“, spune autorul.

Iată cum le explică Lucian Boia cititorilor demersul său: „În ce mă priveşte, am revizitat, printr-o cercetare proprie, toate fazele esenţiale ale transfigurării mitice a poetului, de la primele manifestări până la «destructurarea» care se petrece sub ochii noştri. Nu am reţinut tot ce s-a spus şi s-a scris despre Eminescu, ci doar ceea ce am considerat că, într-un fel sau altul, a înrâurit demersul mitologic; de aceea n-am ezitat să consemnez unele interpretări de-a dreptul fanteziste, în timp ce sunt contribuţii temeinice pe care le-am lăsat la o parte, tocmai fiindcă nu aduceau nimic nou în plan mitologic. Distincţia trebuie avută în vedere: nu e o carte (decât tangenţial) despre Eminescu, ci o privire asupra reprezentărilor poetului, un tablou sintetic al mitologiei eminesciene“.

Cine a fost adevăratul Eminescu?

„Şi totuşi, Eminescu nu e doar un mit“, scrie Lucian Boia. „A existat, există încă şi un Eminescu adevărat, care abia se întrevede acoperit de imensa construcţie mitologică al cărei prizonier a devenit. Avem în cazul lui un extraordinar exemplu al modului cum se construieşte şi se amplifică un mit, pur şi simplu fiindcă este nevoie de el. A fost nevoie de Eminescu, de Eminescu cel mitificat, într-o cultură mică, dornică de afirmare şi de recunoaştere, dar încă nesigură pe mijloacele ei. O cultură mare şi lipsită de complexe s-ar fi simţit, dimpotrivă, sărăcită punându-se toată sub semnul unui singur şi desăvârşit spirit tutelar.

Astăzi, mitul acesta, atâta vreme netulburat şi masiv, e pe cale de a se disloca. Pentru unii, nevoia de Eminescu e mai mare ca oricând (dacă nu vrem să ne pierdem identitatea într-o lume globalizată şi uniformizatoare), pentru alţii (care-i consideră poezia desuetă şi ideologia cu totul nerecomandabilă) nu mai e nevoie câtuşi de puţin. Şi cu siguranţă sunt tot mai mulţi cei care n-ar şti să spună dacă mai e sau nu nevoie, pentru simplul motiv că subiectul a încetat să-i intereseze. Caracteristic e însă că şi unii, şi alţii îl citesc tot mai puţin pe Eminescu, pe poetul Eminescu (iar versurile sale pe de rost, ca pe vremuri, câţi le-or mai şti?). Şi mitologia eminesciană, şi antimitologia (care nu e, de fapt, decât o mitologie răsturnată) par a uita că mai înainte de a fi un mit (construit de alţii) Eminescu a fost, a fost cu adevărat, un remarcabil poet. Eminescu poetul e singurul nucleu cu adevărat autentic, în jurul căruia s-a adunat treptat, justificat sau nu, întreaga mitologie. Va veni poate vremea când vor obosi şi cei care-l înalţă atât de sus, şi cei care-l coboară atât de jos, iar Eminescu va reveni la condiţia lui originară. El e pur şi simplu, atât şi nimic mai mult (dar nu înseamnă deloc puţin), un mare poet romantic, cu siguranţă cel mai de seamă, şi încă de departe, pe care l-a dat literatura română în epoca ei clasică“.

Cele mai citite

Maestrul Victor Rebengiuc și actrița Mariana Mihuț au primit titlul de „ Cetățean de Onoare” al Ploieștiului

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au primit, miercuri, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului...

Irina Begu, în sferturile de finală ale turneului WTA din Antalya

Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Antalya, după ce a învins-o în două seturi pe croata...

Welkins: Excelență în siguranță și inovație pentru clădiri

În lumea modernă, unde siguranța, accesibilitatea și iluminarea sunt priorități esențiale, compania Welkins Fire Protection Solutions SRL se remarcă ca un lider în furnizarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă