Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează Săptămâna Filmului Românesc în Israel. În cadrul acestui program Cinemateca din Holon va prezenta, în perioada 4-14 ianuarie 2016, o selecție de cinci filme.
Curatorul ediţiei din acest an este criticul de film Mihai Fulger.
„În cinematograful românesc, vremurile se schimbă din nou, scrie criticul de film Mihai Fulger. Primul și probabil cel mai important semn de schimbare l-a reprezentat al treilea lungmetraj al lui Cristi Puiu, „Aurora”. Cu cinci ani în urmă, omul care practic a inventat Noul Cinema Românesc a pus sub semnul întrebării normele modelului realist, uneori etichetat ca „minimalist”, pe care el însuși îl introdusese şi impusese. După alţi doi ani, al treilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, „Domestic”, a venit ca o gură de aer proaspăt în ceea ce priveşte abordarea narativă şi vizuală. Chiar și astăzi, cineaşti români, cum ar fi debutantul Andrei Cohn („Acasă la tata”), încearcă să dezvolte formula „minimalistă” aducându-i propriile lor contribuţii, de pildă în cazul faimosului/infamului cadru lung. Cu toate acestea, nu mai târziu de 2007, al cincilea lungmetraj al lui Nae Caranfil, epicul de epocă „Restul e tăcere”, a propus o tratare „maximalistă”, după cum au numit-o criticii autohtoni. În timp ce cinematograful de gen este încă dispreţuit de mulţi cineaşti români, câţiva regizori abordează thrillerul psihologic și politic, precum și filmul de spionaj, cu povești fie plasate în ultima perioadă a regimului lui Ceaușescu „(Q.E.D”., al doilea lungmetraj al lui Andrei Gruzsniczki), fie întinse pe perioada a trei decenii comuniste și postcomuniste („Cel ales”, al doilea film regizat de Cristian Comeagă, producătorul dificilului „Restul e tăcere” de Nae Caranfil). Nu în ultimul rând, cum selecția ar fi părut incompletă fără un documentar remarcabil, am inclus în program „Cabală la Kabul”, un film realizat în Afganistan de către regizorul român Dan Alexe”.
Filmele selectate
– „Quod Erat Demonstrandum”, regia Andrei Gruzsniczki (2013)
România, 1984. Decizia unui matematician de a publica o lucrare într-o revistă a unei universităţi americane, fără să ceară permisiunea autorităţilor comuniste, va declanşa un lanţ de evenimente care va schimba vieţile celor din jurul său. Până la urmă, nu există decizii fără consecinţe…
– „Cel ales”, regia Cristian Comeagă (2015)
Povestea filmului începe în anii ’80, când domnul X (Bogdan Stanoevici) a fost ajutat să fugă din țară tocmai de cei care erau puși să-l țină în ea cu orice preț. Ani mai târziu, i-au cerut un favor, la schimb: o crimă. S-a împotrivit întâi, apoi s-a conformat, dar ezitarea l-a costat scump: l-au declarat mort, în timp ce el a trebuit să părăsească țara de adopție, renunțând la identitate, la familie, la toată viața sa. Credea că a pierdut totul, dar a descoperit recent că mai are încă mult de pierdut. În prezent, domnul X conduce, alături de o tânără necunoscută (Laura Cosoi), o mașină printr-o țară care nu mai e a lui, în căutarea ieșirii din labirintul în care a intrat cu treizeci de ani în urmă.
Traducere în limba ebraică de Anita Peri Sela
– „Restul e tăcere”, regia Nae Caranfil (2007)
Nu-i uşor să ai un tată celebru. Tânărul GRIG este fiul unei vedete a Teatrului Naţional, acum aproape 100 de ani. Dar propriul său bilanţ este oarecum dezamăgitor. Prea scund pentru scenă, prea timid cu femeile, excesiv în stilul de viaţă, fiul e pe cale să comită greşeala capitală, păcatul de neiertat în ochii tatălui: să regizeze un film de cinema! Îl visează ca pe cel mai grandios şi mai lung film realizat vreodată. Va fi reconstitutirea fidelă a războiului cu turcii, prin care România îşi cucerise independenţa cu 35 de ani în urmă… LEON, un moşier local atins de deliruri mesianice şi auto-proclamat Patron al Artelor, devine finanţatorul întregii afaceri. Tot el devine, pe rând, protectorul lui Grig, dascălul său, părinte substituit, partener necinstit şi duşman pe viaţă. Dar va putea GAUMONDE, compania franceză ce controlează piaţa cinematografică aproape peste tot în Europa, să accepte competiţia cu o producţie independentă de o asemenea amploare? Şi dacă da, a obţine Grig, prin această victorie, respectul tatălui său? O poveste (în mare parte) adevărată.
– „Domestic”, regia Adrian Sitaru (2012)
Filmul Domestic este o poveste despre oameni obişnuiţi şi animalele alături de care îşi trăiesc viaţa. Un iepure, o găină, o pisică, un câine şi un porumbel trec prin viaţa personajelor principale, influenţându-le evoluţia. Filmul urmăreşte povestea a trei personaje principale – Domnul Lazăr (48 de ani, profesor şi actualul preşedinte al asociaţiei de locatari a blocului său), Domnul Mihăeş (40 de ani, taximetrist) şi Toni (un tip de 25 de ani) – şi a animalelor lor, toţi forţaţi să locuiască împreună în aceeaşi comunitate a blocului. Fiecare dintre cele trei personaje completează povestea celuilalt, influenţând-o într-o anumită măsură. Un proiect care mixează umorul negru şi drama, o poveste cu elemente absurde, la care râzi şi te emoţionezi în aceeaşi măsură, într-un decor stilizat şi plin de culoare.
– „Cabala la Kabul” (2007) – un film documentar de Dan Alexe
„Dan Alexe a petrecut ani de zile cu personajele si a învățat limba lor pentru a putea frământa partea intimă a locului fără a trece prin filtrul unui traducator sau ghid, filmând el insuși, si iata ca ne furnizează o poveste fals brută si imediată, o poveste in care totul pare naiv etalat, inclusiv greșelile de turnaj. Pînă și el, regizorul, se pune subtil in scena, deși mereu absent, întrucât se pune în spatele camerei, intr-o mise en abîme permanentă care îl lasă pe spectator sa judece singur.
In final, nici nu iti vine sa numește asta un « documentar » : e o farfurie zburătoare narativă, o operă literară aruncată in cinema,” scrie publicaţia belgiană Le Soir.
