5.2 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăSpecialPagini de istorie însângerată

Pagini de istorie însângerată

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Filarmonica „George Enescu“ București, în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer și Forumul Democrat al Germanilor din România – Regiunea Extracarpatică, vă invită la vernisajul expoziţiei „Cu faţa, în spatele sârmei ghimpate. Deportarea etnicilor germani în URSS – o istorie documentară“, care va avea loc azi, la ora 11.00, în foaierul Ateneului Român.

Deportarea în Uniunea Sovietică la aşa-zisa „muncă de reconstrucţie” din ianuarie 1945 este o temă sensibilă a istoriei minorităţii germane din România, insuficient cunoscută astăzi opiniei publice din ţara noastră. În fiecare an, în luna ianuarie sunt organizate pe întreg teritoriul ţării, în special în zonele în care au trăit comunități importante de germani, evenimente comemorative dedicate victimelor deportării.

Documentele prezentate în această expoziţie fac parte din fondul Documentar și Informativ aflat în arhiva CNSAS. Din punct de vedere cronologic, documentele expuse au fost emise începând cu toamna anului 1944 şi până la sfârşitul anului 1956, perioadă ce reflectă transformările care au loc la nivel instituţional în România, prin titulatura emitentului şi a destinatarului, respectiv a Jandarmeriei, Poliţiei de Siguranţă, Direcţiei Generale a Securităţii Poporului, Direcţia Generală a Securităţii Statului. De asemenea, din punct de vedere al reprezentării teritoriale, documentele au fost selectate astfel încât să fie acoperite toate zonele României în care trăiau etnici germani.

Temele centrale ale expoziției sunt: Convenția de Armistițiu – septembrie 1944, preliminariile şi ordinele deportării; reacții interne și internaționale; reflectarea în presă a ridicării nemților; modul de desfășurare a deportărilor; abuzuri; triere, eschivări, sinucideri; detașamentele de muncă din România; consecinţele deportării; starea de spirit a etnicilor germani în anii care au urmat deportării; situaţii numerice, statistici și tabele cu privire la etnicii germani deportaţi în URSS; scrisori din lagăre; repatrierea din URSS; revenirea prin Germania; supravegherea continuă și multe altele.

Invitați specială acest eveniment sunt: Werner Hans Lauk, ambasador, șeful Misiunii Republicii Federale Germania la București, Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii „George Enescu”, Dragoș Petrescu, președintele Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Sven-Joachim Irmer, directorul Fundatiei Konrad Adenauer din România şi Republica Moldova, Klaus Fabritius, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România – Regiunea Extracarpatică. Evenimentul va fi urmat de o dezbatere științifică cu tema “Recurs la memorie – 71 de ani de la tragedia germanilor din România”. 

Cele mai citite

Fernando Caceres, investigat după moartea tragică a partenerei sale. Suspiciuni și acuzații grave

Fostul internațional argentinian Fernando Caceres este cercetat de autorități după ce partenera sa, Raquel Candia, a murit în urma unei căderi de la etajul...

Guvernul are nevoie de împrumuturi record în perioada următoare

Ajustarea bugetară include plata datoriilor vechi și acoperirea deficitului Necesarul de împrumut al Guvernului pentru anul 2024 a fost revizuit la 246 miliarde lei, conform...

Elisabeta Lipă obține un mandat parlamentar, Hațegan și Novak rămân pe dinafară!

Alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 au adus vești contrastante pentru personalitățile sportive implicate în cursa pentru un loc în Parlament. În timp ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă