Vineri, 6 noiembrie, de la ora 17.30, la Libraria „Mihail Sadoveanu“ din Bucureşti va avea loc dezbaterea publică pe marginea volumului recent apărut în colecţia „Critică şi Istorie literară“ a Editurii Cartea Românească, „Mizantropul optimist. G. Călinescu şi (de)stalinizarea României“ de George Neagoe.
Un critic literar îi adresează, în 1943, un memoriu Mareşalului Antonescu, solicitându-i ca Editura Fundaţiilor Regale să-şi respecte obligaţiile contractuale cu privire la tipărirea şi difuzarea “Istoriei literaturii române de la origini pînă în prezent” (1941). Acel document l-a transformat pe George Călinescu într-un „antifascist” după 23 August 1944. Cel puţin aşa l-au considerat membrii Partidului Comunist din România, care, printre altele, după arestarea lui Ion Antonescu, au acaparat discuţia despre „democraţie”.
Numit director al ziarului “Naţiunea” (autodeclarat „independent”), „divinul critic” a făcut confuzii între real şi imaginar, punându-l pe Iuliu Maniu pe acelaşi plan cu Popa Tanda, personajul lui Ioan Slavici. Pentru asemenea comentarii, liberalii şi ţărăniştii l-au considerat „spaniol”, strecurând totodată numeroase aluzii la insanitatea mintală a „pacientului” politic George Călinescu. În 1946 şi 1947, ilustrul cărturar nu a fost contestat, ci denigrat pentru că a respectat, uneori cu stricteţe, normativele Partidului Naţional Popular, o sucursală a intelighenţiei procomuniste. Petre Constantinescu-Iaşi, Gh. Vlădescu-Răcoasa şi Mihail I. Dragomirescu au fost desemnaţi de P.C.R. să pună la cale această diversiune. Când P.N.P. s-a „autodizolvat”, lui George Călinescu şi colegilor lui li s-a permis să recunoască faptul că şi-au făcut datoria. Şi, ca răsplată după dispariţia P.N.P. şi a oficiosului “Naţiunea”, Călinescu s-a trezit că i se negase tacit dreptul de semnătură.
În “Mizantropul optimist. G. Călinescu şi (de)stalinizarea României”, George Neagoe reconstituie, în mare măsură, traseul pe care cel mai important critic literar român a ajuns să facă parte din organizaţiile de masă patronate de P.C.R. Întâi simpatizant al Uniunii Patrioţilor (1944-1945), ficţiune planificată de Ştefan Foriş, ulterior figură marcantă a Partidului Naţional Popular (1946-1949), G. Călinescu s-a arătat tot atât de impresionist în politică pe cât s-a dovedit a fi în exegeză.
George Neagoe s-a născut la 19 august 1986, în Drăgăşani, Vâlcea. Din 2008 este asistent de cercetare la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“, Academia Română. Doctor în filologie cu teza “Asul de pică: Ştefan Aug. Doinaş”, sub îndrumarea profesorului Nicolae Manolescu (2013). Publicată în acelaşi an la Editura Cartea Românească, monografia a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut. Între 2010 şi 2014 a condus seminare de istoria literaturii române la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Contribuie cu recenzii, cronici şi studii de specialitate în revistele “Cultura”, “Apostrof”, “Transilvania”, “Limbă şi literatură”. La dezbatere vor participa, alături de autor Eugen Negrici, Răzvan Voncu şi Oana Purice.
