Săptămâna viitoare va începe o nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, în pavilioanele Romexpo, iar de data aceasta publicul va avea acces gratuit.
În plină criză, când cuvintele cel mai des folosite sunt legate de cheltuieli, reduceri şi costuri, editurile s-au pregătit pentru Bookfest cu invitaţi de marcă, lansări interesante şi cărţi la preţuri reduse.
„Criza economică ne afectează, în primul rând, din cauza neintervenţiei statului”
Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România (AER), principalul organizator al târgului, explică pentru România Liberă cum a afectat criza economică piaţa de carte: „Târgul se simte bine, dar actuala criză a afectat piaţa de carte ce se realiza prin intermediul statului. Adică statul a sistat achiziţiile de carte, nu mai cumpără nimic pentru biblioteci, nu mai oferă profesorilor acei 100 de euro pentru materiale didactice etc. Această sistare a mâncat un sfert din piaţa de carte. De asemenea, se simte scăderea puterii de cumpărare. Din această cauză, editurile s-au reorientat, folosesc vânzările directe în târguri, pieţe de carte, în parcuri, la alte evenimente de acest gen. Ponderea vânzărilor a crescut astfel foarte mult. Dar, reţineţi, criza economică ne afectează, în primul rând, din cauza neintervenţiei statului şi dezorganizării distribuţiei. La Bookfest 2010 suprafaţa de expunere este mai mare şi am reuşit să menţinem chiriile la aceeaşi valoare ca anul trecut. AER a negociat direct condiţiile cu Romexpo. Nu se plăteşte bilet de intrare graţie participării Ministerului Culturii, permiţând astfel accesul publicului gratuit”.
Cartea sub 10 lei
În întâmpinarea cum-părătorilor vin şi editurile, care pregătesc pe lângă evenimentele la stand şi reduceri de preţ, de la cele promoţionale de 5 sau 10 lei până la 10-30% din valoa-rea cărţilor sau oferte speciale la 9,99 lei. „După experienţa de la Bookfest Sibiu din weekendul trecut, credem că oamenii sunt în continuare interesaţi de noile apariţii editoriale şi, bineînţeles, sunt dornici să-şi achiziţioneze cărţi la preţuri speciale”, ne confirmă Alice Ene, PR Executiv, Editura Humanitas. Pe miza „reducerilor substanţiale” oferite publicului merge şi Editura Curtea Veche. „Dacă vii cu un preţ atractiv, nu vor fi afectate vânzările de carte din târg”, ne-a precizat Maria Desmirean, PR Executiv.
Opt scriitori spanioli, la Bucureşti
Invitatul special al târgului este în acest an Spania (Pavi-lionul 13), care va fi reprezentată de opt scriitori – Rosa Montero, Carme Riera, Lorenzo Silva, Ray Loriga, Milagros Frías şi Paula Izquierdo, din care doi dramaturgi: Angélica Lidell şi José Ramón Fernández. Toţi cei opt scriitori vor veni la Bookfest pentru a oferi autografe cititorilor români. (Volumele „Căzuţi din cer” de Ray Loriga şi „Ultimul patriarh” de Najat El Hachmi vor fi lansate vineri la standul Editurii Curtea Veche.) În prima seară de târg, pe 9 iunie, va avea loc un recital spaniol de flamenco – chitară şi percuţie -, care va deschide seria spectacolelor muzicale oferite publicului de artişti români. La vremea prânzului, joi şi vineri, Marian Râlea le va povesti interactiv copiilor basme spaniole. Vor fi dezbateri şi mese rotunde, în special pe tema dezvoltării industriei editoriale, dar şi pe cea a promovării literaturii. Serile vor fi dedicate concertelor, printre care cele susţinute de Ada Milea, Gyuri Pascu&The Blue Workers sau Maria Răducanu.
Cele mai aşteptate lansări
Polirom: „Originalul Laurei” de Vladimir Nabokov; „Nu există ţară pentru bătrâni” de Cormac McCarthy; „Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură” de Andrei Oişteanu; „Provizorat” de Gabriela Adameşteanu; „Scotch” de Ioana Bradea; „Sexus”, primul volum din seria de autor „Henry Miller”.
Humanitas: „Leagănul respiraţiei” de Herta Müller, laureata Premiului Nobel pentru Literatură; „Întâlnire cu un necunoscut” de Gabriel Liiceanu; „Frumoasele străine” şi „Nimic. poeme” de Mircea Cărtărescu.
Rao: „Clapton. Autobiografie”; „Noua şi scurta viaţă a lui Bree Tanner. O poveste din Eclipsa” de Stephenie Meyer.
Meteor Press: „Fortăreaţa Ploieşti” de Jay A. Stout; „Dosarul lui Hitler” de Henrik Eberl.
Cartea Românească: „Ana Maria şi îngerii” de Radu Aldulescu.
Evenimentul începe miercuri, 9 iunie, şi se încheie duminică, 13 iunie, la Romexpo. Accesul publicului se face zilnic de la ora 10.00 până la 20.00, vineri programul se prelungeşte până la ora 22.00, iar duminică se scurtează până la ora 18.00.