Cunoscuta carte semnată de președintele Klaus Iohannis, „Pas cu pas”, a fost publicată în China, însă din versiunea tradusă au fost eliminate ample pasaje din textul original, informează luni B1 Tv.
Din volumul autobiografic al președintelui României, chinezii au exclus paragrafele în care Iohannis spune că îi detestă și îi urăște pe comuniști sau în care critică regimul ceaușist. Editura Zhong Yi din Beijing a exclus din volumul “Pas cu pas” pasaje întregi care nu au convenit autorităților comuniste chineze.
Paragrafele eliminate sunt următoarele:
“Experiența respectivă, în timpul comunismului, a însemnat o totală pierdere de vreme: totul era aberant. Eu pot să accept foarte ușor disciplina dacă înțeleg sensul din spatele ei. Însă disciplina aceea era un nonsens total” – paginile 20-21.
“Și eu, și prietenii, și colegii mei de școală îi detestam pur și simplu pe comuniști și întregul lor sistem. Evident că lumea asculta Radio Europa Liberă. La petreceri se spuneau bancuri despre comuniști. La vremea respectivă, în Sibiu nu a existat, după știința mea, niciun fel de opoziție organizată împotriva sistemului, iar singura formă în care am înțeles eu să-mi manifest disprețul față de comuniști au fost acțiuni de nesupunere civică, absolut banale. Nu am fost un dizident anticomunist. Doar i-am urât, nu i-am putut suferi. Atât. Erau lucruri banale” – paginile 22-23.
“Am stat și la cozi, n‑aveam încotro, eram obligat s-o fac, la fel ca toata lumea în acele zile. Atmosfera generala mi s-a părut, în schimb, aspectul cel mai descurajant: oameni care nu prea mai aveau speranțe. Noi, tinerii, credeam că există șanse să se schimbe lucrurile, cândva, însa oamenii mai în vârstă nu credeau că se mai poate lega ceva. Lipsa aceasta de speranță mi se parea dezolantă. Mi se pare trist ca astăzi unii romani îl regretă pe dictatorul Nicolae Ceaușescu. Eu am fost, cum am mai spus deja, un anticomunist în privat. Am fost împotriva comunismului ca individ, la nivel personal, la fel ca toata familia mea. Atunci nu aveai căi de a exprima aceste lucruri, decât în anumite situații de nesupunere civică, despre care am povestit. Sunt un anticomunist convins și cred că Ceaușescu a fost unul dintre cei mai toxici români. Mulți spun că a fost bine pe vremea lui pentru că toată lumea avea o casă și o locuință, deși toată lumea făcea bancuri la adresa lui. Însă uităm de crimele în masă, de faptul ca nu puteam să ne spunem părerea cu voce tare, uităm de viața gri, uităm de martiri, de călcarea în picioare a simbolurilor naționale, de falsificarea istoriei; reținem doar lucrurile bune, ca într-un „filtru roz al memoriei“. Uităm de discriminarea confesională, de faptul că nu puteai să călătorești dacă nu erai parte din sistem sau apropiat al sistemului. Vă amintiți cum ne trezeam la 4 dimineața pentru două sticle de lapte? Sau că de multe ori nu aveam ce să punem pe masă? Se pare că am uitat, culmea!, tocmai aceste lucruri. A fost cea mai grea perioadă din istoria recenta a Romaniei” paginile 23-24
Administrația Prezidențială nu a făcut nicio precizare cu privire la acest caz până la momentul publicării acestei știri.
Editura susține ca a avut acordul pentru “adaptarea ediției”.