1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialPleine Lune, un triptic marca Gigi Căciuleanu

Pleine Lune, un triptic marca Gigi Căciuleanu

Miercuri, 25 mai, la orele 20.00,  la sala Atelier a Teatrului Naţional din Bucureşti, va avea loc un spectacol de dans contemporan prezentat de compania Karma Dance Project din Paris. „Pleine Lune“ este o creaţie alcătuită din trei coregrafii realizate de către unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români, coregraful Gigi Căciuleanu, care a primit de curând Premiul de Excelenţă la Gala UNITER. 

Orice spectacol semnat de către Gigi Căciuleanu este, în sine, un eveniment inedit, o şansă pentru public de a avea acces la viziunea artistică a unui ­mare balerin, coregraf si profesor. Bogatul său drum artistic este plin de vitalitate, universul său revelând atât forţa, cât şi fragilitatea fiinţei umane cu ale sale zone de umbră şi lumină.

Dansatorii săi, a căror tehnică este cultivată cu tot atâta grijă pe cât este şi sinceritatea propriei lor personalităţi, creează o legătură emoţională cu publicul. Rezultatul este o invitaţie atât la gândire, cât şi la o răscolire a nebuniei umane, iar teatrul său coregrafic ne aduce aminte că dansul şi viaţa sunt unul şi acelaşi lucru.

Spectacolul se deschide cu ­piesa “CinQ” (Cinci), pe muzica lui W.A. Mozart.

Aidoma celor cinci instrumente, gândite parcă de Mozart ca fiind nişte personaje multifaţetice, dansatorii reprezintă nu numai primele cinci cifre ­aritmetice, dar şi cinci perso­nalităţi diferite, pe cât de ­versatile pe atât de complexe. Muzica şi permutarea numerică (<2+2+1>, <(2×2)+1> sau <22+1>…) sunt traduse în coregrafie, făcând ca această abstractă perfecţiune aritmetică, să-şi găsească un contrapunct coregrafic în câte ceva din concretele imper­fecţiuni umane. Să nu uităm că de la cifra 5 provine şi expresia de chintesenţă. Gândul ne mai poate duce însă şi la un al cincelea element, cel care lipseşte în cultura noastră europeană şi care le completează pe celelalte …

(O creaţie pentru cinci dansatori: Stéphanie Chatton, Alice Valentin, Ikki Hoshino, Olivier Lefrançois, Daniel Victor Pop.)

Piesa centrală, “Pleine Lune” (Lună Plină), explorează oniricul capabil să facă de aşa natură încât, pe timpul unui vis, totul să devină posibil. Într-o noapte cu lună plină, visele pot fi la fel de reale ca şi luna… la fel de ­îndepărtat de ireale ca şi stelele… Momente ieşite din comun în care două fiinţe se pot pierde, sau regăsi. (O creaţie pentru doi dansatori: Alice Valentin şi Daniel Victor Pop.)

În finalul programului, compania va dansa piesa  “QuadriX”, pe o muzică scrisă de compozitorul francez Erwann Kermorvant. În accentele sale dramatice, care ne pot aminti de atmosfera filmelor lui Hitchcock, evoluează patru personaje.

De la zâmbetul amuzat la o seriozitate dusă până la extremă, acestea se vor înfrunta între ele, jucând adesea jocul seducţiei; lăsându-ne prinşi în vârtejul unui conflict inspirat de scena vieţii…

(O creaţie pentru patru dansatori: Stéphanie Chatton, Alice Valentin, Ikki Hoshino şi Daniel Victor Pop.)

Cele mai citite

Noi reguli privind TVA pentru IMM-uri începând cu 2025

De la 1 ianuarie 2025, IMM-urile din Uniunea Europeană vor beneficia de un plafon maxim de scutire de TVA stabilit la 85.000 EUR. Măsura vizează...

Programul de guvernare: 10 măsuri esențiale pentru sprijinirea firmelor

Guvernul propune un program de modernizare economică sustenabilă pentru România, axat pe sprijinirea firmelor, reducerea birocrației și accelerarea digitalizării. Potrivit unei analize Termene.ro, obiectivul...

Noi reguli privind TVA pentru IMM-uri începând cu 2025

De la 1 ianuarie 2025, IMM-urile din Uniunea Europeană vor beneficia de un plafon maxim de scutire de TVA stabilit la 85.000 EUR. Măsura vizează...
Ultima oră
Pe aceeași temă