„Sunt absolut convins că secolul XXI, în care în sfârșit am intrat, este în egală măsură plin de promisiuni și de schimbări care ne pot face mai fericiți“, spune Emmanuel Macron în cartea „Revoluție“, apărută la Editura Trei la foarte scurt timp după alegerea acestuia ca președinte al Franței.
Nu pare nicio noutate în ceea ce spune președintele francez privitor la schimbările pe care, mai mult decât oricând, al doilea deceniu al secolului XXI le prefigurează. În ceea ce privește promisiunile, ele ne par, tot mai mult decât oricând, vorbe goale spuse de politicieni. Mai ales în campanii electorale. Și atunci, de ce am citi cartea lui Macron, odată ce l-am ascultat în campanie, a reușit să câștige alegerile și să creeze speranțe față de, în sfârșit!, apariția unui lider în Europa (rămâne de văzut…)?
În primul rând, sperând că veți afla mai multe despre viața acestui lider carismatic, oarecum controversat – sau cel puțin mult discutat – atât ca viață personală, cât și ca ascensiune. Pentru că, nu-i așa, viața persoanelor publice fascinează, iar poveștile lor ne stârnesc imaginația și ne satisfac curiozitățile umane.
Primul capitol al cărții, „Ceea ce sunt“, amintește despre originile sociale modeste ale unei familii de medici din capitala Picardiei, Amiens, unde Emmanuel trăia „de-a binelea prin texte și cuvinte“, îndrumat și urmărit cu dragoste de bunica de profesie învățătoare.
Se amintește în treacăt de cele două pasiuni, pianul și teatrul, ultima dintre ele conducându-l către întâlnirea concretizată mult mai târziu în legătura cu Brigitte, mai multe rânduri fiind alocate parcursului profesional, privit prin prisma întâlnirilor modelatoare avute.
Problemele Franței, problemele Europei
După ce citești acest prim capitol, destul de subțirel, ești ușor dezamăgit pentru că ți l-ai fi dorit mai romanțat. De aici încolo, însă, intri în plin crez politic și într-o platformă electorală ca orice altă platformă publică, ceva mai detaliată și mai argumentată.
De la „Ceea ce sunt“ mergem spre „Ceea ce cred“, „Ceea ce suntem“, „Marea transformare“, „Franța pe care ne-o dorim“, „Să investim în viitorul nostru“, „Să producem în Franța și să salvăm planeta“, „Să ne educăm toți copiii“, „Să poți trăi din munca ta“, „Să facem mai mult pentru cei care au mai puțin“, „Să reconciliem Franțele“, „Să ne dorim Franța“, „Să-i protejăm pe francezi“, „Să fim stăpâni pe soarta noastră“, „Să refundamentăm Europa“, „Să dăm putere celor care cu adevărat fac ceva“. Cuvinte frumoase, înălțătoare, bla-bla-uri electorale, veți spune, și pe bună dreptate.
Ceea ce rămâne din aceste capitole nu este neapărat ceea ce-și propune Emmanuel Macron să facă – de la dorință la putință este un drum lung, la capătul căruia ajung puțini –, ci analiza economică, politică și socială care identifică problemele actualei Franțe.
Surpriza vine atunci când, citind cu atenție, descoperi că problemele mari, de fond, ale Franței sunt cele cu care se confruntă și România. Desigur, cu specificitățile și dimensiunile de rigoare, generate de dezvoltare economică, de mentalitate culturală etc.
Spre exemplu: „De zeci de ani încoace, clasa politică nu a găsit altceva mai bun de inventat – pentru a răspunde blocajelor, inegalităților, nedreptăților – decât o creștere a cheltuielilor publice. (…) Au acordat ajutoare, fără a le finanța, lăsând rambursarea lor în seama generațiilor viitoare, fără a regla dezechilibrele profunde. (…) Făcând așa ceva, am comis una dintre cele mai grave greșeli cu putință: am rupt continuitatea istorică, lăsându-le copiilor povara unei datorii nesustenabile“.
Ori: „Cum să ne explicăm faptul că, începând din 2000, Codul Muncii a fost modificat de cincizeci de ori? Cum poate fi justificat faptul că, în cursul aceluiași cincinal, regulile unui sector sau modalitățile de impozitare au fost schimbate de mai multe ori?“.
Sau: „(…) Rezultatele școlii noastre au ajuns mediocre. Sistemul de educație menține inegalitățile, dacă nu cumva chiar le accentuează, în loc să le reducă. Elevilor francezi le lipsește încrederea în ei și în instituții. (…) Unul din cinci elevi absolvă școala primară fără a ști să citească, să scrie și să socotească. (…) Pe de altă parte, în momentul în care 80% dintr-o promoție ajung la bacalaureat, mulți sunt aceia care se pierd ulterior în facultăți care nu li se potrivesc și pe care le abandonează“.
Și exemplele pot continua cu aspecte din cercetare, agricultură etc. Vă sună cunoscut?
De remarcat că, în fiecare abordare, Emmanuel Macron are mereu grijă să echilibreze balansul mai fragil ca niciodată dintre globalizare și identitate națională, dintre Franța ca stat și Franța ca parte a Europei unite.
